Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 14 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMain

Muzeul Țăranului Român, redeschis parţial după aproape un deceniu de lucrări de reabilitare

70
Muzeul Ţăranului Român, redeschis parţial după aproape un deceniu de lucrări de reabilitare. Foto: Ministerul Culturii
Muzeul Ţăranului Român, redeschis parţial după aproape un deceniu de lucrări de reabilitare. Foto: Ministerul Culturii

Muzeul Țăranului Român a fost redeschis parţial după aproape un deceniu de lucrări de reabilitare. Este vorba despre parterul expoziţiei permanente „Legea creștinească”.

Reprezentanţii muzeului invită cetăţenii să viziteze expoziţia de bază, începând de astăzi, 25 aprilie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit pentru câțiva ani). Le veți găsi acolo unde le-ați lăsat, împreună cu povești noi despre muzeu, despre sat, țăran și copil. În spiritul muzeografiei inițiate de Horia Bernea, invităm vizitatorii să descopere chipul unui țăran complex, așa cum poate fi descifrat din obiectele expuse, parte dintr-un patrimoniu muzeal de peste 155.000 de piese.

Şantierul a fost deschis încă din 2016. Au fost realizate lucrări de structură, arhitectură și instalații, iar valoarea totală a investiției se ridică la 6,3 milioane euro, conform unui comunicat al Ministerului Culturii.

Muzeul Țăranului Român, redeschis parțial. Când se vor finaliza restul lucrărilor

Muzeul Țăranului Român a fost redeschis doar parțial, însă lucrările ar putea fi finalizate în septembrie, astfel încât etajul și cea de-a doua sală de icoane să fie inaugurate pe 14 septembrie, de Ziua Crucii, declară managerul instituției Virgil Nițulescu pentru TVR Cultural.

„Sunt extrem de bucuros că, în sfârșit, reușim să redeschidem parțial expoziția permanentă. Nu este încă tot muzeul redeschis, doar parterul – și acesta incomplet.

Vom continua efortul pentru ca în toamnă, de Ziua Crucii, să deschidem și a doua sală de icoane și să redeschidem și etajul cu superba expoziție „Triumf”.

Deocamdată, invităm publicul să revadă, după mulți ani de zile în care nu a fost accesibilă, expoziția permanentă „Legea Creștinească”.”

Conform News.ro, au fost redeschise sălile Frumuseţea crucii, Fast, Reculegere, Moaşte, Ferestre, Timp, Crucea-Pomul vieţii, Puterea crucii, Icoane şi Şcoala satului. 

CITEŞTE ŞI: Noaptea Muzeelor 2025 nu mai are loc. „Contextul actual ridică numeroase dificultăți”

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Otopeni-Damasc
ArticoleȘtiriTransport

Cursele aeriene Otopeni-Damasc vor fi reluate. Apare și o rută Damasc-Berlin, cu escală la București

Cursele aeriene Otopeni-Damasc (Siria) vor fi reluate. Primul zbor va decola duminică...

ultimul lot din A0 Sud
ArticoleFeaturedȘtiriTransport

VIDEO | Stadiul lucrărilor pe ultimul lot din A0 Sud. Nu avansează decât cu „biciul”

Ministerul Transporturilor a decis să supravegheze zilnic stadiul lucrărilor pe ultimul lot...

CFR Călători în incapacitate de plată
ArticoleȘtiriTransport

CFR Călători în incapacitate de plată. Cum vor fi afectate trenurile din București

CFR Călători ar putea intra în incapacitate de plată, potrivit unei scrisori...