Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 28 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Muzeul Gheorghe Tattarescu va fi consolidat seismic

382

Muzeul Gheorghe Tattarescu va fi consolidat seismic, cu finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Valoarea finanțării aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este de 4.960.724,75 lei cu TVA.

Muzeul Gheorghe Tattarescu (str. Domnița Anastasia nr. 7, sector 3, București) va fi consolidat și restaurat cu finanțare din PNRR Componenta 5 – Valul Renovării. Proiectul, depus de UAT Municipiul București prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), vizează atât consolidarea seismică, cât şi renovare energetică moderată a clădirii.

Valoarea finanțării aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este de 4.960.724,75 lei cu TVA. Proiectul, început în luna decembrie 2022, va fi implementat până la 30 iunie 2026.

Clădirea care adăposteşte Muzeul Gheorghe Tattarescu include un bogat patrimoniu de pictură, grafică, artă decorativă, documente şi piese de mobilier, ce au aparţinut atât artistului, cât şi familiei acestuia: Georgeta Werthaimer, Micaela Eleutheriade, Florence Werthaimer. Clădirea este singura reședință particulară în formă de han, a cărei vechime ajunge la începutul secolului al XIX-lea. Muzeul Gheorghe Tattarescu a fost fondat în anul 1951, odată cu donaţia casei şi a unei părţi din opera pictorului, realizată de Georgeta Werthaimer – nepoata artistului, deschiderea oficială având loc în anul 1953.

Gheorghe Tattarescu a fost întemeietorul Şcolii Naţionale de Arte Frumoase (1864), iar operele sale plastice sunt prezente în numeroase muzee și colecţii din ţară şi străinătate. Tattarescu a fost de asemenea cel mai de seamă pictor religios din România. A pictat 58 de biserici, din care le amintim pe cele din București: Colţea, Zlătari, Sf. Spiridon, Creţulescu și Enei.

Autor

pe același subiect

Vreme rece, de 1 mai, la București. Apar și ploile, după-amiază. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Cum va fi vremea de 1 Mai în București. Temperaturile scad și vor fi averse spre seară

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea va fi rece de 1...

Serviciul de emitere rovinietă și peaj prin SMS va fi întrerupt pentru o oră, în noaptea de marți spre miercuri. FOTO: CNAIR
ArticoleDiverseȘtiri

Serviciul de emitere rovinietă și peaj prin SMS va fi întrerupt pentru o oră, în noaptea de marți spre miercuri

CNAIR anunță utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că,...

ASPA organizează un nou trag de adopții în Parcul Carol, în primele zile ale lunii mai. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA organizează un nou târg de adopții în Parcul Carol, în primele zile ale lunii mai

Un nou târg de adopții va fi organizat de ASPA, sâmbătă, pe...