Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Buletin de București în pandemie

Muzeul Copiilor – investiție de pandemie, pe repede înainte | Achiziții directe de 1 milion de euro, în 2 luni

178

Bucureștiul are, din această vară, Muzeul Copiilor, un loc cu spații amenajate atractiv menit să stârnească interesul celor mici pentru știință, pentru cunoaștere. Doar că investiția în sine a fost făcută pe repede înainte, fără organizarea de licitații, pentru că.. e legal. Au beneficiat de banii veniți din bugetul Primăriei București firme cu “tradiție” în contractele publice, iar inaugurarea a venit exact cu 3 zile înainte de începerea campaniei electorale. O poveste de 1 milion de euro, cheltuiți în 60 de zile.

18 iunie 2020, primarul propune, consilierii aprobă

În plină pandemie, în ședința de Consiliu General din 18 iunie, primarul Gabriela Firea vine cu o propunere revoluționară. Bucureștiul trebuie să aibă Muzeul Copiilor. Și foarte repede, adică până în alegerile din toamnă.

Bucureștiul va avea din toamnă un Muzeu al copiilor! Un muzeu interactiv, digitalizat, cu zone de creativitate și de…

Posted by Gabriela Firea on Thursday, 18 June 2020

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI HOTĂRĂȘTE:” 

Art.1 Se aprobă proiectul educațional și cultural “Muzeul Copiilor”.

Art.2 Se aprobă transmiterea din administrarea Administrației Fondului Imobiliar în administrarea Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în București, Sectorul 3, Bulevardul Decebal nr. 11, bloc S14, parter, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru derularea proiectului educațional și cultural “Muzeul Copiilor”>>.

Și dorința, poruncă se făcu pentru PROEDUS

Centrul de Proiecte Educaționale-Proedus, aflat în subordinea Primăriei, începe imediat amenajarea noului spațiu al viitorului muzeu.

Între 9 și 23 iulie, Proedus cumpără, prin achiziție directă, diferite servicii pentru amenajarea spațiului din Bulevardul Decebal nr. 11, bloc S14, parter. Nota de plată – 560.000 de lei.

Cea mai mare sumă, peste 90.000 de euro, merge la firma S.C. ACT CONSTRUCT MANAGEMENT SRL S.R.L.

Adevăratele achiziții încep însă după 23 iulie, când “concursul de proiecte”, anunțat de Gabriela Firea în ședința de CGMB în care s-a aprobat proiectul, s-a transformat într-o serie de achiziții directe. Și, ca să nu fie depășite valorile legale ale sumelor cheltuite pe achiziții directe, amenajarea a fost împărțită în 5 loturi. Cererile au fost lansate pe SEAP într-un interval de 7 zile.

Cine sunt fericiții căștigători?

Lotul 4 – aproape 1 milion de lei, cel mai valoros din cele 5, a fost adjudecat de firma S.C. PROMAX PRINT S.R.L., care în numai 6 ore de la lansarea cererii pe SEAP a reușit să vină cu o oferta competitivă.

“Pachet servicii organizare proiect “Muzeul copiilor” – spatiu dedicat Revolutiilor stiintifice, Simulator 5-9 D si instalatii luminoase -, conform oferta. Cadrul obligational va fi stabilit contractual.“, se menționează în anunțul publicat pe SEAP.

Pentru SC PROMAX SRL nu a fost prima colaborare cu instituțiile din subordinea Primăriei București. În ultimii 3 ani, firma a avut 321 de contracte prin achiziție directă cu Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în valoare totală de 5,2 milioane de lei, și cu PROEDUS, 3 contracte în valoare de 110.000 lei.

Lotul 1 – valoare 597.000 de lei, Trima Events SRL. A avut nevoie de doar o oră pentru a satisface cerințele PROEDUS.

Pachet servicii organizare proiect “Muzeul Copiilor ” – spatiu interactiv si experimental Biologie, conform oferta. Cadrul obligational va fi stabilit contractual.”, conform SEAP.

Nici Trima Events SRL nu este o nou-venită în colaborarea cu Primăria București și instituțiile din subordine. În ultimii 4 ani, a avut 186 de contracte prin achiziție directă cu PROEDUS, în care a furnizat de la servicii de evenimente până la măști de protecție sau căști de înot. 63 de contracte cu Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și 20 cu Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Valoare totală – aproximativ 1,1 milioane de lei.

Lotul 2 – 834.600 de lei, adjudecat de S.C. 360 REVOLUTION S.R.L., la 40 de minute după lansarea ofertei.

“Zona planetarium (astronomie) cu component VR, gradina zoologica si botanica virtuala Servicii prestate: 1. Amenajare zona “Harta Romaniei” – Decorare, echipamente, continut video si aplicatie 2. Amenajare zona “Gradina Zoologica Virtuala” – Decorare, echipamente, continut video si aplicatie 3. Amenajare zona “Planetariu si astronomie” – Decorare, continut video si aplicatii. Cadrul obligational va fi stabilit contractual. “, scrie în descrierea de pe SEAP.

SC 360 Revolution SRL a avut, în ultimii 4 ani, alte 4 contracte cu PROEDUS – 1,2 milioane de lei, 6 cu Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – 1,4 milioane de lei, 3 cu ARCUB – 165.000 de lei.

Lotul 3 – 598.463 de lei, MULTIMEDIA FILM SRL, după 8 ore de la lansarea cererii de:

inchirere expozitie cu tematica -medii de viata si spatiu jocuri interactive -,compusa din ecrane interactive,pereti mobili cu jocuri interactive, proiectii interactive si senzoriale, elemente de decor 2D si 3D, si jocuri digitale, pentru proiect – Muzeul copiilor -,conform oferta inregistrata cu nr 3982/22.07.2020. Cadrul obligational va fi stabilit contractual“. 

Și Multimedia Film SRL a câștigat bine, în ultimii 4 ani, din contracte cu statul, cu instituții din subordinea Primăriei București, cu Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – 55 de contracte, valoare totală 10 milioane de lei, și cu PROEDUS 18 contracte – 2,3 milioane de lei.

Aceeași firmă, a furnizat și mobilierul pentru Muzeul Copiilor, contract de 120.000 de lei.

Lotul 5 – 497,500 de lei, S.C. TEMPLE RENTALS & EVENTS PRODUCTION S.R.L. 6 ore de lansarea în SEAP.

Servicii organizare proiect “Muzeul Copiilor” – lotul V – Zona studio de radio si televiziune, diacronie foto si video. Amenajare studio de televiziune in spatiul pus la dispozitie de beneficiar, inchiriere echipamente de sunet, lumini, scenotehnica si multimedia pentru studio de televiziune. Amenajare regie de televiziune, inchiriere echipamente pentru regia video. Amenajare zona expozitie istoria filmului, expozitie foto, inchiriere echipamente de lumini si multimedia. Amenajare zona de expozitie istoria fotografiei. Amenajare mini studio foto, inchiriere echipamente pentru studioul foto. Amenajare zona productie & grafica video, inchiriere echipamente pentru productie video. Amenajare zona studio radio, inchiriere echipamente pentru mini studio si regie de radio. Montare echipamente si asistenta tehnica in perioada 15 august – 22 decembrie 2020. Cadrul obligational va fi stabilit contractual. 

SC Temple Rentals&events Production a mai avut o colaborare cu Primăria București, în 2018, pentru Centrul de Seniori în valoare de 75,000 de lei.

Muzeul e inaugurat cu 3 zile înainte de începerea campaniei electorale

Și după 60 de zile de achiziții pe bandă rulantă, visul din vară al Gabrielei Firea a devenit realitate. Pe 25 august, Muzeul Copiilor este inaugurat.

Am inaugurat azi Muzeul Copiilor, unic in tara! ??? Va invit cu drag sa-l vizitati! Este un centru ultramodern,…

Posted by Gabriela Firea on Tuesday, 25 August 2020

Dar achizițiile nu se termină aici, odată cu inaugurarea. În septembrie, este lansată cererea de amenajare a unui laborator, valoare aprox. 100.000 de lei. Căștigătoare a fost S.C. BLOOM CONCEPT S.R.L. , firmă cu care PROEDUS a avut 22 de contracte în ultimii 4 ani, în valoare de 440.000 de lei.

De ce achiziții directe?

La solicitarea Buletin de București, conducerea PROEDUS a explicat de ce a făcut achiziții directe și nu licitații pentru acest proiect. Răspunsul a fost simplu – pentru că legea permite.

Un șef la fiecare 4 oameni

Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS este un serviciu public de interes local al Municipiului București cu personalitate juridică, finanțat din subvenții de la bugetul local al Municipiului București si din venituri proprii.

Așa scrie în Regulamentul de Organizare și Funcționare al PROEDUS, publicat pe pagina de net a instituției. Tot de acolo aflăm că, centrul are 79 de angajați, din care 19 șefi. Adică unul la fiecare 4 oameni.

Din noiembrie anul trecut, PROEDUS este condus de Zvetlana Ileana Preoteasa. Fosta profesoară de școală generală în Rm Vălcea, Zvetlana Preoteasa a ajuns rapid în aerul rarefiat al ministerelor din București, odată cu intrarea în Partidul Național Liberal. A lucrat în ministerul Românilor de Pretutindeni și în cel al Educației. A candidat și pentru Parlament, mai întâi din partea PNL în 2008 apoi din partea ALDE în 2016.

În declarația de avere a dnei Preoteasa, de pe pagina de internet a PROEDUS, lipsește tocmai pagina în care apăreau veniturile salariale. Aceeași declarație de avere, dar completă, este pe pagina Primăriei București, de unde aflăm că salariul managerului PROEDUS este de 118.000 de lei pe an. La Declarația de Interese sunt menționate însă, pe ambele site-uri, apartenența la Marea Lojă Feminină, Comitetul Director al Institutului Liberal Democrat și la ALDE – Sector 2.

Proiectul Muzeul Copiilor, după ce „s-a luat seamă” la alții

În același răspuns, managerul PROEDUS a ținut să pună într-un context european, proiectul dezvoltat în București. Înainte de două citate din Strategia 2020, managerul a menționat că “a luat seamă” la alte orașe europene.

Răspuns PROEDUS la solicitare Buletin de București

De la deschidere și până pe 20 octombrie, atunci când PROEDUS a răspuns solicitării Buletin de București, 18.200 de persoane au trecut pragul Muzeului Copiilor, adică o medie de 300 zilnic. Intrarea este gratuită.

Sursă fotografii: pagina de Facebook a Gabrielei Firea și PROEDUS

Acest articol face parte din „Buletin de București în pandemie”, o serie în care investigăm achizițiile publice din județul Ilfov și București, în contextul pandemiei Covid-19

Proiect derulat de Asociația Funky Citizens cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații suplimentare pot fi găsite pe paginile web www.activecitizensfund.ro și www.eeagrants.org.

Lucrăm împreună pentru o Europă verdecompetitivă și incluzivă.

Proiect derulat de