Musicalul „Romeo & Julieta” va avea încă opt reprezentații la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în luna aprilie. Spectacolul a avut patru reprezentații, până acum.
Spectacolul Romeo & Julieta revine pe scenă în datele 10, 11, 12, 13, 24, 25, 26 și 27 aprilie. De asemenea, pe 9 mai, teatrul va organiza un eveniment de presă, în cadrul căruia vor fi prezentate detalii despre noua viziune artistică și despre evenimentele viitoare.
Romeo și Julieta este creația compozitorului Gérard Presgurvic, inspirată de capodopera lui William Shakespeare.
Distribuția:
Romeo – Andrei Mihalcea
Julieta – Dumitrița Sinița
Mercutio – Theodor Andrei
Benvolio – Dragoș Ioniță
Tybalt – Laur Drăgan
Paris – Ernest Fazekas
Prințul din Verona – Cătălin Petrescu
Lady Capulet – Amelia Antoniu
Lady Montague – Andreea Plopeanu
Părintele Lorenzo – Florin Ganea
Doica – Ana-Maria Racu
Capulet – Anton Zidaru
Musicalul „Romeo & Julieta” a avut premiera mondială pe 19 ianuarie 2001 la Paris, bucurându-se de un succes răsunător: peste 2 milioane de spectatori într-un singur an, discuri de aur, platină și diamant, vânzări record de albume și DVD-uri (peste 6 milioane de exemplare), hituri ce au ocupat locul 1 în topuri timp de 32 de săptămâni consecutive și premiul pentru cel mai bine vândut album al anului.
Ulterior, spectacolul a fost montat cu același succes în numeroase orașe din întreaga lume, inclusiv Londra, Budapesta, Viena, Moscova, Seul, Taipei și Montreal.
În România, musicalul a avut premiera în 2009 pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Atunci, regia și adaptarea după versiunea originală au fost semnate de KERO, cel care revine și în 2025 pentru a da o nouă viață acestei producții.
O parte dintre artiștii distribuției originale revin și în această montare, însă, în unele cazuri, în roluri diferite față de cele care i-au consacrat acum 15 ani.
Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.ticketstore.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.
CITEȘTE ȘI: Trei noi albume de artă, publicate de Art Safari