Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 30 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Moțiunea de cenzură |Reguli stricte la votul de luni, 31 august 2020

278

Moțiunea de cenzură la adresa actualului Governu, depusă de PSD, va fi dezbătută și votată de Plenul Parlamentului, luni, 31 august, începând cu ora 14,00. Votul e programat pentru ora 17.30, și, în contextul pandemiei de COVID, au fost luate măsuri speciale de siguranță.

Primii care vor merge la vot, începând cu ora 17.30, sunt deputații și senatorii neafiliați. Următoarele grupuri, programate la 15 minute distanță unul de altul, sunt ale parlamentarilor PMP, Minorități. Pro Europa, UDMR, USR, PNL și PSD.

Există și un set de recomandări pentru parlamentarii care vor participa la vot. Aleșii sunt sfătuiți să vină cu mașinile proprii, să nu se îmbrățișeze sau sărute pe obraz, iar declarațiile de presă se fac doar în locurile special amenajate,

Pentru a evita orice risc epidemiologic, parlamentarii vor avea și un traseu obligatoriu. Cei care au depus bila în urne nu se vor întălni cu cei care așteaptă la rând.

PSD a depus moțiunea de cenzură “Guvernul PNL – De la pandemie la pande-mită”, semnată de 205 senatori și deputați. Conducerile celor două Camere ale Parlamentului au decis, ieri, ca dezbaterea și votul să aibă loc luni, 31 august, începând cu ora 14.00.

PNL a depus la Curtea Constituţională o sesizarea referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură, dar nu există încă o decizie a judecătorilor.

Autor

pe același subiect

parchet montat corect
ArticoleDiverseȘtiri

Parchet montat corect, casă fără griji: detaliile care fac diferența (P)

Parchetul schimbă rapid atmosfera unei încăperi, însă rezultatul nu depinde numai de...

Accesul cu vehicule motorizate, interzis în parcurile din Sectorul 2. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea. FOTO: PS2
ArticoleDiverseȘtiri

Accesul cu vehicule motorizate, interzis în parcurile din Sectorul 2. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea

Primăria Sectorului 2 reamintește cetățenilor că accesul cu vehicule motorizate este interzis...

valurile de căldură
ArticoleDiverseMain

Caniculă și nopți tropicale în București, până marți dimineața. Duminică seara, ploi torențiale

Meteorologii au emis, duminică, noi atenționări cod galben de caniculă, disconfort termic...