Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 13 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Modificări în traseele transportului public, în următoarele zile

386

Societatea de Transport București a transmis modificările ce vor avea loc în următoarele zile privind transportul public. Pasajului Domneşti va fi reorganizat, începând de astăzi, 22 ianuarie, iar pe data de 24 ianuarie autobuzele vor circula după un program special.

Începând de astăzi, 22 ianuarie, autobuzele liniilor 122 şi 222 vor reveni pe traseele de bază şi vor intra spre terminalul „Complex Cartier Latin”, direct din Prelungirea Ghencea. Acestea nu se vor mai întoarce pe la primul giratoriu de la Pasajul Domneşti. Vehiculele acestor linii nu vor mai ajunge în staţiile „Prelungirea Ghencea 350” şi „Prelungirea Ghencea 81”. În schimb, linia 322 va asigura în continuare legătura până la stația Cimitirul Ghencea II.

O altă modificare va fi adusă începând de luni, 23 ianuarie, când autobuzele liniilor 422, 423 şi 425 vor opri şi în noile staţii „Centura Domneşti” (pe ambele sensuri) şi „Staţia Electrica” (pe sensul spre terminalul „Ghencea”), potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).

În ziua de 24 ianuarie, vehiculele de transport public vor circula după un program special. În contextul sărbătoririi a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, marți, 24 ianuarie, toate liniile de transport public ale STB vor funcționa după programul corespunzător unei zile de duminică. În plus, pe sediile Societății de Transport București, precum și pe toate vehiculele de transport public, va fi arborat drapelul național.

Sursă foto: Pagina de Facebook Societatea de Transport București – STB SA

Autor

pe același subiect

Puncte de colectare pentru deșeuri textile în Sectorul 3. Unde sunt amplasate. FOTO: PS3
ArticoleȘtiri

Puncte de colectare pentru deșeuri textile, în Sectorul 3. Unde sunt amplasate

Locuitorii Sectorului 3 pot depune hainele de care nu mai au nevoie,...

Peste 120 de bucureșteni au rămas fără gaze naturale, în Sectorul 6. FOTO: pixels.com
ArticoleȘtiri

Peste 120 de bucureșteni au rămas fără gaze naturale, în Sectorul 6

Peste 120 de bucureșteni au rămas fără gaze naturale un incident produs...

Primele pajiști urbane din Cișmigiu au înflorit. Ciprian Ciucu i-a îndemnat și pe primarii de sector să apeleze la soluții similare | FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Primele pajiști urbane din Cișmigiu au înflorit. „Ieftin, frumos, ecologic”

Primele pajiști urbane din Cișmigiu au înflorit, transmite Primăria Municipiului București. Ciprian...

Înscrierile pentru admiterea la SNSPA sunt deschise până pe 17 iulie. Când vor fi publicate rezultatele | FOTO: Arhiva
ArticoleEducațieȘtiri

Înscrierile pentru admiterea la SNSPA sunt deschise până pe 17 iulie. Când vor fi publicate rezultatele

Înscrierile pentru admiterea la SNSPA sunt deschise până pe 17 iulie, potrivit...