Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, îi solicită primarului Capitalei, Nicuşor Dan, să suplimenteze ordinea de zi a şedinţei de Consiliu General din data de 29 februarie cu un punct discutat deja în ultimele săptămâni: fuziunea ELCEN – Termoenergetica. Solicitarea a fost făcută publică printr-un comunicat remis AGERPRES. Sebastian Burduja ar putea fi contracandidat al lui Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei, iar subiectul termoficării este unul „fierbinte” în lunile de dinainte de alegeri.
Totul a pornit de la un memorandum adoptat de Guvern la sfârşitul lunii ianuarie, care prevede comasarea celor două companii care se ocupă de furnizarea şi transportul energiei termice. Ministrul Burduja îi ceruse acordul de principiu lui Nicuşor Dan, dar acesta i-a replicat că această fuziune trebuie făcută cu Primăria Capitalei ca acţionar majoritar. De asemenea, a amintit de datoria istorică prevăzută într-un litigiu care ar putea bloca această fuziune. În memorandumul Guvernului, datoria este stipulată la 4 miliarde de lei, în vreme ce Primăria spune că ar fi vorba doar de 900 de milioane de lei.
Am adoptat la nivel de Guvern memorandumul privind sistemul integrat de termoficare, având la bază opiniile tuturor experţilor care arată că este singura soluţia durabilă pentru rezolvarea problemei lipsei căldurii şi apei calde pentru Bucureşti. Îi atrag atenţia primarului general Nicuşor Dan că memorandumul are termene imperative, care trebuie respectate. Una dintre obligaţiile prevăzute de actul guvernamental este ca administraţia locală să îşi dea acordul pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Îi solicit public primarului general să lase campania electorală, măcar câteva minute, şi să includă pe ordinea de zi a Consiliului General proiectul de hotărâre necesar pentru realizarea sistemului centralizat de termoficare. Lipsa apei calde şi a căldurii este una dintre cele mai mari probleme ale bucureştenilor şi este inacceptabil să fie pur şi simplu ignorată de Nicuşor Dan. Sau, dacă nu doreşte fuziunea, dacă nu doreşte rezolvarea acestei probleme, să justifice public această opţiune. Aşadar, să nu mai tragă de timp, aşa cum face de obicei, şi să pună pe ordinea de zi a Consiliului General acest subiect esenţial pentru viitorul bucureştenilor. Bucureştenii nu mai au timp să aştepte. Reamintesc că primăria generală are o datorie curentă de peste 800 de milioane de lei către ELCEN, un subiect despre care i-am scris lui Nicuşor Dan acum 8 luni de zile şi nu mi-a răspuns nici până în ziua de astăzi. Este o sumă enormă şi, în mod inexplicabil, nu se regăseşte în proiectul de buget propus de Nicuşor Dan pentru acest an
sebastian burduja, pentru aGERPRES
Un cal troian
Ministrul încearcă să îi forţeze mâna primarului general Nicușor Dan în condiţiile în care acesta a anunțat un audit energetic la nivelul Termoenergetica în vederea stingerii unei datorii istorice pe care distribuitorul de agent termic din Capitală o are către producătorul ELCEN.
„Avem o problemă tehnică. Există bani pentru aceasta echilibrare. Însă, avem mai multe instituții care se ocupă de zona asta și fiecare dintre ele are propriul ei calcul cu diferențe de zeci de milioane de la una la alta. Decizia pe care am luat-o a fost sa contractăm prin intermediul ADI-ului(n.r. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti), iar ADI are bani pentru asta, o mare casă de audit care sa facă o analiză pe sistemul de termoficare, începând cu decembrie 2019 când s-a mutat de la RADET la Termoenergetica, și să închidem toate situațiile pe anul 2023. Asta realist se va întâmpla până în vara lui 2024, când vom avea toate calculele făcute. În acest interval vom continua sa plătim în avans facturile pe care Termoenergetica ni le înaintează”, a spus Nicușor Dan în cadrul conferinței de presă pe tema bugetului pe 2024.
Dincolo de datoria curentă de aproximativ 800 de milioane de lei(160 de milioane de euro), memorandumul Ministerului Energiei face referire şi la o datorie istorică a defunctei RADET.
„Datorii semnificative neachitate față de ELCEN (cca. 700.000.000 lei), acumulate de către distribuitorul/furnizorul rețelei Compania Municipală Termoenergetica București (cu moștenirea deosebit de dificilă lăsată de RADET București, aflată în faliment, care înregistrează o datorie față de ELCEN în valoare de 3.600.000.000 lei) la furnizorii săi, datorate neachitării sau achitării cu întârziere a compensației, așa cum este prevăzut in Contractul de delegare precum și a nefinanțării pierderilor financiare și tehnologice de pe rețea”, se arată în documentul consultat de Buletin de București.
CITEŞTE ŞI:
- TERMOFICARE | Burduja îi cere lui Dan un punct de vedere oficial cu privire la memorandumul fuziunii ELCEN-Termoenergetica. Documentul menționează datorii de un miliard de euro către Ministerul Energiei
- Fuziunea ELCEN-Termoenergetica | Primarul anunță un audit: „ELCEN a făcut un profit considerabil pe seama bugetului nostru“
- Fuziunea ELCEN-Termoenergetica, din nou în CGMB: datoriile defunctei RADET, „calul troian“ din memorandumul lui Burduja
- EDITORIAL | Fisura „voinței“ din fuziunea Termoenergetica-ELCEN: Nicușor Dan și pixul lui Sebastian Burduja