La conferința de presă organizată după ce piese importante din tezaurul României au fost furate în Olanda, ministra Culturii a băgat la înaintare doi secretari de stat și câțiva funcționari, pe principiul „încasați voi înjurăturile și rămân datoare, pup”.
Unul dintre acești secretari de stat, Mădălin Voicu, a fost acolo pur și simplu degeaba, habar nu avea de subiect, îl depășește, era plictisit, a și ironizat-o pe colega lui, care a dat presei un contract confidențial. „De fraieri”, a răspuns el când jurnaliștii au întrebat de ce le-a fost oferit documentul.
Cel de-al doilea secretar de stat, Diana Baciuna, s-a rugat în direct de jurnaliști să nu facă public contractul, care conține valoarea de catalog a celor 673 de piese trimise în Olanda, inclusiv a celor patru furate. Prea târziu, România TV nu a ratat ocazia și le-a publicat.
Înainte de această posibilă gafă, Diana Baciuna a comunicat românilor cât sunt de afectați ea și colegii ei. „La nivelul Ministerului Culturii ne exprimăm șocul și consternarea privind pierderea incomensurabilă a pieselor din tezaurul românesc, la Muzeul Drents din Olanda.”
Prima reacție la așa declarație nu poate fi decât ironică. „Ei, dacă sunteți șocați, atunci ne-am liniștit.”
Dintre cei veniți la conferința de presă legată de furtul din expoziția de la Muzeul Drents a celor patru piese importante din tezaurul național, singurul care a părut în mod evident apăsat de gravitatea momentului a fost Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).
O îngrijorare combinată cu o ușoară aroganță față de jurnaliști și public.
CITEȘTE ȘI: Furtul din Olanda. „Muzeul Drents este mai modern decât toate muzeele din România”
Știe că cel mai probabil această poveste se va termina rău pentru cariera sa. Are 74 de ani, este director al muzeului de 15 ani și furtul, chiar dacă a avut loc în afara instituției pe care o conduce, va rămâne, oricum se va rezolva, o pată pe CV-ul său.
Mai ales că în contractul făcut între MNIR și Muzeul Drents era prevăzută paza continuă, zi și noapte. Partea olandeză nu s-a ținut de cuvânt și a asigurat protecția fizică, cu oameni, doar ziua. Noaptea, valorile din expoziție au fost lăsate doar sub supravegherea unor sisteme automate, precum alarme, sensori și camere video.
„Nu puteam verifica de la 1.700 de kilometri”, a fost singura scuză a directorului român. Păi, ar fi trebuit.
CITEȘTE ȘI: Expoziția din Olanda a fost asigurată pentru 30 de milioane de euro. Muzeul nu era păzit noaptea
M-a intrigat să-l văd la masa lungă așezată în holul Muzeului de Istorie a României pe Dragoș Frăsineanu, directorul Direcției pentru Cultură a Municipiului București, instituție care, potrivit lui Ernest Oberländer Târnoveanu, a fost implicată de asemenea în organizarea expoziției din Olanda.
Nu a spus nimic, cred că nici nu avea ce, a venit acolo doar pentru că un serviciu se întoarce cu alt serviciu. Îi era dator ministrei Culturii.
Natalia Intotero îl protejează de două săptămâni, de când Buletin de București încearcă să afle de la ea care este poziția Ministerului Culturii cu privire la amenințările lui Dragoș Frăsineanu la adresa unui coleg de-al nostru.
Așa că directorul a venit, iată, la conferința de presă, ca să nu fie nevoită să se prezinte Natalia Intotero.
Furtul din Olanda a patru piese de patrimoniu, coiful de aur de la Coțofenești (datat din secolele V-IV înainte de Chr.) și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia (datate ca fiind din a doua parte a secolului I înainte de Chr.), parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României, nu este vina directă a autorităților române.
Expoziții de genul acesta sunt organizate mereu, a făcut-o și România de multe ori cu succes și fără probleme, o fac și alte țări.
Dar când vezi fuga de responsabilitate, bâlbâielile, băgarea în față a unor nepricepuți (Dragoș Frăsineanu a terminat Geografia, apropo), gafele de comunicare și disprețul pentru reguli, nu poți decât să te miri că această tragedie pentru patrimoniul românesc nu s-a întâmplat mai devreme.
Insist pe acest director al Direcției pentru Cultură a Municipiului București (o să îmi spuneți că țara arde și eu o tot dau cu băiatul ăsta dolofan care s-a crezut și el mafiot în fața unui jurnalist tânăr), pentru că personajul este simptomatic pentru starea în care au ajuns majoritatea instituțiilor din România: mici moșii ale unor nepricepuți care le conduc, protejați politic, care ignoră regulile (că de aici a plecat povestea, de la faptul că pe sediul direcției, aflată într-o zonă de protecție istorice, sunt aere condiționate de apartament) și care, atunci când sunt prinși, fie se ascund în spatele unor angajați, fie devin agresivi cu cei care le dezvăluie incompetența sau neglijența.
Doamna ministru, a trecut deja o săptămână de când mi-ați garantat personal că ne veți oferi poziția Ministerului Culturii cu privire la modul cum se comportă un subordonat din instituție. Au trecut două săptămâni de când am făcut solicitare oficială.
Nu v-ați ținut de cuvânt. De ce v-am crede, când pretindeți, prin intermediari, că ați fost „șocată” de „pierderea incomensurabilă a pieselor din tezaurul românesc”, când de fapt singura dumneavoastră preocupare este cum să fugiți mai elegant de responsabilitățile posturilor pe care l-ați primit politic?
