Ministerul Afacerilor Interne (MAI) dă înapoi în chestiunea „perimetrului securizat” ce ar fi urmat să fie amenajat pe bucata din Piața Revoluției pe care a cerut-o de la Primăria Capitalei și afirmă că nu ar fi restricționat accesul pietonilor în acel spațiu.
MAI afirmă într-un comunicat de presă că ar fi dorit preluarea suprafeței de teren doar pentru „amenajarea unui spațiu verde în jurul Monumentului Eroilor Revoluției și integrarea acestuia în arhitectura zonei, pentru a spori calitatea urbană și memoria locului”.
Doar că Ministerul de Interne strecoară mai multe minciuni în documentul trimis publicului.
Ministerul Afacerilor Interne: „Accesul public NU va fi restricționat”
Ministerul de Interne a precizat că nu s-a pus problema transferării în integralitate a Pieței Revoluției, „ci doar a unui spațiu de aproximativ 2.200 de metri pătrați, care include numai Monumentul Eroilor Revoluției și alveolele laterale, restul pieței rămânând în domeniul public”.

„Accesul public NU va fi restricționat. MAI nu intenționează și nu a propus restricționarea accesului publicului în spațiul din fața sediului. În proiectul aflat în discuție nu există nicio prevedere care să limiteze sau să îngrădească accesul cetățenilor în Piața Revoluției.
Perimetrul vizat este limitat și bine definit. Transferul în administrare se referă exclusiv la suprafața pe care este amplasat Monumentul Eroilor Revoluției și la alveolele laterale ale acestuia. Zona pietonală și parcarea din Piața Revoluției NU fac obiectul proiectului.
Scopul proiectului: punere în valoare și întreținere. Proiectul prevede amenajarea unui spațiu verde în jurul Monumentului Eroilor Revoluției și integrarea acestuia în arhitectura zonei, pentru a spori calitatea urbană și memoria locului. Preluarea în administrare este necesară pentru a permite MAI efectuarea lucrărilor de întreținere și conservare a monumentului.

Deschidere și transparență. MAI rămâne pe deplin deschis dialogului cu publicul și jurnaliștii. Suntem disponibili pentru dezbateri și clarificări, subliniind că propunerea nu reprezintă un demers netransparent, ci o inițiativă prin care spațiul este valorizat la importanța cuvenită”, afirmă Ministerul Afacerilor Interne în comunicatul de presă.
CITEȘTE: Proiectul privind crearea unui perimetru securizat în Piața Revoluției, retras de pe ordinea de zi
Minciunile din comunicat de presă al ministerului
Precizările făcute de Ministerul Afacerilor Interne conțin un singur adevăr, respectiv faptul că a cerut doar o suprafață din Piața Revoluției, cea din fața sediului instituției, nu tot spațiul în integralitatea sa.
Documentul continuă, însă, cu mai multe minciuni, demonstrate chiar de către documentul oficial prin care Ministerul de Interne cere terenul, publicat marți de către Buletin de București, respectiv proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public al Municipiului Bucuresti în domeniul public al statului a imobilului identificat cu nr. cadastral 286384, în vederea dării în administrare Ministerului Afacerilor Interne.
În acest proiect inițiat de primarul interimar Stelian Bujduveanu este scris astfel: „Ministerul Afacerilor Interne precizează, că având în vedere caracterul special al obiectivului — instituție din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță naţională – a fost necesară impunerea unor restricţii, prin amplasarea unor bariere, precum și a punctelor de control acces.
Astfel, ca urmare a adoptării de către Municipiul București a unei hotărâri privind trecerea suprafeței de 2239,00 mp din domeniul public al Municipiului București în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Afacerilor interne, acest lucru va aduce multiple beneficii prin crearea unui perimetru securizat, creșterea controlului asupra accesului și perimetrului, protecţia infrastructurii și a resurselor interne și nu în ultimul rând flexibilitate în gestionarea situațiilor de urgenţă”.
Așadar, instituția invocă un caracter special al obiectivului – suprafața cerută se află în fața sediului MAI, vorbește despre necesitatea impunerii unor restricții și amplasarea unor bariere, precum și a unor puncte de control acces.
Mai mult, MAI afirmă că pe terenul ce ar fi vrut să îl primească de la PMB ar fi vrut „creșterea controlului asupra accesului și perimetului”.
De ai crește controlul asupra accesului dacă, așa cum afirmă MAI în comunicatul de presă, nu vrea să restricționeze accesul?
Singurul adevăr din comunicat Ministerului de Interne este legat de faptul că „în proiectul aflat în discuție nu există nicio prevedere care să limiteze sau să îngrădească accesul cetățenilor în Piața Revoluției”.
Într-adevăr, documentul nu oferă detalii despre ce înseamnă concret această securizare și cum va fi pusă în practică, așa cum a scris și Buletin de București.