Protocolul de asociere pentru extinderea Magistralei 3 de metrou va fi modificat, la propunerea Metrorex, care a transmis câteva observații și sugestii, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB), din 30 septembrie.
Proiectul prevede actualizarea anexei la hotărârea adoptată în luna mai, prin care Consiliul Local al Sectorului 6 a fost împuternicit să hotărască asupra asocierii cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Municipiul București și Metrorex. În urma ședinței CGMB din luna mai, proiectul a fost adoptat.
Potrivit documentației proiectului, modificările sunt necesare în urma adresei transmise de Metrorex în data de 4 septembrie 2026, înregistrată la Primăria Municipiului București pe 7 septembrie.
Proiectul este inclus în „Programului investițional de dezvoltare a infrastructurii de transport pentru perioada 2021 – 2030”, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1312/2021.
Ce presupune extinderea Magistralei 3 în vestul Capitalei
Proiectul „Dezvoltarea rețelei de metrou în zona București – Vest, Extensia Magistralei 3” urmărește conectarea zonelor din vestul Bucureștiului șa rețeaua existentă de metrou.
Printre obiectivele menționate în documentația de aprobare se numără reducerea timpilor de deplasare, decongestionarea traficului și îmbunătățirea mobilității urbane.
Extinderea Magistralei M3 prevedere realizarea unui total de 8 stații noi care se vor întinde pe o distanță de circa 11 kilometri, deservind zona de vest a Bucureștiului și localitățile de pe marginea orașului.
Protocolul de asociere menționează cele trei direcții de extindere pentru viitoarea magistrală M3 din vestul Capitalei, astfel:
- Extensie M3 – Păcii – Linia de Centura Vest: tronsonul va conecta magistrala de metrou M3îde inelul feroviar al Bucureștiului, în zona vestică. Lungimea estimată este de 3.7 km și un număr de 4 stații subterane;
- Extensie M3 – Preciziei – Chiajna: tronsonul va conecta actuala magistrală M3 cu zona Militari Residence din cartierul Chiajna și a zonei comerciale Complex Comercial Militari. Lungimea estimată este de 3.3 km și un număr de două stații supraterane;
- Extensie M3 – Preciziei – Cartierul Latin (Bragadiru): tronsonul va conecta actuala magistrală M3 cu zona Cartierului Latin. Lungimea estimată este de 4.36 km și un număr de două stații supraterane.
Modificările propuse de Metrorex
Metrorex propune, printre altele, completarea preambulului protocolului cu referiri la două acte normative, și anume hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și HG 907/2016, care stabilește etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice pentru proiectele de investiții finanțate din fonduri publice.


O altă modificare propusă de Metrorex vizează articolul 2 al protocolului de asociere. Noua formulare prevede constituirea unei asocieri de autorități contractante, în baza prevederilor legislației privind achizițiile publice și achizițiile sectoriale.
Scopul este realizarea unor achiziții și atribuirea unor contracte necesare proiectului. În document sunt menționate contracte de proiectare, proiectare și execuție, dar și contracte de servicii pentru consultanță, supervizarea lucrărilor, publicitate și alte servicii sau lucrări conexe.

Metrorex mai propune și modificarea articolului 4 alineatul 4, unde este introdusă prevederea referitoare la „asigurarea unui mecanism eficient de dialog și cooperare bilaterală sau multilaterală” între Metrorex și celelalte părți ale protocolului.

Primăria Sectorului 6 a semnat protocolul de asocierea în iulie
În luna iulie a acestui an, Primăria Sectorului 6 a primit oficial din partea Metrorex protocolul de asociere pentru acest proiect, documentul fiind trimis către toate instituțiile partenere pentru semnare, după ce a fost aprobat în Consiliul de Administrație și în Adunarea Generală a Acționarilor Metrorex.
Prin semnarea protocolului, instituțiile implicate parcurg toate etapele ce sunt necesare pentru a aduce această investiție important pentru Capitală în faza de proiectare. Abia după acest moment va urma executarea efectivă a lucrărilor.
Conform informațiilor oferite de administrația publică, până momentul semnării protocolului de către Sectorul 6 au fost parcurse următoarele etape pentru acest proiect de investiții:
- Metrorex a propus extinderea Magistralei M3 pentru a răspunde dezvoltării accelerate a zonei de vest a Bucureștiului și traficului tot mai mare dinspre Chiajna și Bragadiru.
- În luna martie, Consiliul Local Sector 6 a aprobat asocierea dintre Ministerul Transporturilor, Metrorex, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 6 pentru pregătirea acestui proiect.
- Asocierea a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București.
- Metrorex a finalizat propriile proceduri interne și a transmis protocolul către instituțiile partenere, inclusiv către Primăria Sectorului 6, pentru continuarea etapelor următoare.
Liderul asocierii Metrorex, care se va ocupa și de achiziția și derularea serviciilor de proiectare și asistență tehnică pentru extinderea Magistralei 3, după cum a scris Buletin de București aici.