Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 12 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex anunță stadiul lucrărilor la Magistrala 6: progrese semnificative pe tronsonul 1 Mai – Tokyo

17
Stadiul lucrărilor la Magistrala 6
Stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou. Foto: Capturi YouTube Magistrala 6

Metrorex a prezentat stadiul lucrărilor la Magistrala 6, cea care va lega zona 1 Mai de Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni. Noua magistrală are două secțiuni, cea de sud (tronsonul 1 Mai – Tokyo) și cea de nord (tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni).

Datele din jurnalul de șantier de la finalul lunii octombrie arată că structura de rezistență a secțiunii sudice a ajuns la un nivel de execuție 52%, în timp ce progresul înregistrat pe tronsonul nordic este de 34%.

Lungimea traseului va fi de 14,2 kilometri și vor fi 12 stații în total. Lucrările au început în decembrie 2023 și vor fi gata, în cel mai optimist scenariu, în 2028.

Stadiul lucrărilor la Magistrala 6, pentru tronsonul 1 Mai – Tokyo

În luna octombrie, pe secțiunea sudică a magistralei 6 (1 Mai – Tokyo), lucrările au înregistrat progrese semnificative la toate stațiile și interstațiile în execuție. La viitoarea stație de metrou Tokyo, s-au excavat 43.200 de metri cubi și s-au turnat 7.828 metri cubi de beton. Structura de rezistență a ajuns la un grad de realizare de 60%.

La interstația Tokyo – Aeroport Băneasa, s-au excavat 1.939 metri cubi și s-au betonat 202 metri cubi, cu un procent de realizare a structurii de rezistență de 61%.

Pentru viitoarea stație Aeroport Băneasa, structura de rezistență a ajuns deja la un procent de execuție de 79%, fiind realizați 127 de piloți pentru Accesul A. S-au betonat 8.600 de metri cubi.

Totodată, la viitoarea stație de metrou Gara Băneasa, procentul de realizare a structurii de rezistență este de 67%. S-au realizat deja 98 de piloți pentru Accesul A, s-au excavat 50.200 de metri cubi și s-au betonat 5.770 de metri cubi.

Între timp, la interstația Gara Băneasa – Piața Montreal, au fost excavați 3.300 de metri cubi și s-au betonat 209 metri cubi, iar procentul de realizare a structurii de rezistență este de 60%.

Pentru viitoarea stație Piața Montreal, s-au excavat 15.500 metri cubi și s-au betonat 2.570 metri cubi, iar structura de rezistență a fost realizată în procent de 66%.

Care este progresul în cazul celorlalte stații

La viitoarea stație Expoziției, au fost executați toți cei 222 de piloți pentru Accesul A, 608 piloți plastici, s-au excavat cca 44.000 metri cubi și s-au betonat cca 7.900 metri cubi. Procentul de realizare a structurii de rezistență este de 68%.

Pentru viitoarea interstație Expoziției – Pajura, s-au turnat 376 metri cubi de beton, iar structura de rezistență a fost realizată în procent de 57%, a precizat Metrorex.

De asemenea, pentru viitoarea stație de metrou Pajura, s-au executat 78 de panouri de pereți mulați, 26 de barete, 97 de piloți pentru Accesul B, 3 pereți mulați plastici. Tot aici, s-au excavat 2.970 metri cubi și s-au betonat 54 de metri cubi. Structura de rezistență a ajuns la un procent de realizare de 52%.

La viitoarea interstație Pajura – 1 Mai, au fost excavați 714 metri cubi, cu structura de rezistență realizată în proporție de 56%.

În cazul stației de metrou 1 Mai (existentă), au fost relocate utilitățile prevăzute și se execută relocarea celor neprevăzute, dar și elementele necesare joncțiunii cu Magistrala 4. Structura de rezistență a fost realizată în proporție de 17%.

YouTube video

Care este stadiul lucrărilor pe tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni

La secțiunea nord, tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni, lucrările se află într-o etapă mai puțin avansată decât în secțiunea sud, cu structura de rezistență realizată în proporție de 34%. La viitoarea stație de metrou Washington, s-a executat panoul PMA 2 până la adâncimea de 180 m.

Pentru viitoarea stație Paris, s-au realizat, până acum: săpătura generală a corpului stației între axele 1–17 / A–C, însumând aproximativ 2.200 m³, săpătura pentru grindă de ghidaj, aproximativ 135 ml, armarea și turnarea grinzii de ghidaj între axele 12–17 / B, pe o lungime de 38 ml. Structura de rezistență a fost realizată în proporție de 41%.

La viitoarea stație Bruxelles, au fost derulate lucrări pregătitoare pentru fazele de excavație și sprijinire, inclusiv mobilizarea echipamentelor și verificarea topografică a amplasamentului.

În cazul stației Otopeni, stadiul lucrărilor este următorul: execuție grindă de ghidaj – 75%; execuție sprijinire berlineză – 100%; săpătură deschisă până la cota platformei de lucru – 95%; execuție pereți mulați (panourile P1, P2, P75) – 3,7%. Structura de rezistență a fost realizată în proporție de 52%.

La stația Ion I.C. Brătianu, s-a finalizat excavația pentru radier. Până acum, s-au executat următoarele: betonul de egalizare aferent plotului 2, pe o suprafață de 600 mp, totalizând 2.000 mp realizați până în prezent, hidroizolația radierului, suplimentar pe 500 mp, total 1.500 mp, turnarea plotului 4, în cantitate de 550 mc de beton. Procentul de realizare a structurii de rezistență este de 68%.

Pentru viitoarea stație Aeroport Otopeni, s-au finalizat armarea și betonarea planșeului subset și vestibul, între axele 5–41 (Plot 9 – 100%), iar nivelul general de execuție al plăcii vestibulului, fără galerie, este de 30%. Structura de rezistență a fost realizată în procent de 54%.

CITEȘTE ȘI Proiectul pentru extinderea tramvaiului 41 pe Prelungirea Ghencea avansează. PMB cere terenul de la stat pentru lucrare

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.