Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 27 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

METEO | Cod galben de ger în București, până marți dimineață

182
Cod galben de ger în București
Cod galben de ger în Capitală. Foto: Inquam Photos / George Călin

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ger valabilă în București și în restul țării, până marți dimineață.

Avertizarea a fost emisă pentru intervalul 12 ianuarie, ora 20:00 – 13 ianuarie, ora 10:00. Temperaturile minime din Capitală ajung și la -13 grade Celsius.

Cod galben de ger în București, la noapte

În intervalul menționat, ANM anunță temperaturi deosebit de scăzute și ger în Capitală, dar și în cea mai mare parte a țării.

„În noaptea de luni spre marți, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi minime cuprinse în general între -19 și -9 grade, cu cele mai scăzute valori în Transilvania și în zonele de munte.”, arată ANM.

Cod galben de ger în București și în țară. Foto: ANM

În București, vremea se va menține rece inclusiv marți, 13 ianuarie, în timpul zilei, dar și noapte. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza și seara vor fi ninsori slabe. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de -3…-2 grade. Temperatura minimă se va situa în intervalul -9…-7 grade.

Când vor crește temperaturile în Capitală

Vremea se va menține rece și miercuri, 14 ianuarie. Meteorologii anunță cer variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2…0 grade, iar cea minimă de -6…-3 grade. În plus, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de chiciură.

Abia de joi, 15 ianuarie, temperaturile vor crește ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre finalul intervalului, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de de 1…2 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

Valorile termice vor continua să crească de la o zi la alta în intervalul 16 – 19 ianuarie.

CITEȘTE ȘI VIDEO | Sute de părinți și copii au transformat Parcul Tineretului în pârtie

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

ASPA | Următorul târg de adopții are loc în cadrul evenimentului PetExpo
ArticoleȘtiri

ASPA | Următorul târg de adopții are loc în cadrul evenimentului PetExpo

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a anunțat că următorul târg...

Mega-bordelul din București: 11 persoane au fost reținute, iar alte 4 sunt sub control judiciar
ArticoleȘtiri

Mega-bordelul din București: 11 persoane au fost reținute, iar alte 4 sunt sub control judiciar

În urma perchezițiilor efectuate joi, 26 februarie, în dosarul ce privește exploatarea...