Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Megaproiectul „Sectorul 0 Mogoșoaia” | De la lanuri și păduri, la blocuri de 10 etaje. Reconfigurarea teritorială a comunei, dezbătută de Consiliul Local

191

1100 de hectare din teritoriul comunei Mogoșoaia ar putea deveni locul de joacă preferat al marilor dezvoltatori imobiliari. Primăria a făcut deja primii pași pentru ca terenul cu pricina să iasă din proprietatea cetățenilor și să treacă în domeniul public. Transferul se face de voie sau forțat, prin expropriere. Deși în instanță sunt procese pe rol care cer anularea deciziilor de până acum, primarul merge mai departe. În ședința de vineri le cere consilierilor să voteze următorii pași din schimbarea la față a comunei Mogoșoaia.

Din cele 8 puncte ale Ordinii de zi a ședinței de CL de vineri, 26 noiembrie, 5 se referă la megaproiectul Sector Zero. Consilierii au de votat Politica de reajustare teritorială a Comunei Mogoșoaia 2021-2024, planul de acțiune și programul. De asemenea, vor dezbate modificarea unei hotărâri mai vechi prin care se lua un credit necesar exproprierilor și revocarea alteia.

Ședința de Consiliu de mâine ar putea fi însă și momentul în care doi aleși aflați în conflict de interese tocmai din cauza acestui proiect și-ar depune demisiile.

Megaproiectul Sectorul 0, visul de ani al primarului din Mogoșoaia

Ideea de a transforma aproape jumătate din comuna Mogoșoaia în terenuri destinare proiectelor rezidențiale îl bântuie pe primarul PNL al comunei, Precup Paul Mihai Nicu de mulți ani, din cei 17 de când e primar. Sute de hectare de teren agricol transformart în proiecte rezidențiale, blocuri de 10 etaje, magazine, un campus universitar, un spital, parc de agrement. Ca să nu-i fure nimeni ideea, în 2013 înregistrează la OSIM marca Sector 0.

Primii pași pentru punerea în fapt a megaproiectului Sectorul 0 i-a făcut în 2017 când printr-o Hotărâre de Consiliu Local decide începerea exproprierilor, pentru realizarea “Zonei de dezvoltare din Comuna Mogoșoaia”. Cetățenii cu terenuri în zona desenată de primar ca viitor Sector 0 aveau de ales între a ceda de bunăvoie 39% din pământ primăriei iar pentru restul să accepte relocarea, sau expropriere la un preț stabilit de primărie.

Și unii dintre ei au și făcut-o, și-au cedat terenului primăriei, aproximativ 200 de hectare în total. Dar doar atât. Pentru restul urma să se pună în practică procedura de expropriere. De aceea, în 2019 consilierii votează o altă hotărâre legată de proiectul Sector 0. Un împrumut bancar care să acopere sumele necesare exproprierilor.

Pandemia a pus frână însă planurilor primarului și a încetinit ritmul de implementare a proiectului. Așa că, abia în iulie 2021, proiectul a revenit în actualitate. Cu mult bla bla și puține lucruri concrete, Sectorului 0 îi este dedicată o bună parte din Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Mogoșoaia pe care o puteți citi aici.

În mare, proiectul Sectorului 0 prevede preluarea a peste 1100 de hectare de teren din proprietate privată în proprietatea primăriei, trecerea din extravilan în intravilan, schimbarea regimului său economic și asigurarea de utilități și infrastructură. O dată ce toate acestea vor fi gata, terenurile vor fi vândute dezvoltatorilor imobiliari. Au fost definite mai multe trupuri, în funcție de zona în care se află terenurile.

Sursa SDL Mogoșoaia

Cedezi pământul de bunăvoie sau ești expropriat

În ședința de CL din 2 iulie, consilierii votează alte două acte normative locale care implementează primii pași în crearea Sectorului 0. Adoptă documentația cadastrală și regulamentul care va permite ca în loc de lanuri să răsară blocuri pe mii de hectare

HCL 60 din 2.07.2021 Regulamentul privind reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole, prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic, cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelelor și de pregătire a terenului în Sectorul 0 – comuna Mogoșoaia Ilfov, în suprafață de 1168.51 hectare

HCL 59 din 2.07.2021 Aprobarea documentației topo-cadastrală, documentație tehnică pentru reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic și tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelelor și de pregătire a terenului în Sectorul 0 – comuna Mogoșoaia Ilfov, în suprafață de 1168.51 hectare

În urma acestor HCL, cetățenii care nu și-au donat încă terenurile în baza deciziei din 2017, erau invitați ca până pe 2 septembrie să decidă. Cedează 39% din terenuri Primăriei iar restul sunt relocate, sau sunt expropriați. În total 600 de hectare.

Hotărârile au trecut cu 9 voturi pentru (PNL și PMP) din cei 15 consilieri locali.

A fost înaintat și un preț pentru expropriere 1,7 euro / mp, rezultat în urma unui raport de evaluare, iar costul total al operațiunii a fost estimat la peste 50 de milioane de lei.

Exproprierile se tranșează în 19 procese

O parte din proprietarii terenurilor vânate de primăria Mogoșoaia pentru proiect nu a fost de acord cu proiectul și nici cu despăgubirile, așa că a cerut în instanță pe fond anularea celor 2 HCL-uri iar în procedură de urgență suspendarea lor. Sunt pe rol nu mai puțin de 19 procese prin care se cere fie anularea, fie suspendarea acestor decizii ale consilierilor.

Prețul oferit de Primăria Mogoșoaia este de aproape 10 ori mai mic decât este dispus CJ Ilfov să plătească pentru un teren în comuna Petrăchioaia, adică 14 euro/mp.

Afacerea câinilor. Cum a vândut un elev un teren abia cumpărat Consiliului Județean Ilfov

Doar că până la judecata pe fond, lucrurile la Primăria Mogoșoaia se precipită. În dezbatere publică sunt 3 proiecte de hotărâri de expropriere a tuturor terenurilor din zona vizată de proiect.

https://primaria.mogosoaia.ro/comuna-mogosoaia-supune…/

https://primaria.mogosoaia.ro/comuna-mogosoaia-supune…/

https://primaria.mogosoaia.ro/comuna-mogosoaia-supune…/

Cererea de suspendare în regim de urgență a celor două hotărâri a fost respinsă după un șir lung de amânări din cauza unor intervievenți. Ba Consiliului Județean, ba o persoană fizică fără legătură cu terenurile cu pricina. Decizia finală în speță aparține Curții de Apel dar pentru că motivarea instanței de la Tribunal întârzie să apară, întârzie și apelul.

Ce trebuie să decidă, vineri, consilierii

Pe 26 noiembrie de la ora 18, Primarul Paul Precup a convocat o ședință de Consiliu Local pe a cărei Ordine de zi se regăsesc 6 puncte referitoare la Sectorul 0. Din 8 câte sunt în total.

  • Aprobarea unei propuneri de Politică Publică “Politică de reajustarea teritorială a Comunei Mogoșoaia (2021-2024)”, precum și a Planului de Acțiune (pentru aceeași perioadă) pentru implementarea acestei Politici
  • Aprobarea Programului de Reajustare Teritorială al Comunei Mogoșoaia
  • Aprobare SF și indicatori tehnico-economici ai investiției “Lucrare de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziționării și a suprafeței parcelelor, de pregătire a terenului în Sector Zero”
  • Modificarea HCL 1052/21.11.2019 – cea prin care se împrumutau banii necesari expriprierilor
  • Aprobarea documentației tehnice prin care este dezmembrat un teren aflat în domeniul privat al Comunei Mogoșoaia, în jurul fostei gropi de gunoi – parte din zona Sector Zero
  • Revocarea HCL 109/2017 care declanșa procedurile de expropriere a unor imobile aflate în “Zona de dezvoltare din Comună Mogoșoaia”

Ce înseamnă aceste decizii? Că megaproiectul Sector 0 intră în linie dreaptă. Indiferent de opoziția celor care nu vor să-și cedeze terenurile și nici să fie expropriați. Hotărârile decid cum se va implementa proiectul și care sunt următorii pași.

O ședință care ar putea să nu aibă loc

Și totuși, ședința de mâine, de CL Mogoșoaia ar putea să nu mai aibă loc, spun surse ale Buletin de București. Doi dintre consilierii locali își pregătesc demisiile din cauza conflictului de interese. Mai exact, cei doi au teren în cele vizate de proiect și pentru care au decis din poziția lor de aleși locali.

Și nu sunt singurii. Terenuri în zonă mai au și alți 2 consilieri locali, fiul primarului și angajați ai Primăriei.

Conflictul de interese a fost semnalat de consilierii locali USR, cei care s-au și opus proiectului și care au cerut și ei în instanță anularea hotărârilor de Consiliu Local din iulie.

Sector 0 argumente pro și contra

Primarul Precup declara la începutul acestei luni unei publicații locale că proiectul Sectorului 0 va merge înainte orice ar fi, și că oamenii își vor da seama curând de beneficiile lui.

Să ne fie clar, alegerea nu era dacă să se dezvolte zona sau nu, ci cum să se dezvolte. Întrebarea era dacă planificăm noi, autoritatea publică din Mogoșoaia sau lăsăm fiecare dezvoltator sa facă ce vrea. Propunerea mea și alegerea Consiliului Local Mogoșoaia au fost clare, respectiv să planificăm noi, autoritatea publică locală.

Așa a luat naștere Sectorul Zero, un proiect de planificare urbană bazată pe reajustare teritorială, o procedură utilizată cu succes peste tot în lume. Principiile care stau la baza acestei proceduri sunt simple: într-o zonă studiată de teren agricol în care se propune urbanizarea contribuie toată lumea care vrea, cu o cotă proporțional egală pentru toată lumea, pentru drumuri, șosele, grădinițe, școli, licee, facultăți, parcuri, dispensare, spitale, și pentru alte asemenea spații publice, tehnico-edilitare, verzi și de protecție în situații de urgență‘, a declarat Paul Precup pentru mogosoaiaonline.

O simulare a celor care se opun proiectului arată însă că, dacă planurile actuale vor deveni realitate, Sectorul 0 ar fi una dintre cele mai aglomerate zone din țară, în care pe 440 de hectare de teren se vor înghesui 80.000 de oameni. În prezent Mogoșoaia are în jur de 10.000 de locuitori care ocupă peste 600 de hectare.

Impactul unui astfel de proiect asupra traficului rutier în zona prin creșterea populației de la 10 000 la peste 100 000, asupra patrimoniului de excepție si asupra locuitorilor actuali ai comunei este uriaș, de aceea cetățenii trebuie corect informați. Considerăm că era necesară consultarea cetățenilor comunei și apoi un concurs național sau chiar internațional de urbanism sub egida OAR, având în vedere valoarea patrimoniului protejat de la Mogoșoaia și dimensiunea zonei vizate“, se menționează într-un comunicat al consilierilor USR din Mogoșoaia.

Fiecare punct din hartă reprezintă 100 de locuitori. Simulare realizată de Alexandru Iacoban, consilier USR la Primăria Mogoșoaia.

sursa foto cover Primaria Mogosoaia

pe același subiect