Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 16 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieSănătateȘtiri

Medicina şi-a reales rectorul, la câteva zile după acelaşi scenariu, la UB. Viorel Jinga va conduce „Carol Davila” încă cinci ani

604
FOTO: viorel-jinga.ro

Viorel Jinga a fost reales în funcţia de rector al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, din postura de unic candidat. El a obţinut 1348 de voturi de la cei 1369 de votanţi. Restul de voturi care nu i-au parvenit au fost ori nule, ori albe.

Viorel Jinga obține, astfel, un al doilea mandat, după cel obținut acum patru ani. Noul mandat are, conform Legii învățământului superior, intrată în vigoare anul acesta, o durată de 5 ani, arată Edupedu.

Acesta şi-a susţinut candidatura pentru un nou mandat cu un program managerial cu zece „Obiective pentru îndeplinirea direcţiilor strategice”, printre care: Consolidarea cercetării științifice, Valorizarea capitalului uman, Îmbunătățirea relațiilor cu studenții, Promovarea digitalizării și a integrării biotehnologiilor inovative.

Viorel Jinga este doctor în ştiinţe medicale din anul 2000, cu specialitatea Urologie, conform site-ului său.

 Am parcurs pas cu pas fiecare treaptă a evoluției academice ajungând în anul 2013 profesor universitar în cadrul Clinicii Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. (…) În perioada 2007-2009 am fost șef de secție în cadrul Secției Urologie III, Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, pentru ca ulterior să fiu ales Director Medical al Spitalului până în anul 2016. Din 2012 am fost numit Prodecan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, ulterior fiind numit Prorector în cadrul Universității.

Viorel Jinga

CITEŞTE ŞI:

Autor

pe același subiect

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală. FOTO: unsplash.com
ArticoleȘtiri

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală

Capitala va fi, din nou, sub avertizare cod galben de caniculă, duminică,...

Cum arată lucrările de la Planșeul Unirii
ArticoleMainTransport

VIDEO | Cum arată lucrările de la Planșeul Unirii

Lucrările de consolidare a Planșeului Unirii sunt în plină desfășurare între Hanul...

Amenzi pentru cei care circulă pe banda specială de autobuz, de pe Bulevardul Uverturii. FOTO: PS6
ArticolePrimărieȘtiri

Amenzi pentru cei care circulă pe banda specială de autobuz, de pe Bulevardul Uverturii 

Brigada Rutieră, alături de Poliţia Locală Sector 6, au avut joi, 14 august,...

„Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” și în acest weekend. Programul evenimentelor de pe Calea Victoriei. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

„Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” și în acest weekend. Programul evenimentelor de pe Calea Victoriei

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană”,revine pe traseul pietonal de pe Calea Victoriei în...