Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMainSănătate

Medici reţinuţi în cazul morţilor de la Sfântul Pantelimon. „Apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă”

298
Medici reţinuţi în cazul morţilor de la Sfântul Pantelimon. FOTO: INQUAM / Octav Ganea
Medici reţinuţi în cazul morţilor de la Sfântul Pantelimon. FOTO: INQUAM / Octav Ganea

Doi medici au fost reţinuţi în urma percheziţiilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti miercuri, 7 august, în cazul morţilor de la Sfântul Pantelimon București.

Conform anchetatorilor, aceşti medici decideau cine trăieşte şi cine moare dintre pacienţii internaţi la Terapie Intensivă. Mai exact, după propria evaluare, scădeau doza de noradrenalină şi pacienţilor intubaţi le scădeau exponenţial şansele de supravieţuire.

UPDATE 8 August, ora 16:00: Medicii de la Terapie Intensivă renunță la demisii

Şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, anunţă că medicii îşi vor continua activitatea, după ce iniţial au ameninţat cu demisiile din gărzi şi apoi cu demisia din spital. Aceasta dă vina pe presă pentru aşa-numite „presiuni” care nu i-ar lăsa pe medici să îşi desfăşoare activitatea, conform News.ro.

„Este o situaţie de criză, nu putem să renunţăm aşa, dintr-o dată şi suntem dispuşi să ne continuăm cu efort activitatea, cu rugămintea să ne lăsaţi să ne facem treaba. Pentru toată mass media.

Nu amestecăm procesul penal. Cine e vinovat să plătească, dacă se va demonstra. Dar suntem oameni care ne desfăşurăm activitatea în mod corect.  Noi asta facem, salvăm oameni, deocamdată facem gărzi, vedem cât de severă va fi presiunea, pentru că nu se poate lucra în astfel de condiţii. Nu şantajăm pe nimeni.

Presiunea vine de la dumneavoastră. Suntem denigraţi, suntem denigraţi ca şi specialitate medicală şi ca şi colectiv, suntem denumiţi gunoaie umane”, a transmis Florina Pompilian către jurnaliști.


UPDATE 8 August. Medicii de la Terapie Intensivă au decis să intre în grevă

Medicii de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă au decis să intre în grevă, în semn de protest față de reținerea celor două doctorițe de către procurori. 10 intervenții au fost amânate, a anunțat managerul spitalului Sfântul Pantelimon.

„Medicii de Anestezie și Terapie Intensivă care sunt în spital au hotărât să intre într-o grevă spontană și să nu dea anestezie la pacienții cronici sau programați. Sigur, asigură urgențele, garda, plus pacienții care sunt în terapie. (…)

Au spus că pregătesc o hârtie în care vor semna toți că își vor da demisia și din contractul cu gărzile, și din contractul cu spitalul. Reclamă atitudinea și climatul în care lucrează”, a declarat Bogdan Socea, joi dimineață, în fața spitalului.


Mai exact, potrivit Hotnews care citează procurorii de la Parchet, au fost reţinute două doctoriţe, (M.M.A. și P.M.), medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă.

Amândouă ar putea rămâne în arest pentru 30 de zile, dacă un judecător pentru drepturi şi libertăţi va decide asta.

Unul dintre medici (M.M.A.) este cercetat pentru tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor).

Celălalt medic, P.M., este cercetată pentru omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).

CITEŞTE ŞI: Ministrul Sănătăţii cere demisia conducerii spitalului Pantelimon. „Funcţionare defectuoasă şi neîncredere publică”

Cazul morţilor de la Sfântul Pantelimon: acuzaţiile procurorilor

Ancheta a fost deschisă de Parchet după ce directorul de îngrijiri al unității medicale a acuzat că în perioada 4-7 aprilie la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă au decedat în mod suspect 17 pacienți.

  • „Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.
  • În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.
  • La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”.

Pe lângă cei doi medici reţinuţi, în acelaşi caz a fost reţinută şi o asistentă, cu acuzaţia de mărturie mincinoasă. Potrivit procurorilor, aceasta nu a spus tot ce ştia „cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei”.

Anchetele colegilor și ale Ministerului Sănătății nu au scos nimic la iveală

În aprilie, când a izbucnit scandalul morţilor suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon, pe lângă ancheta procurorilor au mai fost pornite alte trei: ale Colegiului Medicilor, Ministerului Sănătăţii şi cea internă a spitalului.

Niciuna dintre ele nu a scos la iveală ilegalităţile semnalate acum de procurori. Mai mult, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vorbea atunci despre o răfuială între cadre medicale, mai degrabă decât să ia în calcul posibilitatea unei abominaţii precum cea prezentată în comunicatul procurorilor.

CITEŞTE ŞI: Continuă ancheta la Spitalul Sf. Pantelimon, dar, momentan, „nu sunt elemente care să susțină acuzațiile”

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

STB instituie cenzura
ArticoleFeaturedTransport

DOCUMENT | STB instituie cenzura. Avertizorii publici din companie riscă desfacerea contractului de muncă

O decizie internă recentă a Societății de Transport București (STB), intrată în...

Laminor Wonderland: cinci zone tematice și patinoar extins
ArticoleDiverseȘtiri

Programul Laminor Wonderland: 5 zone tematice și patinoar extins, din 29 noiembrie

Târgul de Crăciun organizat în Sectorul 3, la Hala Laminor, îşi deschide...