Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 1 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MediuȘtiri

Marș spre sediul PSD din Kiseleff, din cauza noului Cod Urbanistic. Fundația Eco-Civica: „Se va putea construi pe spațiile verzi retrocedate”

395

Fundația Eco-Civica anunță organizarea unui protest în Piața Victoriei pentru a atrage atenția asupra unor amendamente pe care la consideră nocive și care au introduse in noul Cod Urbanistic. Acestea ar ajuta în mod direct dezvoltatorii imobiliari să implementeze proiecte pe spațiile verzi.

Fundația Eco-Civica a adresat două scrisori deschise: una către primarul general, Nicușor Dan, și una către premierul Marcel Ciolacu.

În prima, municipalitatea este informată cu privire la un protest în data de 26 iunie 2023.

Afluirea participanților va începe cu orele 18 iar defluirea estimăm că se va face după ora 21. Vă informăm că în jurul orei 19-19.30 vom pleca in marș spre sediul PSD de pe Șoseaua Kiseleff, acest partid fiind principalul susținător al amendamentelor ce vor afecta grav spațiile verzi și, implicit, sănătatea populației”, se arată în scrisoarea către Nicușor Dan.

Nemulțumirile Fundației Eco-Civica țin de amendamentele propuse de parlamenarii PSD, din Camera Deputaților, referitoare la noul proiect de Cod Urbanistic.

Noul proiect de Cod Urbanisic, prin amendamentele asumate, propune construirea terenurilor retrocedate pe spații verzi, și vorbim de suprafețe mari de parcuri, baze sportive, locuri de joacă pentru copii, sere, pepiniere și alte categorii de spații verzi. Majoritatea acestor terenuri se afla in zone foarte râvnite din București si alte orașe. Aceste spații verzi retrocedate sunt protejate de art 71 din OUG 195/2005, privind protecția mediului, articol promovat prin OUG/114/2007, care a fost atacat de nenumărate ori la Curtea Constituțională si tot de atatea ori a fost declarat constituțional, Curtea precizând ca nu ingradeste sau limitează dreptul la proprietate pentru ca primează interesul public si nu cel privat iar la momentul retrocedării aveai dreptul și la alte două moduri de despăgubiri: teren la schimb sau despăgubiri materiale. Dacă s-a optat pentru terenul in natura, care este spațiu verde, atunci il păstrezi ca atare”, se arată în scrisoarea adresată premierului Marcel Ciolacu. 

Proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor a fost adoptat de Senat pe 12 iulie 2023, iar Camera Deputaților este cameră decizională. Circuitul legislativ al proiectului poate fi urmărit aici.

scris de

Cătălin Doscaș

Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist.

pe același subiect

Bookfest 2025
ArticoleCulturăȘtiri

Portugalia, țară invitată de onoare a Salonului internațional de carte Bookfest 2025

Bookfest 2025, cea de-a XVIII-a ediție a salonului international de carte de...

Plicuri suspecte primite de trei instituții publice din București
ArticoleEvenimentȘtiri

Plicuri suspecte primite de instituții publice din București, inclusiv BEC. Au intervenit SRI și ISU

Patru instituții publice din București au primit prin poștă, marți, plicuri suspecte...

Accident între un tramvai Imperio şi o basculantă. Sursa foto: Cimpoeşu Florin, via Infotrafic Bucureşti şi Ilfov
ArticoleȘtiriTransport

Peste 20 de tramvaie Imperio, blocate în depouri din cauza accidentelor

Cele 100 de tramvaie Imperio, fabricate de Astra Arad, promiteau să revoluționeze...

Piedone a luat bacalaureatul
ArticolePoliticȘtiri

Piedone a luat bacalaureatul la 32 de ani, cu note mici. Abia a trecut la Matematică și Română

Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a luat bacalaureatul la...