Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu (președintele Ligii Profesioniste de Fotbal), a fost condamnat de magistrații Tribunalului București la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Mario Iorgulescu a plecat în Italia imediat după accident, iar autoritățile italiene au refuzat extradarea sa.
Instanța a decis ca Mario Iorgulescu să și plătească câte 100.000 de mii de euro și 50.000 de lei pentru două dintre părțile civile din dosar.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă.
Iorgulescu Jr. a accidentat mortal un bărbat în septembrie 2019, după ce s-a urcat la volan băut și drogat
În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un accident rutier grav, după ce a consumat cocaină și alcool, având o alcoolemie de 1,96 g/l. A trecut pe roșu la semafor în intersecția dintre Șoseaua Chitilei și Strada Teodor Neagoe, a urcat mașina cu partea stângă pe un scuar, a apăsat la maximum pedala de accelerație a bolidului său cu un motor ce poate atinge 700 de cai putere. A ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o mașină. În urma impactului, șoferul care circula regulamentar a murit pe loc.
Procurorii spun că Mario Iorgulescu nu a apăsat deloc frâna, iar pedala de accelerație era apăsată la maximum.
Sursă foto arhivă
După accident, Iorgulescu Jr. a fost transferat de părinții lui de la Spitalul Elias din București într-o clinică privată din Italia. Nu a fost predat autorităților din România, pe motiv că starea de sănătate nu permite acest lucru.