Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 22 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

„Manuscrisele Enescu” | Jurnalistă amenințată cu dosar penal de un avocat al Ministerului Culturii după o investigație la Muzeul Enescu din Capitală

150
„Manuscrisele Enescu” | Jurnalistă amenințată cu dosar penal de un avocat al Ministerului Culturii după o investigație la Muzeul Enescu din Capitală
„Manuscrisele Enescu” | Jurnalistă amenințată cu dosar penal de un avocat al Ministerului Culturii după o investigație la Muzeul Enescu din Capitală. FOTO: FB/ Ministerul Culturii

În urma unei investigații realizate de publicația Cultură la Dubă, articol în care era prezentat modul neadecvat în care sunt păstrate „Manuscrisele Enescu”, autoarea acestuia a fost amenințată cu dosar penal de o persoană ce s-a prezentat ca fiind „avocat al Ministerului Culturii”. Conversația în care jurnalista era numită „Terorist” a fost făcută publică de redactie, în scopul de a trage un semnal de alarmă.

Jurnalistă, amenințată de un avocat al Ministerului Culturii după realizarea unei investigații

Apelul în cadrul căruia au avut loc intimidările repetate a fost inițiat chiar de managerul general al Muzeului Enescu, Cristina Andrei, în timpul unei ședințe a Consiliului de Administrație al muzeului. Pe parcursul conversației pe care jurnalista Alexandra Tănăsescu a înregistrat-o, investigația a fost numită de managerul muzeului „un articol defăimător, cu informații false”. Cu toate astea, nu a punctat la care informații face referire cu exactitate.

CITEȘTE ȘI Șeful Direcției pentru Cultură din Capitală, Dragoș Frăsineanu, către reporterul Buletin de București: „Mâine sunt la voi la ușă, cu poliție și procuratură. Nu e cazul să-ți distrugi viața”

În conversație a intervenit și Lidia Chiran care s-a recomandat „reprezentantul Ministerului, avocat”. Respectiva a adresat o serie de întrebări agresive în ceea ce privește sursele investigației și procesul de lucru al jurnaliștilor implicați. Printre afirmațiile făcute de avocată se numără că:

  • Avertizorii de integritate sunt publici,
  • Trei surse ar trebui să însemne trei specialiști.

Ambele sunt false. Conform legii, avertizorii pot rămâne anonimi, iar în ceea ce privește sursele, acestea nu sunt condiționate de profesie.

De asemenea, după ce a fost informată că apelul este înregistrat, Lidia Chiran a amenințat jurnalista că îi va face o plângere penală.

„Nu vă dau acordul! Nu vă dau acordul! este o discuție informală, nu aveți voie să mă înregistrați. Dacă veți continua, sunteți în ilegalitate și vă închid telefonul. Nu se poate să vă comportați așa. Sunteți terorist? Ziarist? Cum să mă înregistrați? Sunt avocat în Baroul București”, este o parte din cele transmise de avocat în timpul apelului telefonic.

CITEȘTE ȘI Școlile profesionale din București produc muncitori pe bandă rulantă, dar elevii devin meseriași „fără voce”. Dezbatere Funky Citizens pentru pregătirea tinerilor în roluri de cetățeni activi

În mod public, jurnaliștii au primit mulțumiri

Postarea făcută pe pagina oficială a ministerului Culturii este în totală antiteză cu discuția purtată de autoarea investigației cu managerul muzeului și avocata Lidia Chiran. Ministerul Culturii a anunțat că va trimite o comisie în control la Muzeul Enescu și a mulțumit jurnaliștilor care semnalează neregulile.

„Ministerul Culturii mulțumește jurnaliștilor care semnalează posibile nereguli și contribuie, prin demersurile lor, la protejarea patrimoniului cultural”.

Întregul material poate fi citit pe CulturălaDubă.ro.

Reamintim, în 2025, jurnaliștii Buletin de București au fost amenințati de șeful Direcției de Cultură a Municipiului București în urma unui articol despre mai multe aparate de aer condiționat montate pe fațada instituției care se afla într-o arie protejată.

Dragoș Frăsineanu a susținut că articolul „Ironie amară: instituţia responsabilă cu protejarea patrimoniului are aparate de aer condiționat ilegale pe clădirea monument istoric în care funcţionează” ar fi „o lucrătură atât de prost făcută” și „o comandă” împotriva lui.

CITEȘTE ȘI Filarmonica George Enescu cântă „Un Recviem German”, de Brahms, la Sala Palatului. Mai sunt disponibile doar câteva bilete


Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.