Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 9 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Mai scump cu vaporaşul în Herăstrău. Tarife mărite cu 20%, la toate serviciile

818
sursa: alpab.ro

Preţurile pentru o plimbare cu vaporaşul pe lacul Herăstrău vor creşte cu o cincime, dacă Consiliul General va da mâine undă verde unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) a cerut Primăriei această scumpire pentru că, spun oficialii, cu actualele tarife, banii nu mai ajung pentru cheltuieli.

Astfel, dacă până acum un bilet pentru o plimbare cu vaporaşul pe lac costa 15 lei pentru un adult şi 10 lei pentru pensionari şi copiii cu vârste între 7 şi 14 ani, noile tarife vor ajunge la 18, respectiv 12 lei. Şi închirierea unei bărci ori a unei hidrobiciclete se scumpeşte de la 10, la 12 lei.

Şefii ALPAB au scris în nota de fundamentare a acestei scumpiri cerute Primăriei că vechile tarife nu acoperă cheltuielile anuale necesare funcţionării acestor servicii. De exemplu, din plimbările de agrement, ALPAB a strâns aproape 630.000 de lei în 2022, în vreme ce cheltuielile cu salariile, hrana şi combustibilul s-au ridicat la peste 1.100.000 de lei. Cu noile tarife, cei de la ALPAB speră să îşi rotunjească veniturile din plimbările de agrement până la 755.000 de lei. O sumă în continuare mai mică decât cheltuielile anuale, semn că restul de bani este luat din alte venituri realizate de compania Primăriei.

Tarifele plimbărilor pe lac nu sunt singurele care se scumpesc. ALPAB vrea să câştige bani mai mulţi din închirierea utilajelor pe care le deţine. Printre altele, vor costa mai mult maşinile de tuns iarba şi aparatele care îndepărtează graffiti-uri de pe clădiri. Acestea pot fi închiriate de alte companii ale Primăriei sau de persoane fizice ori juridice.

Autor

pe același subiect

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București - Constanța. Se circulă doar pe a doua bandă. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Trafic restricționat pe Autostrada A2 București-Constanța. Când se reia circulația

Trafic restrictionat pe autostrada A 2 București – Constanța, la kilometrul 161,...

Unde ieșim în săptămâna 10-16 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB | FOTO: PMB
ArticoleCulturăMain

Unde ieșim în săptămâna 10-16 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB

Primăria Municipiului București (PMB), ne spune unde ieșim în săptămâna 10-16 august,...

ArticolePrimărieȘtiri

71 de terenuri de sport din Sectorul 6 pot fi folosite gratuit, în perioada vacanței de vară

71 de terenuri de sport, amenajate în curțile unităților de învățământ, pot...