Un grup de organizații neguvernamentale vine cu o nouă soluție pentru acoperirea necesarului de calculatoare pentru accesul elevilor la educația online și offline: recondiționarea computerelor uzate și casate de către companii, organizații și instituții, precum și de către persoane fizice. Cele 20 de asociații au trimis o scrisoare deschisă Ministerului Educației și Cercetării
Criza generată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 a scos în evidență încă o altă inegalitate din sistemul educațional românesc, și anume cea a lipsei accesului la educația digitală, una din cauzele principale fiind lipsa computerelor.
Conform unui studiu realizat în martie 2020 de Institutul de Științe ale Educației/ Centrul de Politici în Educație unul din „impedimentele serioase pentru învățare” reprezintă lipsa unui computer, tabletă sau telefon smart, în proporție de 65%.
Conform comunicatului de presă transmis de Asociația Ateliere fără Frontiere, anual în România sunt casate mii de calculatoare uzate. Aproximativ 40% din acestea pot fi reparate pentru o folosință optimă de către elevi, conform activității de peste 10 ani de recondiționare realizată de Asociația Ateliere Fără Frontiere prin care au fost donate peste 15.000 de calculatoare către mai mult de 1000 de școli din zone marginalizate, cu sprijinul financiar al sponsorilor și al organizației Ecotic. Tot acest efort a fost realizat într-una din întreprinderile sociale ale Asociației Ateliere Fără Frontiere în care lucrează persoane vulnerabile cărora asociația le oferă servicii de acompaniere socio-profesională care se finalizează cu integrarea lor pe piața convențională a muncii.
Cele 20 de organizații neguvernamentale propun demararea unui amplu program de colectare și recondiționare a computerelor uzate. Programul va trebui susținut financiar de Ministerul Educației și Cercetării și logistic de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Costurile per calculator recondiționat sunt de cel puțin de două ori mai mici decât cele ale unuia nou pentru o configurație fezabilă pentru educația digitală, sprijinind în același timp realizarea obligațiilor naționale pentru reciclare și contribuind la creșterea pieței muncii.
Semnatarii scrisorii sunt: Asociația Ateliere Fără Frontiere, Ecotic, Uniunea Profesorilor de Informatică din România (UPIR), Coaliția pentru Educație, Human Catalyst, Salvați Copiii, REPER21, Roma Education Fund, Digital Citizens – Think Thank, Institute for Digital Government, Asociația Reality Check, Coaliția pentru Educație Digitală, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România, Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție, Centrul de analiză și inovare economico-socială (CAIES), ECOSENS, Organizația Umanitară Concordia, Fundația Alături de Voi, Institutul Bucovina, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copiilor (FONPC).
Sursă foto: Ateliere Fără Frontiere