Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 4 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTermoficare

Magistrala I Vest a reţelei de termoficare intră în reparaţii. Proiectul costă aproape 27 de milioane de lei

509

3,6 kilometri din reţeaua de termoficare a Capitalei vor fi modernizaţi în perioada următoare. Lucrările vor fi efectuate pe Bd. Timișoara, între intersecțiile Bd. Timișoara – Str. Brașov și Bd. Timișoara – Bd. Vasile Milea, iar Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti (CMESB) estimează că acestea se vor finaliza la sfârşitul acestui an.

Lucrările de modernizare presupun schimbarea rețelei de conductă magistrală, iar țevile vechi de peste 30 de ani vor fi înlocuite cu conducte noi, preizolate, dotate cu senzori de detecție a avariilor. Modernizarea acestui tronson de magistrală va permite îmbunătățirea furnizării energiei termice către cartierele Drumul Taberei, Militari sau Rahova, zone în care investiții în rețeaua de termoficare nu au mai fost realizate de cel puțin 20 de ani”, precizează Primăria municipiului Bucureşti.

În prezent, Magistrala I VEST asigură furnizarea cu energie termică pentru peste 7.700 de persoane, locatari a 50 de blocuri de pe Bd. Timișoara, dar și din cartierul Drumul Taberei și zona Ghencea și 7 instituții publice (școli, grădinițe, secție de poliție).

Pe durata execuției lucrărilor, consumatorilor din aceste zone le va fi asigurată furnizarea apei calde și a căldurii prin intermediul altor magistrale care alimentează Capitala din CET VEST.

Tronsonul de 3,6 km de rețea ce va fi modernizat este o lucrare extrem de dificil de realizat din punct de vedere tehnic, din cauza amplasării galeriei de termoficare sub linia de rulare a tramvaiului, dar și a dimensiunii reduse a acestuia.

Totodată, lucrarea prezintă ca impediment modul atipic de amplasare a conductelor care sunt dispuse pe verticală, una deasupra celeilalte, fapt ce crește gradul de dificultate a execuției, în condițiile în care amplasarea galeriei de termoficare, în mijlocul bulevardului, între benzile de circulație, se dovedește o provocare pentru lucrători, dar și pentru participanții la trafic”, mai susţine PMB.

Valoarea proiectului de modernizare este de 26,8 milioane de lei.

sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Programul „Sport în Școală” continuă. PMB a deschis a doua sesiune de înscrieri pentru școli | FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
ArticoleEducațieȘtiri

Programul „Sport în Școală” continuă. PMB a deschis a doua sesiune de înscrieri pentru școli

Programul „Sport în Școală” continuă. PMB a deschis a doua sesiune de...

CFR Călători introduce patru noi trenuri pe relația Brașov-București-Constanța și retur
ArticoleȘtiriTransport

CFR Călători introduce patru noi trenuri pe relația Brașov-București-Constanța și retur

CFR Călători introduce patru noi trenuri pe relația Brașov-București-Constanța și retur. Acestea...

Societatea civilă solicită includerea Centurii Verzi București-Ilfov în Programul de Guvernare. Foto: Pădurea Balotești și râul Vlăsia, parte din viitoarea Centură Verde București-Ilfov
ArticoleMediuPoliticȘtiri

Societatea civilă solicită includerea Centurii Verzi București-Ilfov în programul de guvernare

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde solicită partidelor PSD, PNL, USR și...

Spitale deschise, în Capitală, de Rusalii. Foto: ISU B-IF
ArticoleSănătateȘtiri

Spitale deschise, în Capitală, de Rusalii

Nouă spitale din Bucureşti și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov vor asigura asistenţa...