Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 18 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Lucrările la linia 5 de tramvai au trecut de jumătate. A început asfaltarea

103
Lucrările la linia 5 de tramvai, finalizate în proporție de 55%
Lucrările la linia 5 de tramvai, finalizate în proporție de 55%. FOTO: Facebook / Stelian Bujduveanu

Lucrările la linia 5 de tramvai au intrat într-o nouă etapă. Astfel, lucrările de reabilitare au fost finalizate în proporție de 55% și a început turnarea primului strat de asfalt pe anumite segmente ale liniei. 

În paralel, continuă activitățile de montare a traverselor, a șinelor și a stâlpilor metalici pentru iluminat, a anunțat marți, 10 septembrie, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Proiectul de modernizare a liniei 5 se desfășoară pe o lungime de aproximativ 4,3 km, pe străzile Barbu Văcărescu și Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu. Se estimează că lucrările vor fi terminate mai devreme decât termenul stabilit inițial.

Această linie de tramvai conectează Șoseaua Ștefan cel Mare de Podul Băneasa.

CITEȘTE ȘI: Linia 5 de tramvai deblocată. Primăria va vota banii datorați constructorului 

Lucrările la linia 5 de tramvai au fost deblocate la sfârșitul lunii iulie

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a votat pe 30 iulie rectificarea bugetară prin care au fost alocate 40 de milioane de lei pe care autoritățile le datora constructorului, iar lucrările au fost deblocate.

Buletin de București a scris că lucrările pentru reabilitarea liniei 5 de tramvai au fost reluate la sfârșitul lunii iulie, după ce șantierul a fost blocat timp de trei săptămâni, din cauză că Primăria Capitalei rămăsese în urmă cu plățile.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Cum mi-am recuperat banii pe un bilet CFR după ce am fost „uitat” în Gara de Nord

Alte trei linii de tramvai modernizate

Alte trei linii STB vor fi modernizate – este vorba de trei linii de tramvai care intră în cea de-a doua fază de modernizare.

Cele trei linii de tramvai, a căror modernizare a fost aprobată de consilierii generali, sunt 32, 40 și 55, potrivit PMB,

Cererile de finanțare pentru aceste proiecte au fost depuse în 2018 iar banii, peste 50 de milioane de euro, vin din fonduri nerambursabile.

CITEȘTE ȘI: Trei linii de tramvai modernizate. Proiectele, de peste 50 de milioane de euro au primit undă verde

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

VIDEO | Palatul Parlamentului a luat foc. Incendiul a fost pornit de un vizitator
ArticoleFeatured

VIDEO | Incendiatorul de la Palatul Parlamentului, căutat de Poliția Capitalei

O zonă a Palatului Parlamentului a luat foc marți, 17 septembrie, după...

Traseu deviat pentru linia 446.
ArticoleȘtiriTransport

ILFOV | Linia de autobuz 446 are un traseu deviat. Mașinile nu opresc în cinci stații

Traseu deviat pentru linia 446. STB anunță că autobuzele 446 circulă deviat....

Sediile DGITL deschise sâmbătă.
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | „Taxele şi impozitele”, deschise inclusiv sâmbătă, 28 septembrie

Sediile Direcţiei Generale Impozite şi Taxe Locale(DGTIL) deschise sâmbătă. Primăria Sectorului 3,...