Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Au început lucrările de reînnoire a căii ferate București-Pitești. Primii 16 km, în zona Chitila

Au început lucrările de reînnoire a căii ferate București-Pitești. Primii 16 km, în zona Chitila
Au început lucrările de reînnoire a căii ferate, pe tronsonul Chitila - Golești. FOTO: CFR Infrastructură

CFR Infrastructură anunță că au început lucrările pe tronsonul Chitila-Golești, a căii ferate București-Pitești. Șantierul va fi deschis până în februarie 2025.

Șantierul a fost deschis de constructorul turc pe Lotul 2 Titu – Călinești – Golești, pe intervalul FUSEA – MĂTĂSARI (firul II), de la km 53+150 la km 68+876.

Lucrările presupun înlocuirea integrală a suprastructurii căii: șină și traverse. Lungimea este de aproape 16 km.

În perioada desfășurării lucrărilor, trenurile vor circula între stațiile FUSEA și MĂTĂSARI doar pe FIRUL I, cu restricție de viteză de 50 km/h, doar în perioada orelor de muncă. De asemenea, durata lucrărilor depinde și de condițiile meteo.

Reînnoirea căii ferate București-Pitești se face în două loturi

Lucrările de reînnoire a căii ferate pe Linia 101 București-Pitești sunt finanțate din fonduri nerambursabile PNRR. Acestea se vor executa pe o lungime de 196,7 km pe traseul: CHITILA – CIOCĂNEȘTI – GHERGANI – TITU – FUSEA – MĂTĂSARI – GĂEȘTI – PĂTROAIA – CĂLINEȘTI – GOLEȘTI, în cadrul următoarelor două loturi:

  • LOTUL 1: tronsonul Chitila – Ciocănești (fir I) și Ciocănești – Titu (fir I și II), de la km10+600 la km 49+780, linii curente, directe și linii din stațiile Săbăreni, Ciocănești, Ghergani și Titu;
  • LOTUL 2: tronsonul Titu – Călinești – Golești (fir I și II), de la km 49+980 la km 95+000, linii curente, directe și linii din stațiile Fusea, Mătăsaru, Găești, Leordeni, Călinești.

Valoarea celor două contracte este de 556,6 milioane de lei, fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor, pe ambele loturi, este anul 2026.

Programul reînnoire a suprastructurii căii pe linia BUCUREȘTI – PITEȘTI, pe cei 217,7 km, se derulează în baza a trei contracte. Valoarea totală este de 666 milioane de lei, fără TVA, Contractele au fost semnate anul trecut, de Sucursalele Regionale de Căi Ferate Craiova și București.

O dată cu aceste lucrări se așteaptă: ridicarea restricțiilor de viteză, creșterea gradului de siguranță și atingerea vitezei maxime de circulație de 120 km/h, pe o lungime cât mai mare.

CITEȘTE ȘI: De ce a montat STB un stâlp invers, cu partea de jos în sus. Răspunsul companiei

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.