Lucrări de lărgire la trecerea cu calea ferată pe Drumul între Tarlale, în perioada 2-16 octombrie, anunță Primăria Sectorului 3. Vor avea loc intervenții și asupra infrastructurii trecerii la nivel de cale ferată situată la intersecția Drumul între Tarlale – Șos. Industriilor – Șos. Cățelu.
Lucrările presupun montarea unor dale elastice și lărgirea trecerii la nivel de cale ferată la 14,40 metri. De asemenea, va fi montat și un nou sistem de bariere adaptat noilor dimensiuni ale străzii.
Lucrări la trecerea cu calea ferată, pe Drumul între Tarlale. În perioada lucrărilor, circulația auto va fi restricționată pe o bandă iar polițiștii locali vor asigura permanent traversarea în siguranță a intersecției. Pentru preluarea călătorilor, s-a amenajat un peron temporar pentru urcarea și coborârea din trenurile care circulă pe Linia 802, Titan Sud – Oltenița.
Lărgire la 4 benzi la trecerea cu calea ferată pe Drumul între Tarlale
La începutul anului, Primăria Sectorului 3, anunța intenția de a investi aproape jumătate de miliard de lei în proiecte destinate fluidizării traficului. Investiția cuprindea trei pasaje rutiere subterane, două pe șoseaua Mihai Bravu și unul la intersecția str. Gării Cățelu cu Șoseaua Industriilor.
Două pasaje supraterane urmează să fie construite la intersecția bd. Theodor Pallady – str. Nicolae Teclu, respectiv la intersecția bd. Theodor Pallady cu str. Drumul între Tarlale. Un alt proiect este lărgirea străzii Drumul între tarlale de la două la 4 benzi pe sens.
Aceste lucrări duc la îndeplinire obiectivul Primăriei Sector 3 de creștere a mobilității urbane prin fluidizarea traficului auto pe Șoseaua Mihai Bravu (de la intersecția cu str. Baba Novac până la str. Peneș Curcanul). Acest obiectiv presupune:
1. Construirea a două pasaje rutiere subterane pe direcția Șoselei Mihai Bravu la intersecțiile:
• Șos. Mihai Bravu – Calea Dudești – B-dul Camil Ressu și
• Șos. Mihai Bravu – Calea Vitan;
2. Construirea unui pasaj pietonal subteran din dreptul stației de tramvai Laborator;
3. Relocarea semaforului, respectiv a trecerii de pietoni de pe șos. Mihai Bravu (intersecție cu str. Baba Novac);
4. Crearea a două benzi de circulație pe Calea Dudești în vederea măririi spațiului de stocare la semafor și a creșterii capacității de preluare a fluxurilor de trafic din intersecția Șos. Mihai Bravu – Calea Dudești – B-dul Camil Ressu spre Calea Dudești.
CITEȘTE ȘI: Proiectul de regenerare a râului Dâmbovița, din nou pe masa Consiliul General