Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 25 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Lotul 3 din A0 Sud să fie gata la începutul sezonului estival, cere Grindeanu. Cu siguranţă lucrările nu se vor încheia la 1 Mai

13
Lotul 3 A0 Sud. FOTO: FB / Drum Expres Focsani-Braila-Constanta
Lotul 3 A0 Sud. FOTO: FB / Drum Expres Focsani-Braila-Constanta

Lotul 3 al A0 Sud ar trebui să fie gata pentru începutul sezonului estival, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În schimb, într-o declaraţie recentă, secretarul de stat Ionel Scrioşteanu a înaintat ca termen de finalizare a lucrărilor sfârşitul lunii mai.

Mai mult, societatea civilă îi trage la răspundere pe cei responsabili de faptul că au promis că firma constructoare va lucra la „montaj parapet metalic, garduri de protecție etc”, însă din fotografiile realizate de ei reiese că nu se lucrează pe acel tronson.

„Sezonul estival trebuie să ne prindă cu A0 lotul 3 dat în circulaţie, astfel încât toţi cei care vin dinspre Piteşti pe autostrada A1 să ocolească Bucureştiul pe semicercul sudic, pe A0, şi să iasă spre Constanţa. Este o chestiune pe care vrem să o urmăriţi foarte atent şi să o monitorizaţi, le-a transmis ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu reprezentanţilor CNAIR, citat de news.ro.

Problema este că sezonul estival, în mod oficial, începe la 1 mai. Ceea ce înseamnă că termenul înaintat de oficiali, cel de sfârşit de lună mai, nu corespunde cu citatul ministrului – „Sezonul estival trebuie să ne prindă cu A0 lotul 3 dat în circulaţie”

De altfel, secretarul de stat liberal Ionel Scrioşteanu a înaintat în diferite contexte termenul de sfârşitul lunii mai. A făcut-o inclusiv contactat de un utilizator de facebook, care ulterior a postat printscreen-ul de mai jos pe pagina Drum Expres Focsani-Braila-Constanta.

sursa: Web Srv, via FB

Când ar putea fi deschis Lotul 3 al A0 Sud, în ciuda cererii lui Sorin Grindeanu

Buletin de Bucureşti scria încă de săptămâna trecut că deschiderea Lotului 3 al Autostrăzii A0 Sud, între Bragadiru și A1, a fost amânată, deși constructorul promisese că tronsonul va fi dat în folosință până la finalul lunii aprilie. Surse HotNews.ro din Ministerul Transporturilor au declarat că traficul ar putea fi deschis abia la mijlocul sau chiar spre finalul lunii mai, posibil început de iunie.

Pe cei aproximativ 18 kilometri de autostradă a fost turnat integral asfaltul, iar imaginile recente din dronă publicate de Asociația Construim România arată că lucrările de finisaj, precum montarea parapetelor, gardurilor și realizarea marcajelor, sunt în curs. Întârzierile sunt cauzate în principal de lucrări neterminate la pasajele din zonele Țegheș, Dârvari și Ciorogârla.

CITEŞTE ŞI: Încă un termen ratat pentru deschiderea Lotului 3 din A0 Sud. Cel mai important tronson de autostradă din România, amânat din nou

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Nicușor Dan despre zona retrocedată din IOR: „Șeful Poliției Locale nu vrea să dea amenzi”. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
ArticoleEvenimentFeaturedMediu

Nicușor Dan despre zona retrocedată din IOR: „Șeful Poliției Locale nu vrea să dea amenzi”

Primarul general Nicușor Dan îl acuză pe Daniel Rășică, șeful Poliției Locale...

„Antrenorul de genii" și-a recunoscut faptele. Kristoff Lajos este acuzat de multiple fapte de viol asupra minorilor. FOTO: Arhiva
ArticoleEvenimentȘtiri

„Antrenorul de genii” și-a recunoscut faptele. Kristoff Lajos este acuzat de viol asupra minorilor

Kristoff Lajos, cunoscut drept „antrenorul de genii”, acuzat de viol asupra minorilor,...