Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 31 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Linia navetă de autobuz 642, suspendată de la 1 aprilie

33
Linia navetă de autobuz 642 , suspendată de la 1 aprilie. FOTO: TPBI
Linia navetă de autobuz 642 , suspendată de la 1 aprilie. FOTO: TPBI

Începând cu data de 1 aprilie 2025, linia navetă de autobuz 642 va fi suspendată. Măsura a fost luată pentru că nu era cerere din partea călătorilor, pe acest traseu.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis ca autobuzele care circulau pe linia navetă de autobuz 642 (Vasile Pârvan – Gara Basarab) să fie redistribuite pe unele linii unde există cerere de transport, precum 106, 196, 203, 216, 241, 253 și 312.

CITEȘTE ȘI: Opt linii STB vor avea program prelungit, duminică, pentru meciul Dinamo – FCSB

Patru evenimente restricționează traficul în perioada 29 martie‑6 aprilie

Patru evenimente restricționează traficul în Capitală, la finalul lunii martie și începutul lunii aprilie. Acestea au loc în perioada 29 martie‑6 aprilie.

În perioada 29 martie-06 aprilie, Federația Română de Tenis va organiza Turneul Internațional de Tenis „Țiriac Open”, pe terenurile de tenis din Centrul Național de Tenis, din Bd. Pierre de Coubertin nr. 11.

Evenimentul  va restricționa circulația autovehiculelor pe Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Hambarului și intrarea în Complexul Arena Națională.

De asemenea, pe 29 martie, în intervalul orar 11:30-13:00, se va organiza un marș pe motociclete după următorul program:

  • între orele 11:30-12:00, adunarea participanților în parcarea din Piața Alba Iulia;
  • între orele 12:00-13:00, deplasarea coloanei de motociclete pe banda I de circulație pe traseul: Rond Alba Iulia – Bd. Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – Str. Petre Popovăț – Calea Crângași – Str. Mehadia – punct final incinta Platforma Industrială Granmetal.

CITEȘTE ȘI: Opt linii STB vor avea program prelungit, duminică, pentru meciul Dinamo– FCSB

Patru evenimente restricționează traficul în perioada 29 martie‑6 aprilie. Marșul pentru viață 2025

Tot pe  29 martie, în intervalul orar 11:30-17:00, se va organiza  Marșul pentru viață 2025 – „Fiecare om contează” după următorul program:

  • între orele 11:30-12:00, adunarea participanților în Piața Universității – esplanada statui;
  • între orele 12:00-12:30, desfășurarea adunării publice în Piața Universității– esplanada statui;
  • între orele 12:;30-13:00, deplasarea pe banda I de circulație pe traseul: Piața Universității, esplanada statui – traversarea pe la trecerea de pietoni din strada Academiei – Bd. Regina Elisabeta – stânga Schitu Măgureanu – traversarea Pod Izvor – Parc Izvor;
  • – între orele 13:00-16:30, desfășurarea adunării publice în Parcul Izvor – rondul bicicliștilor, pe aleile betonate;
  • – între orele 16:30-17:00, defluirea totală a participanților.

CITEȘTE ȘI: Se reiau lucrările la Prelungirea Ghencea, tronsonul dintre Râul Doamnei şi strada Mărăcineni

În perioada 29-30 martie, între orele 09:00-20:00, se va organiza evenimentul sportiv „Festivalul Sporturilor Greenfield”, în cartierul Greenfield și pe aleile din pădurea Băneasa.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa traficul rutier în data de 30 martie, între orele 09:00-09:05 și orele 12;00-12:05, în intersecția dintre Aleea Teișani și str. Codrii Vlăsiei.

In timpul restrictiilor pentru cele patru evenimente, pietonii trebuie să circule doar pe trotuare, iar traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat.

Șoferii trebuie să circule cu prudenţă, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile poliţiştilor rutieri.

CITEȘTE ȘI: Bucureștenii ale căror locuințe sunt fisurate de magistrala M6 caută dreptatea în instanţă. „Cad casele peste noi”