Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 7 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Linia de tramvai 41 se suspendă toată luna august. Pe traseu va circula linia naveta 641

150
Linia de tramvai 41 se suspendă toată luna august. Pe traseu va circula linia naveta 641. FOTO: mobilitate.eu
Linia de tramvai 41 se suspendă toată luna august. Pe traseu va circula linia naveta 641. FOTO: mobilitate.eu

Linia 41 se suspendă toată luna august, din cauza lucrărilor la Prelungirea Ghencea, tronsonul strada Brașov – Terminal Ghencea.

Lucrările sunt aproape de final si vor fi încheiate odată cu reconfigurarea intersecțiilor, realizarea trecerilor de pietoni și a noilor stații de tramvai din zona Brașov și Stadion Steaua.

„Începând cu data de 1 august 2025, linia de tramvai 41 va fi suspendată, pentru a permite executarea unor lucrări de infrastructură pe Bulevardul Ghencea şi pe strada Constantin Titel Petrescu.

Pentru preluarea călătorilor, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) va înfiinţa liniile navetă 641, care va acoperi traseul liniei 41, şi 643, care va funcţiona între Dedeman Ghencea şi Podul Grant”, a anunțat TPBI, într-un comunicat de presă.

Cu această ocazie, STB va realiza și o serie de lucrări de mentenanță pe traseu.

Tramvaiele Astra Imperio care deservesc linia 41 vor fi mutate pe liniile 11, 25 și 47.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | A fost deschis pasajul peste DN1 de la Therme, anunţă Primăria Corbeanca. Cetăţeni: „Vă lăudaţi cu o lucrare făcută de o firmă privată!”

Linia de tramvai 41 se suspendă pentru lucrările din Prelungirea Ghencea

Consiliul General al Capitalei votează pe 30 iulie costuri de aproape 1 miliard de lei pentru lucrările din Prelungirea Ghencea.

Este vorba despre „Penetraţia Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între Str. Braşov şi Terminal Tramvai 41”.

Mai exact, suma din document este de 790.005.480,02 lei fără TVA (940.106.521 cu TVA). Creşterea este semnificativă faţă de devizul din 2018, când suma totală era de 558.668.962 de lei (diferenţă de mai bine de 381 de milioane de lei).

Lucrările de modernizare a tronsonului din Prelungirea Ghencea cuprinsă între strada Mărăcineni şi limita Pasaj Domneşti, constau în:

  • lărgire Ia 4 benzi Prelungirea Ghencea, între strada Râul Doamnei şi str. Mărăcineni;
  • realizare cale de rulare tramvai;
  • realizare clădire Park&Ride;
  • realizarea unei piste de biciclete;
  • amenajare trotuare;
  • modernizarea sistemului de iluminat;
  • realizarea sistemului de canalizare pluvială;
  • realizare sistem de management trafic;
  • relocare reţele de utilităţi
lucrările din Prelungirea Ghencea
Indicatorii pentru lucrările din Prelungirea Ghencea. Sursa: PHCL

Ce presupun lucrările din Prelungirea Ghencea

Strada Prelungirea Ghencea, tronsonul proiectat (strada Mărăcineni – limita Pasaj Domnești), ce urmează a fi construita se va încadra în categoria de importanţă II de străzi de legătură, viteza de proiectare va fi de 60 km/h şi va avea o lungime de 2.46 km (tronson cuprins între str. Râul Doamnei şi str. Mărăcineni), se arată în proiectul de hotărâre citat.

Modernizarea liniei de tramvai se execută pe domeniul public, o parte pe actualul traseu, iar o parte pe un traseu nou şi anume:

  • bulevardul Ghencea (modernizare linie de tramvai Ia terminal multimodal Linia 41, zona intrării/ieşirii în şi dinspre terminal);
  • str. Braşov (realizare intersecţie pentru conexiunea cu linia nouă de tramvai pe Prelungirea Ghencea);
  • Prelungirea Ghencea (traseu nou al linie de tramvai), inclusiv bucla de întoarcere a tramvaielor Domnești

    Lungimea totală a căii de rulare a tramvaiului ce se modernizează este de aproximativ 5,8km cale dublă, spun autorităţile.

Durata de realizare a investiţiei este de 24 luni (din care 22 luni durată de execuţie).

CITEŞTE ŞI: Ce s-a făcut până acum la supralărgirea Prelungirea Ghencea, între Cartierul Latin şi Pasajul Domneşti

Autor

pe același subiect

Apartamentele noi din Capitală, cu 16% mai scumpe decât vara trecută. Foto: Pexels.com
ArticoleȘtiri

Apartamentele noi din Capitală, cu 16% mai scumpe decât vara trecută

Prețurile pentru apartamentele noi din Capitală au crescut cu 16% față de vara...

Meciul de fotbal FCSB – KF Drita prelungește traseul pentru două mijloace de transport în comun. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Meciul de fotbal FCSB – KF Drita prelungește traseul pentru două mijloace de transport în comun

Liniile 90 și 104 vor avea un program de circulație prelungit joi, 07.08.2025,...

„Festivalul Turcesc – Anatolian Food Fest” deviază trei linii STB, în perioada 8-11 august. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

„Festivalul Turcesc – Anatolian Food Fest” deviază trei linii STB, în perioada 8-11 august

Traseul pentru trei linii STB va fi deviat, în perioada 8-11 august,...