Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Linia 36 de tramvai, deviată din cauza degradării şinelor. Cum vor fi afectaţi călătorii

41
Linia 36 de tramvai, deviată din cauza degradării şinelor. Cum vor fi afectaţi călătorii. Foto: TPBI
Linia 36 de tramvai, deviată din cauza degradării şinelor. Cum vor fi afectaţi călătorii. Foto: TPBI

Linia 36 de tramvai va funcționa pe un traseu modificat, între „Lacul Tei” și terminalul Pantelimon. Decizia va fi pusă în aplicare de sâmbătă, 12 aprilie, din cauza stării avansate de degradare a șinelor din zonă. Oficialii STB anunţaseră deja că iau în calcul întreruperi de traseu, pentru că şinele sunt prea vechi şi periculoase, în special pe bulevardul Basarabia.

Măsura a fost luată pentru a permite efectuarea lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Chișinău, anunță TPBI.

Astfel, pe durata lucrărilor, tramvaiele liniei 36 vor circula pe traseul: „Pantelimon”, Șos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Șos. Colentina, Str. Turmelor, Str. Reînvierii, Str. Maica Domnului, „Bd. Lacul Tei” și retur.

Linia 36 de tramvai, înlocuită de autobuzele 637

O nouă linie navetă va fi introdusă pentru preluarea călătorilor între  „M Republica” și „Bd. Chișinău”. Astfel, autobuzele 637 vor circula pe următorul traseu: „M Republica”, Bd Basarabia, Bd Chișinău, Piața Delfinului (întoarcere în rond), stația „Bd. Chișinău” și retur.

Linia 36, deviată. Se înfiinţează o nouă linie navetă. Foto: TPBI

CITEŞTE ŞI: Circulaţia tramvaielor din Capitală, îngreunată aproape zilnic de diverse obstacole: de la probleme tehnice la parcare neregulamentară și accidente

Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Basarabia suspendată

Societatea de Transport Bucureşti a anunţat că plănuieşte suspendarea circulaţiei tramvaielor pe Bulevardul Basarabia, din cauza degradării căii de rulare, devenită un pericol pentru călători. Aceasta are o vechime de aproximativ 40 de ani, iar gradul de uzură ridicat a cauzat peste 600 de rupturi de șină.

Măsura vizează tronsonul cuprins între Bd. Chișinău și terminalul Republica. Drept urmare, este nevoie de implementarea unor soluții provizorii care să permită menținerea conexiunilor de transport:

  • Construirea unei relații de circulație a tramvaielor în intersecția Bd. Basarabia / Bd. Chișinău;
  • Amenajarea unui terminal provizoriu tip „rebrusment” pe Bd. 1 Decembrie 1918, până la intersecția cu Bd. Basarabia.

Durata de realizare a lucrărilor este estimată la o lună, transmit reprezentanţii STB, la solicitarea Buletin de Bucureşti.

CITEŞTE ŞI: Circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Basarabia, suspendată din cauza degradării. STB: Sunt peste 600 de rupturi de șină

Podeaua unui tramvai, străpunsă de o şină ruptă

La începutul lunii martie, Buletin de Bucureşti a scris despre cum podeaua unui tramvai de pe linia 36 a fost străpunsă de o şină ruptă, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu din nordul Capitalei. Şina a ajuns chiar până la şezutul unuia dintre scaune. Din fericire, scaunul nu era ocupat de niciun pasager.

Calea de rulare face parte din Lotul 6 al programului de reabilitare a infrastructurii de tramvai, inițiat de Primăria Municipiului București.

În urma incidentului, circulaţia tramvaielor a fost suspendată pe tronsonul Bulevardul Dimitrie Pompeiu – Bulevardul Lacul Tei. 

CITEŞTE ŞI: Podeaua unui tramvai, străpunsă de o şină ruptă, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.