În acest an electoral abundent vor avea loc toate cele patru rânduri de alegeri. Pe 9 iunie se țin alegerile europarlamentare și locale, iar Asociația Funky Citizens continuă proiectul „Fii observator la vot”.
Organizația non-guvernamentală a lansat formularul prin care orice cetățean neafiliat politic poate să devină observator la secțiile de votare, iar ultimul termen de înscriere al voluntarilor este pe 2 iunie.
Până acum, majoritatea persoanelor care s-au înscris să observe din primele rânduri cum se desfășoară alegerile în ziua votului, în proporție de aproximativ 80%, au sub 30 de ani.
Observatorii vor putea supraveghea întregul proces de votare din interiorul secției de vot pentru a se asigura că totul se desfășoară legal și corect.
Ce nu poți face din rolul de cetățean-observator:
„Nu poți interveni în niciun mod în procedurile electorale, nici ca cetățean, nici ca observator acreditat, nici ca cetățean-observator.”
Ce poți face din rolul tău de cetățean-observator:
„Poți sesiza președintele biroului electoral al secției de votare în cazul în care constatați existența unor neregularități. Îți recomandăm ca mai întâi să-i atragi atenția verbal, respectuos, iar mai apoi, în cazul în care nu este primită cu receptivitate sesizarea ta, poți face o sesizare scrisă. Modele găsești la sfârșitul ghidului. În schimbul sesizării, primești neapărat un număr de înregistrare.”
Observația este o activitate voluntară, astfel observatorii nu vor fi plătiți.
În schimb, Asociația Funky Citizens le oferă voluntarilor pachete care conțin stickere personalizate, sticle pentru apă și rucsaci. Mai multe detalii aici.