Referatul de arestare al procurorilor DIICOT în dosarul „Lagărele” Ilfovului conține o serie de elemente care subliniază tratamentele inumane la care au fost supuse victimele. Dincolo de înfometare, batjocură și exploatarea financiară, victimele au fost sedate, deși acuzau dureri abdominale iar insecticidele pentru ploșnițe și păduchi au fost date după ureche, inclusiv pe hainele celor internați.
Un asistent medical generalist de la unul dintre centrele vizate de oamenii legii “a acționat contrar jurământului depus în calitate de asistent medical generalist, întrucât fiind deranjată de faptul că o beneficiară a centrului i-a solicitat un consult, acuzând probleme cu stomacul, a pedepsit-o pe aceasta prin aceea că i-a oferit acelei beneficiare o pastilă de Diazepam (un sedativ puternic) mințind-o că îi oferă o pastilă pentru afecțiuni digestive”, se arată în referatul procurorilor.
Potrivit martorilor, pacienta “s-a dus la XXX că o doare burta iar asistenta i-a zis că îi va da un Metroclopramid. I-a dat o pastilă, după care, beneficiara a avut o discuție cu asistentul social Dana care i-a dat un sandviș. […] Am asistat la un episod în care Roxana a spus că îi era rău și am solicitat asistentei să vină să o consulte. Asistenta a văzut că are parametrii buni și a acuzat-o că se preface și i-a spus că îi aduce o pastilă de Metroclopramid. Roxana Maria a luat pastila și la câteva minute i-am oferit o plăcintă și, până să apuce să termine de mâncat, Roxana Maria a devenit somnolentă și a adormit cu mâncarea în gură. Mi-a spus până să adoarmă că a primit Diazepam și o să doarmă 15 ore”.
De asemenea, din cauza igienei precare, centrele de asistență socială privată se confruntau cu episoade frecvente de infestare cu insecte. În multe cazuri, serviciile de deratizare, dezinfecție și dezinsecție erau formale iar angajații aplicau tratamente chimice cu substanțe care nu se găsesc în comerț ci trebuie folosite doar de personal specializat de la firme autorizate.
„[…]în legătură cu achiziționarea și folosirea unor substanțe de dezinsecție, rezultând intenția numitei XXX de a folosi aceste substanțe fără a apela la serviciile specializate, fiind de altfel avertizată de persoana autorizată să furnizeze și să aplice soluțiile că acestea trebuiesc pulverizate de personal calificat întrucât ar putea să cauzeze moartea persoanelor care folosesc spațiile respective”, se arată în referatul de arestare.
Redăm, mai jos, parte din stenogramele procurorilor DIICOT care subliniază starea de fapt:
MARTOR: Ah…important e să dai…să îl întreții un pic…pentru că, altfel, apar
gândacii…miros…urât și toate alea…știi?
PACIENTĂ: Da…(n.l. neinteligibil).
MARTOR: S-au găsit gândaci, nu?
PACIENTĂ: S-au găsit și păduchi…
MARTOR: Păduchi?
PACIENTĂ: Da, în partea aia fiindcă că nu s-au spălat…
MARTOR: Păi…zici că și păduchi, huh? Cine a avut?
PACIENTĂ: (n.l. neinteligibil)
MARTOR: Da?
PACIENTĂ: A fost în partea aia și le-a mutat în spate…(n.l. neinteligibil)…
[…]
MANAGER: Neața, iartă-mă! Auzi? Ia fi atent, ai zis că-mi aduci și mie niște soluții d-alea…, bine, ți le plătim! Care nu miros.
DOMN: Păi da…
MANAGER: Și când…preconizezi și cât este, ca să pot să vorbesc cu șefa?
DOMN: Păi și cumvreți să…., dați voi, sau…îți dau eu, cum vrei să facem?
MANAGER: Păi nu! Eventual, dacă e ceva, le pun și pe ele ca să mai dea în
weekend, ca să nu vii tu mereu, știi? Ideea e că am mai găsit una într-o cameră.
DOMN: Am înțeles! Le-ai pus să aspire prin camerele alea, pe acolo?
MANAGER: Da, le-am pus să aspire! Problema e că camera aia, în care ai venit tu duminică și ai făcut în ea, aia nu s-a încuiat, că nu poate să se încuie. și mă
gândesc că au luat pe picioare și au dus acolo. Nu știu cum să zic…, habar n-am! Nuștiu! Înțelegi?
DOMN: Da, dar..trebuie să fie puse fire în continuare, știi? Pe acolo, pe margine, peste
tot. Că e important, ca să nu…
MANAGER: Da, da, da, da, da!
DOMN: Ăăă…, da! O să văd, să o rezolvăm, na! Îți dau pe whatsapp! Îți scriu pe whatsapp și…
MANAGER: Nu-i problema! Că o să…, zilele astea o să…, ți-am zis, că săptămâna asta îți facem și plata și dup-aia să iasă, să mai dau cu ele acolo. Să dau preventiv în toate, că…uite! Ai înțeles?
DOMN: Da, dar vezi, să ai precizie când dai! Adică na! Omoară oamenii, știi? Trebuie să…na!
MANAGER: Păi ce, dacă dă doar pe margine, e o problemă, sau ce?
DOMN: Nu e problemă, dar să dea doar pe margine, asta spun! Știi? să nu dea la …(n.l. indescifrabil), sau să…
MANAGER: A, da! Stai liniștit! Da? Hai, mă anunți și tu în ce fel și cum!
DOMN: Ihî!
MANAGER: Bine!
DOMN: Ok! Să le pui să aspire, să nu intre în continuare…
[…]
PACIENTĂ: Cine a venit?
MARTOR: Ăia cu gândacii.
PACIENTĂ: Cu gândacii…
MARTOR: Păi și unde vine acum? La noi, la etaj?
PACIENTĂ: (n.l. neinteligibil)…mai dă o dată!
MARTOR: Mai dă o dată acolo? La 13?
PACIENTĂ: Păi tu știi ce e acolo? Colcăie…
MARTOR: Hmm…
PACIENTĂ: Colcăiește…că mai ales că dacă au băgat căldura…
MARTOR: Hmm…păi nu cred că mai colcăiește…nu au murit acuma de la otravă?
PACIENTĂ: Da, otravă…
MARTOR: Eh, au murit…
PACIENTĂ: (n.l. neinteligibil)…mai dă o dată…las să deie.
MARTOR: Aham…
PACIENTĂ: Să nu mai băgați pâine…(n.l. neinteligibil)…bagă pâine…să vezi ce capace le dă…Alex…
MARTOR: Hmm…
[…]
ANGAJAT: Bine bosule. Ăăă… M-am uitat și de gândaci.
MANAGER: Și?
ANGAJAT : Nu prea, n-am dat de nici unul. E de ăia leșinați.
MANAGER: Înseamnă că o fi mințit ăsta mă că mai era?
ANGAJAT: Cine? Nicoleta? Dreacu știe. Și ăsta mi-a zis mie să aflu că e mult, mult și la el. Da de unde dracu, mă? Zi i-ai luat de pe haine, de pe undeva.
MANAGER: Unde-s mulți mulți? În partea ailaltă?
ANGAJAT: Da!
MANAGER: Bă ești nebun? Erau hainele băgă-mi-aș p… în gura lor. Dă-le ca lumea să și bea.
ANGAJAT: Le-am dat. Le-am dat și alaltăieri…
MANAGER: De unde dreacu să fie acolo? Ei le-a luat.
ANGAJAT: Păi după ei, de unde crezi?
MANAGER: Da’ de unde dreacu? Dă, mai dă-i și astăzi, dă-le până-i găsește dracii. Arată-le cum să dea.
ANGAJAT: Dau și sus ?
MANAGER: Păi nu, dacă ai dat sus ieri, nu. Sus dacă nu sunt probleme n-ai de ce. Dă-i la ei, dacă e. Să dai și pe haine, să dai și pe ei, să dea dracii în ei.
ANGAJAT: Bine, boss.
lasă un comentariu