Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

„Lagărele” Ilfovului | Ștefan Godei s-a angajat șofer la PMB la o săptămână de la preluarea mandatului de către Gabriela Firea. „Fișele de post și dispozițiile Primarului General” care îl vizează sunt acum date cu caracter personal

„Lagărele” Ilfovului | Ștefan Godei s-a angajat șofer la PMB la o săptămână de la preluarea mandatului de către Gabriela Firea. „Fișele de post și dispozițiile Primarului General” care îl vizează sunt acum date cu caracter personal
Sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti, vineri, 14 februarie 2020. Inquam Photos / Ilona Andrei

Ștefan Godei, fostul președinte al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz și fostul coleg al consilierei Ministerului Familie Gabriela Firea, a lucrat la Primăria Capitalei între 1 iulie 2016 și 1 decembrie 2021. Practic, el a fost angajat la o săptămână de la depunerea jurământului de către fostul primar general.

Într-un adresă transmisă de Primăria Generală a Capitalei, la solicitarea Buletin de București, se arată că Ștefan Godei a figurat pe statele de plată ale municipalității aproximativ cinci ani, între 1 iulie 2016 și 1 decembrie 2021.

El a îndeplinit funcția de șofer și ar fi avut următoarele atribuții principale specifice postului:

  • Asigurarea transportului personalului Primăriei Municipiului București pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu;
  • Verificarea stării tehnice a autovehiculului, răspunzând de menținerea stării de funcționare și a integrității acestuia;
  • Evidența curselor efectuate și justificarea consumului cotei de carburant repartizat, prin evidențierea în Foile de Parcurs a numărului de kilometri parcurși.

Solicitarea Buletin de București care viza în slujba cui a lucrat și documentele în baza cărora a fost alocat către un departament anume, cum ar fi aparatul primarului general al Capitalei, sunt însă informații cu caracter secret, aflăm din răspunsul municipalității.

“Fișele de post și dispozițiile Primarului General referitoare la dl. Ștefan Godei pentru perioada cât a figurat pe ștatele de plată ale Primăriei Municipiului București fac parte din dosarul personal al dlui. Godei și conțin date cu caracter personal ale acestuia”, se arată în comunicarea Biroului de Presă.

Ștefan Godei a fost salariat al Primăriei Municipiului București în perioadele 01.07.2016 – 31.07.2016, 08.08.2016- 08.01.2020 și 25.03.2020- 01.12.2021, mai arată aceeași sursă. Cu alte cuvinte, după ce a fost angajat la o săptămână de la depunerea jurământului de către Gabriela Firea, a avut în total trei contracte de muncă, și a ajuns să lucreze astfel inclusiv sub noul primar general Nicușor Dan.

Redăm, mai jos, situația veniturilor nete realizate de către Ștefan Godei, pentru perioada cât a fost angajat în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, așa cum au fost transmise de către Biroul de Presă.

În total, în cei aproape cinci ani de serviciu, Ștefan Godei a încasat de la municipalitate 141.805 lei.

Inquam Photos / Ilona Andrei

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.