Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 29 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

„Lagărele Ilfovului” | Avocat: Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz și-a dat în judecată vecinii care au făcut reclamații și a cerut daune morale

578

Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz, controlată de Ștefan Godei și în conducerea căreia a fost consiliera Gabrielei Firea, a dat în judecată cetățenii care au reclamat condițiile de la centrul social privat din Voluntari.  

Trebuie reținut de către toată lumea că au fost făcute zeci de adrese la instituțiile abilitate să ia măsuri în legătură cu activitatea acestei Asociații începând cu luna octombrie 2021. De asemenea, trebuie știut că la acest moment există la Curtea de Apel București un dosar care are ca obiect obligarea ANPDPD la revocarea licenței (provizorii la momentul introducerii cererii) Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz. De asemenea, am formulat o acțiune împotriva proprietarului imobilului, a Euroapavol și a Asociației, pentru ca instanța să oblige proprietarul să se racordeze la rețeaua publică de canalizare, iar Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz să își înceteze activitatea. Cu toate acestea, în luna martie a acestui an,

Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva clienților mei pentru ca aceștia din urmă să fie obligați să plătească Asociației daune morale în cuantum de 3000 de EURO.

Din punctul de vedere al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz vecinii au comis un abuz de drept prin aceea că au făcut sesizări la instituțiile abilitate să ia măsuri”, a scris avocatul Silviu Munteanu.  

Centrul de Investigații Media și Buletin de București au dezvăluit luni că posibilă lipsă de îngrijire, posibile violențe, precum și posibile nereguli în autorizare și funcționare, toate au fost transmise, pe măsură ce au fost conștientizate, de vecinii oripilați și deranjați tuturor autorităților care aveau competență în rezolvarea acestor probleme.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș