Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură, Știri

„Invitaţie la Vals”, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase

„Invitaţie la Vals”, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase
„Invitaţie la Vals”, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. FOTO: Captura Youtube

O „Invitaţie la Vals”, pentru seara de 12 decembrie, este lansată de tenorul ȘTEFAN von KORCH. Concertul extraordinar, cu selecții din Strauss, Lehar și Shostakovich va avea loc la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, de la ora 19.00.

“Prin această “Invitaţie la vals”, deschidem porţile sufletului către un univers muzical şi cultural aparte, cel al selectelor serate muzicale, ce îmbogăţeau viaţa culturală din Germania, Austria şi Elveţia la sfârşitul secolului trecut, orizont cu care şi eu mă identific prin origine. Vom evoca această lume elegantă printr-un un concert unic în Bucureşti, cu repertoriu somptuos şi strălucitor, preponderent interpretat în limba germană”, povesteşte Tenorul Ştefan von Korch.

Youtube video

Ajuns la a doua ediţie, concertul „Invitaţie la Vals” s-a bucurat de debut cu casa închisă anul trecut, când a a fost găzduită la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical din Bucureşti.

Youtube video

Evenimentul face parte din stagiunea Musical Extravaganza, sub îndrumarea artistică a tenorului Ştefan von Korch. 

Preţul biletelor sunt:

  • Platinum – 399,00 lei;
  •  Acces spectacol 149 lei (redus de la 189 lei) – 149,00 lei;
  •  Reducere Elevi/Studenti/Pensionari – 90,00 lei.

CITEȘTE ȘI: Bazaar de Crăciun, pe 13 – 14 și 20 – 21 decembrie. Programul evenimentului

„Invitaţie la Vals”, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Despre tenorul Ştefan von Korch

Tenorul Ştefan von Korch este lunar apreciat de public în postura de solist-gazdă şi coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect cultural derulat în capitală, dar şi pe scenele din Braşov, Piteşti, Sibiu şi Craiova. 

În anul 2023 a fost singurul solist român din turneul China Tour 2023, alături de Orchestra Reino de Aragon din Spania.

Numele său se leagă şi de peste 15 spectacole la Opera Naţională din Bucureşti unde a fost de-a lungul vremii invitat în „Bărbierul din Sevilla,, „Elixirul Dragostei” şi „Falstaff.”

Ştefan von Korch a început anul 2025 pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania, în Carmina Burana, lucrarea sa „semnătură,” a trecut pe la Opera Naţională din Iaşi în „Văduva veselă 2.0” în regia lui Andrei Şerban şi continuă seria de concerte Musical Extravaganza, pentru care este solist-gazdă şi coordonator artistic.

Anul 2024 l-a încheiat cu apariţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian,  la  Sala Palatului şi la Filarmonicile din Târgu-Mureş şi Timişoara.  

Interpret al rolurile specifice vocii lui din foarte cunoscutele opere: Rigoletto, Bărbierul din Sevilla, Elixirul Dragostei, Don Pasquale, pe scenele Operelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi dar şi o prezenţă costantă pe scenele filarmonicilor naţionale.

CITEȘTE ȘI: Când va avea loc BIAS 2026. Organizatorii lansează campania „Eroii Cerului”

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.