Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 27 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Investigaţie Recorder | Conexiunea city-managerului Sectorului 3 cu o firmă abonată la contracte cu Primăria
ArticoleEvenimentMainPrimărie

Investigaţie Recorder | Conexiunea city-managerului Sectorului 3 cu o firmă abonată la contracte cu Primăria

382
Sursă: Investigația Recorder

O nouă investigație Recorder scoate la lumină legăturile familiei city-managerului Sectorului 3 cu instituţia din care acesta face parte – Primăria condusă de Robert Negoiţă. Investigaţia arată o serie de contracte de milioane de euro pe care firme ale familiei acestuia le are cu Primăria Sectorului 3.

Marius Daniel Ciobîcă, city managerul Sectorului 3, și-a început cariera publică în 2016, ca specialist în marketing online la o firmă privată, iar mai apoi a devenit consilier la cabinetul lui Robert Negoiță. Rapid, a ajuns directorul general la SD3 Salubritate și Deszăpezire SRL, companie din subordinea Consiliului Local al Sectorului 3. Din 2020, este administratorul public al sectorului, potrivit Recorder. 

Pe lângă faptul că Marius Ciobîcă l-a însoțit pe primar în deplasări oficiale prin Italia, Turcia, Germania sau Bangladesh, relația dintre cei doi se observă prin mai multe moduri, printre care faptul că are drept de semnătură în cadrul procedurilor prin care se alocă contracte de milioane de euro de la Primăria Sectorului 3 – printre ele fiind vorba și de caietele de sarcini prin care s-au atribuit, către o firmă fără experiență „lucrări de amenajare cu pavele din beton”, și alte asemenea. Este vorba de firma Challenge Concept SRL, deținută, în acte, de Alina Gabriela Anton.

Sursă: Investigația Recorder

City Managerul trăiește „o viață dublă” pe rețelele de socializare: potrivit Recorder, pe un cont de Instagram – „Mr CMD” – își etalează viața de lux și mașinile scumpe pe care le deține, în timp ce pe Facebook apare în pozele administrației locale cu imaginea sa curată de „funcționar cinstit”, lucru susținut de lipsa oricăror bogăţii din declarația de avere. 

Fratele city managerului 

Mircea Gabriel Ciobîcă, fratele city managerul Sectorului 3, Marius Daniel Ciobîcă, este administratorul clădirii de birouri cu 12 etaje din ansamblul „Belvedere Park”, construit în 2008. La ultimul etaj este un penthouse, cu acces la terasa blocului, pe care se amenajează o piscină. Apartamentul este pe numele celor doi frați. 

Fratele city managerului este administrator, iar partenera sa de viață, Alina Gabriela Anton deține, în acte, compania Greenwise Solutions, care a achiziționat clădirea cu 2,5 milioane euro plus TVA, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, consultat de Recorder la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) București.

Alina Anton a devenit patroana companiei după ce Teodor Panait, unul dintre cei doi avocați care au înființat firma în 2019, a ieșit din ea în același an. Avocatul care și-a „cedat locul”, Teodor Panait, este socrul city managerului Marius Daniel Ciobîcă: fiica lui, Alexandra Panait, este soția city managerului. De asemenea, aceasta este judecătoare la Curtea de Apel București. 

La adresa de domiciliu a avocatului Teodor Panait a fost înființată și o altă firmă, Challenge Concept. Ambele firme, Challenge Concept și Greenwise Solutions, sunt abonate la banii publici ai Sectorului 3: prima are afaceri cu pavele și amenajare, iar a doua a încheiat numai anul acesta două acorduri-cadru cu Direcția Generală de Salubritate Sector 3: unul pentru furnizarea de saci menajeri și al doilea pentru recipiente stradale de colectare a deșeurilor, în valoare de 2 milioane de euro, spune aceeași sursă.

Sursă: Investigația Recorder

„Office Belvedere” și terasa cu piscină

Blocul Belvedere are trei scări, dintre care două de locuințe. Reprezentanții Greenwise Solutions au început să pună presiune pe proprietarii apartamentelor pentru a fi de acord ca scara office să iasă din asociația blocului și să se administreze în regim propriu, însă locuitorii s-au opus acestor presiuni. 

La o ședință a proprietarilor s-a prezentat „un jurist” sau „ceva de genul”, care nu a vrut să se prezinte pe nume, ci doar ca reprezentat al firmei Greenwise, cea care deține blocul. Oamenii au recunoscut-o ca fiind Alexandra Panait, judecătoare la Curtea de Apel București. Prin virtutea funcției pe care o deține, aceasta nu are voie să desfășoare activități comerciale sau „să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic”.

Potrivit unor imagini filmate cu drona, pe terasa blocului office se construiește inclusiv o piscină. Denumit în acte „terasa office”, acest acoperiș a devenit proprietatea soților Mircea și Lucia Ancuța Ciobîcă, părinții lui Mircea Gabriel și ai lui Marius Daniel Ciobîcă, se arată în investigația Recorder. 

Inclusiv mama city managerului apare ca fiind conectată cu mai multe firme care au primit contracte publice în Sectorul 3, printre care asociația comercială pe care aceasta a înființat-o, Green Concept SRL.