Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 13 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Introducerea datelor de la Sectorul 1 în sistemul AEP, finalizată.Clotide Armand conduce cu 1004 voturi

266

BEC a publicat și rezultatele numărătorii în ultimele 2 secții din Sectorul 1, așa că acest moment sunt oficiale toate datele de la scrutinul de duminică. Clotide Armand (Alianța USR PLUS PNL) este câștigătoare a fotoliului de edil pentru următorii 4 ani, în fața contracandidatului său, Daniel Tudorache (PSD). Dar controversele legate de alegerile din Sectorul 1, și nu numai, sunt departe de a fi încheiate. Este o anchetă în curs a Poliției care cercetează fapte de falsificare de documente și evidențe electorale, după o sesizare a USR, iar BEC va decide azi dacă dispune renumărarea tuturor voturilor.

Conform datelor publicate de BEC, Clotide Armand a primit 36455 de voturi din cele 89033 valabil exprimate. Adică 40,95%. Daniel Tudorache a fost creditat de 35451 de alegători, adică 39,82%.

Prezența la urne a fost, în Sectorul 1, de 42,85%. Au votat 88686 de alegători pe liste permanente, 2004 pe liste suplimentare și 398 cu urna mobilă.

Azi noapte, când victoria devenise sigură, Clotide Armand a postat pe FB un mesaj pentru bucureșteni. Ea le-a mulțumit pentru votul dat dar și colegilor de partid pentru ajutorul din toți acești ani.

“Mulțumesc tuturor colegilor pentru efortul lor, mulțumesc susținătorilor și criticilor mei. De acum începem treaba. Și avem multe de făcut împreună.
Vă mulțumesc tuturor. Această victorie este a voastră!”
, a scris Clotide Armand.

Alegerile de la Sectorul 1 sunt însă subiectul unui scandal de proporții dar și al unei anchete a Poliției, după ce un candidat la CL a fost prins cu aproape 500 de procese verbale electorale, în sediul Primăriei. USR a depus o plângere și îi acuză pe cei de la PSD că au încercat fraudarea alegerilor. La rândul său, candidatul social-democrat la primăria Sector 1 a cerut renumărarea voturilor.

Autor

pe același subiect

ArticoleDiverseȘtiri

Programul supermarketurilor pe 15 august. Ce magazine s-ar putea închide

Programul supermarketurilor pe 15 august, nu se va modifica substanțial. Perioada coincide...

ArticoleDiverseȘtiri

Capitala intră din nou sub cod galben de caniculă. Crește și disconfortul termic

Cod galben de caniculă în Capitală. Temperatura maximă se va situa în...

ITM București a dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei în cinci zile de controale. Patronii, amendați pentru muncă nedeclarată | FOTO: ilustrativ/Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

Amenzi de peste 1,5 milioane pentru muncă nedeclarată. 61 de persoane lucrau fără contract

În urma unui control desfășurat la finalul lunii iulie, Inspectoratul Teritorial de...