Nu au fost critici relevante cu privire la ediția din 2025 a Festivalului Internațional George Enescu. Iar acesta în sine este un succes în țara în care nicicum nu-i bine, vorba cântecului. Cristina Uruc, director interimar al Artexim, instituția publică ce organizează grandiosul eveniment, a făcut pentru Buletin de București un scurt bilanț a ceea ce s-a întâmplat între 24 august și 21 septembrie.
Festivalul a avut multe vârfuri anul acesta, multe premiere și câte ceva pentru toată lumea. Inclusiv pentru cei care nu sunt neapărat melomani, dar care au putut să asculte muzică clasică, muzică cântată de nume mari ale scenei mondiale, într-un format mai relaxat, la bar, cu un pahar de orice în față.
Tema ediției 2025 a fost „Aniversări”, ceea ce a însemnat aducerea pe scenă, prin omagiere, a unor compozitori, ansambluri, muzicieni și orchestre care marcau un moment important în evoluția lor artistică.
Toate cele patru concerte pentru familie și copii au fost cu casa închisă, ceea ce îi încurajează pe organizatori, ne-a spus Cristina Uruc, să programeze chiar mai multe la ediția viitoare. Pentru că apetitul pentru muzica clasică se contruiește de mic.
În fine, două programe interesante au fost cele prin care muzica clasică a fost scoasă din formatul obișnuit al unei săli de concerte clasice și mutată într-un spațiu neconvențional, neobișnuit, precum un muzeu futuristic sau un club din centrul Bucureștiului.
Cristina Uruc este de părere că Festivalul Internațional George Enescu este un succes, inclusiv din punct de vedere financiar. A explicat în interviul pentru Buletin de București de ce este așa.
Buletin de București: Prima întrebare este dintr-o perspectivă pragmatică: ce încasări au fost la ediția 2025 a Festivalului Enescu? Vă întreb pentru că în continuare există această credință, din păcate, la mulți români, că prin cultură doar se irosesc banii. Dar cultura poate fi un bun economic, care să genereze venituri imediate și pe termen lung.
Cristina Uruc: Dacă vrem să arătăm că festivalul este un motor de contribuție și dezvoltare socială și financiară în economia locală, cred că trebuie să ne raportăm mai întâi la ce a însemnat acesta pentru București timp de 4 săptămâni.
Pentru că nu este vorba doar despre încasările pe care festivalul le-a realizat.
Cultura nu face profit. Sau cel puțin Festivalul Enescu nu este despre profit imediat și direct. Trebuie să ne gândim că timp de 29 de zile, în București, am avut peste 4.000 de artiști care au fost cazați și transportați, au consumat la restaurantele din oraș sau au folosit transportul public și firmele de taxi.
Festivalul generează locuri de muncă.
Cred că acesta, de fapt, este un punct la care trebuie să ne referim pragmatic când discutăm despre ceea ce înseamnă impactul Festivalului asupra economiei locale.
Nu am finalizat încă toate calculele necesare pentru a evalua impactul economic asupra Bucureștiului. Ne aflăm în continuare în etapa de raportare și analiză a rezultatelor, pentru a putea cuantifica în mod complet amploarea și efectele festivalului.
Dar pot să spun că, la capitolul încasări, pe baza informațiilor pe care le avem până acum și care nu sunt finale, le-am depășit pe cele de acum doi ani, care au fost în jurul a 10,5 milioane de lei.
În 2023, am depășit cu aproape 25% încasările de la ediția din 2019. Nu ne putem raporta obiectiv la cea din 2021, fiind o ediție care s-a desfășurat în context pandemic, capacitatea sălilor de concert fluctuând în funcție de numărul de cazuri de Covid înregistrate zilnic.
Rapoartele de activitate și financiare ale ediției a 27-a vor fi disponibile în varianta finală pe website-ul instituției, artexim.ro, probabil undeva la finalul lunii octombrie sau după finalizarea decontului la Ministerul Culturii.
Sperăm ca anul acesta să putem să venim către public și cu informațiile importante referitoare la turiștii străini care au venit la București pentru festival, precum și impactul financiar pozitiv asupra economiei locale și bugetului orașului.
Ne dorim foarte mult să avem această analiză, pentru că trebuie să demonstrăm că festivalul întoarce la bugetul local și național foarte mult din investiția pe care statul o face cu organizarea sa.
Festivalul este perceput la nivel public ca fiind al Bucureștiului, dar în realitate sunt foarte multe evenimente care se întâmplă în țară. Care au fost reperele acestei ediții, din perspectiva aceasta, a ieșirii din Capitală?
Festivalul Internațional George Enescu are o structură care se bazează pe trei piloni. Unul este programul principal, care se desfășoară la București, în sălile deja tradiționale și în spații noi, neconvenționale.
Al doilea pilon se referă la programul din țară, care presupune că unele spectacole din programul principal sunt exportate în orașele din România care dețin infrastructura necesară pentru a găzdui concerte și ansambluri la standard internațional.
Iar pilonul trei este cel al evenimentelor conexe desfășurate sub egida festivalului, care sunt finanțate în integralitatea lor, cu mici excepții, de către partenerii locali.
În această ediție, instituții publice și entități private din peste 20 de orașe au participat cu concerte, recitaluri, expoziții și conferințe în cadrul seriilor Festivalul Enescu în țară și Evenimente conexe: Timișoara, Sibiu, Constanța, Târgu Mureș, Craiova și Cluj Napoca au găzduit orchestre de dimensiuni mari, cum ar fi WDR Symphony Orchestra din Köln, condusă de Cristian Măcelaru, Sinfonia Varșovia și Marta Gardolińska, Orquestra de la Comunitat Valenciana alături de tenorul Benjamin Bernheim, sub bagheta lui James Gaffigan, sau Orchestra Simfonica de Stat din Istanbul, care l-a acompaniat pe violonistul Vlad Stănculeasa.
Prezența orchestrelor și ansamblurilor camerale internaționale pe scenele din provincie a fost foarte consistentă: Mahler Chamber Orchestra, condusă de renumitul Gianandrea Noseda, Academy of St Martin in the Fields și Jan Lisiecki, Berlin Academy of American Music, alături de Mihaela Martin, sub bagheta dirijorului Garrett Keast, Ensemble InterContemporain, New Europe Ensemble, Aavik Duo etc.
Așa cum spuneai, deși festivalul a fost perceput majoritar ca un eveniment al Bucureștiului, în ultimele ediții este simțit din ce în ce mai mult ca un festival al întregii țări.
Un lucru important a fost și faptul că anul acesta am organizat un concert și masterclass-uri de interpretare la Chișinău, susținute de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de maestrul Cristian Măcelaru, sub bagheta căruia a evoluat violonista Ioana Cristina Goicea, cu un concert de Samuel Coleridge-Taylor în primă audiție în Republica Moldova. Am avut onoarea ca doamna președinte a Republicii Moldova, Maia Sandu, să participe alături de alte oficialități și personalități culturale.
Sunt foarte multe activități care au fost menite să sprijine obiectivele noastre de a promova muzica lui Enescu, muzica românească și festivalul ca brand cultural de țară.
La conferința de presă de dinainte de lansarea festivalului, din august, a fost o întrebare legată de câte spectacole au fost sold-out înainte de începerea efectivă a evenimentului. Și am înțeles că au fost doar două, față de nouă în 2023. Cum explicați această scădere?
Nu mai știu dacă au fost nouă în 2023, dar cu siguranță acest număr – ca și cel menționat de dumneavoastră pentru 2025, se referă doar la Sala Palatului, nu și la celelate spații ale Festivalului Enescu.
Anul acesta, la momentul conferinței de presă, aveam sold-out la Sala Palatului trei concerte: cel de deschidere, cel susținut de orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia în 31 august și concertul de închidere.
Pe parcurs, au devenit sold-out alte cinci concerte. Deci, în final, am ajuns la un număr de 8 concerte cu casa închisă la Sala Palatului.
Iar la Ateneul Român, din 28 de concerte de după-amiază, cel puțin 18 au fost cu toate biletele vândute, unele dintre ele din primele zile de la publicare. La Sala Radio au avut un succes extraordinar două dintre cele 8 concerte: Orquesta de la Comunidad Valenciana și Benjamin Bernheim, sub conducerea lui James Gaffigan și Die Deutsche Kammerphilharmonie Bremen cu Flautul fermecat – operă semi-staged – cu invitați de excepție ca soprana Elsa Dreisig și dirijorul Tarmo Peltokoski.
La Teatrul Odeon toate cele 4 concerte pentru familii și copii au fost sold-out, la Muzeul MINA mai mult de jumătate din cele 8 reprezentații, majoritatea concertelor de la miezul nopții au mers foarte bine.
Răspunsul publicului pentru noua serie Enescu în Control – powered by BRD Groupe Société Générale a fost impresionant având în vedere că toate cele patru concerte au fost anunțate, din motive foarte obiective, doar cu 10 zile înainte de debutul Festivalului.
N-aș lua ca reper, în momentul de față, felul în care biletele s-au vândut în edițiile anterioare, pentru că foarte mulți factori economici și sociali s-au schimbat și sunt în continuă și rapidă schimbare.
Cumva, comportamentul de cumpărare al publicului s-a schimbat și față de perioada prepandemică, dar și față de cea de imediat după pandemie. Publicul cumpără mult mai aproape de ziua de desfășurare a evenimentului, cu mult mai aproape de concert.
Sunt puțini aceia care își securizează locurile din timp sau care aleg varianta abonamentului. Asta se datorează situației economice instabile care ne afectează pe noi toți. Avem un exemplu foarte recent: TVA-ul a crescut de la o lună la alta, din iulie în august, toate serviciile s-au scumpit, buzunarul cumpărătorilor a avut de suferit la toate nivelurile: chiar dacă prețul biletelor la concertele din Festival nu a fost modificat, s-au schimbat prioritățile cumpărătorilor.
Publicul este dispus să investească în cultură și în educație, dar o face mult mai precaut și doar atunci când are siguranța că va participa la acel concert, acea expoziție sau manifestare pe care a identificat-o ca fiind de interes. Predictibilitatea este un bun foarte rar și foarte de preț în ultima perioadă.
Așa aș explica faptul că majoritatea concertelor au devenit sold-out în perioada de desfășurare a festivalului, mai mult decât înainte.
Cine este Cristina Uruc
Cristina Uruc este manager interimar al Artexim – organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. A studiat compoziția la București, domeniu în care deține și un doctorat.
Cristina Uruc și-a început cariera în lumea organizării de concerte, evenimente culturale și spectacole în anul 2007 la ARTEXIM, acumulând peste șase ani de experiență în toate etapele de producție și organizare a una dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume.
Cristina Uruc a fost manager general de proiect al Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, precum și tour manager al renumitelor ansambluri de muzică veche Il Giardino Armonico și Coro e Orchestra Ghislieri. Din aprilie 2021 Cristina Uruc a fost consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Cristina Uruc a studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică din București sub îndrumarea compozitoarei Livia Teodorescu-Ciocănea (licență și master), iar în 2019 i-a fost conferit titlul de „Doctor în Muzică” în cadrul aceleiași instituții, sub coordonarea compozitorului Dan Dediu. (sursa)
Tema ediției de anul acesta a Festivalului Enescu a fost „Aniversări”. Au fost aniversați sau comemorați mai mulți compozitori importanți. A fost, prin alegerea acestei teme, programul prea nișat, cu lucrări prea dificile pentru un publicul care nu este neapărat meloman, care vine la concerte doar pentru un moment de relaxare?
N-aș pune problema așa. Conceptul de „Aniversări/Celebrations” a fost construit în jurul celor 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu și lucrul acesta a devenit ca un nucleu în jurul căruia s-au agregat mai multe oportunități de a pune în valoare compozitori, ansambluri, muzicieni și orchestre care marcau un moment important în evoluția lor artistică.
Şi aici i-aș menționa în primul rând pe compozitorii Maurice Ravel sau pe Dimitri Şostakovici, cântați extrem de des în stagiunile normale ale instituțiilor de cultură din București și din țară și apreciați de publicul meloman.
Dar au fost și lucrări ale unor compozitori care care sunt mai rar interpretați în cadrul unei stagiuni uzuale, cum ar fi Samuel Coleridge-Taylor, Luciano Berio, Piere Boulez sau Zbigniew Preisner.
Au fost puncte de culoare, momente de sărbătoare necesare unui festival care are posibilitatea de a prezenta lucrări inedite și are și misiunea de a o face. Integrarea muzicii moderne și contemporane în programele Festivalului Enescu arată că acesta nu este un muzeu al muzicii, ci un eveniment dinamic, ancorat în prezent.
Spre exemplu, Lady Macbeth din Mțensk, de Şostakovici, cântată pentru prima dată în România în formă de operă în concert, este o lucrare care se cântă foarte rar și pe scenele teatrelor lirice internaționale, pentru că are un dispozitiv de orchestră foarte mare, cu foarte mulți soliști, voci speciale, rare. Întreaga producție a avut o priză la public extraordinară.
Dacă ar fi să comparăm cu răspunsul publicului la altă lucrare care a fost cântată pentru prima dată în România acum doi ani, în Festivalul Enescu, de orchestra franceză Le Balcon în colaborare cu muzicieni ai Operei Naționale București, mă refer la Sfântul Francisc din Asisi de Olivier Messiaen, o bijuterie a liricii la nivel mondial, ne dăm seama că fiecare ediție este diferită prin reacția publicului la astfel de propuneri.
Aniversările s-au centrat și pe muzicieni, ansambluri orchestrale și camerale care au împlinit ani de activitate artistică: Die Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, 45 de ani de activitate, Danish National Symphony Orchestra, 100 de ani, Orchestra Philarmonia din Londra, 80 de ani, Corul Filarmonicii George Enescu din București, 75 de ani, Corul Academic Radio, 85 de ani, Filarmonica Transilvania, 70 de ani, sau sărbătorirea a 50 de ani de activitate concertistică a violonistei Anne-Sophie Mutter, prin acordarea premiului de excelență al Festivalului Enescu.
În concluzie, tema ediției din acest an „Aniversări / Celebrations” a deschis un orizont amplu de explorare, aducând în atenția publicului lucrări inedite și compozitori mai puțin interpretați, îmbogățind astfel repertoriul festivalului.
Diversitatea și dinamica programului au confirmat faptul că Festivalul Enescu rămâne un eveniment viu și curajos, fidel spiritului său de descoperire și dialog.
În fond, de fapt, un concert din cadrul festivalului nu își propune doar să ofere relaxare, ci mai ales să trezească interesul, curiozitatea și dorința de cunoaștere a publicului, lucruri care transformă simpla audiție într-o veritabilă experiență culturală.
Da, cred că un lucru foarte important este că anul ăsta n-am văzut critici relevante, ceea ce este un succes în România, unde tot timpul se găsește cineva care să critice.
Noi oricum suntem foarte deschiși la tot ceea ce înseamnă reacția publicului, reacția jurnaliștilor de specialitate, reacția jurnaliștilor generaliști, pentru că este o oglindă a ceea ce facem noi.
Iar atunci când criticile sunt obiective, pentru că faptul că avem ca reper criticii obiectivi este foarte important de menționat, nu fac decât să ne ajute să ne îmbunătățim modalitatea de organizare și să înțelegem care este reacția publicului la propunerile artistice pe care le facem.
La această ediție, criticile au fost cu mult mai puține decât în anii anteriori. Acesta este un semnal pe care noi îl primim ca fiind pozitiv și care o să ne motiveze să avem curaj pe mai departe pentru a propune publicului un repertoriu divers.
Și anul acesta au fost concerte pentru familie. Este un concept care și-a atins scopul în final, de a aduce copii și tinerii în sala de spectacole?
Da și este un concept care merită să fie dezvoltat pe viitor. Vom avea o discuție cu maestrul Cristian Măcelaru pentru a vedea dacă avem posibilitatea să înmulțim numărul de reprezentații dedicate pentru familii și copii.
La ediția care s-a încheiat a fost câte una pe săptămână, duminica, de la ora 11.00, la Teatrul Odeon.
Concertele au fost vândute de către Teatrul Odeon în maxim o lună de la anunțarea lor.
Am dezvoltat acest concept, am construit scenografii, am creat o lume specială pentru ca cei mici să poată să intre în contact cu muzica fără a fi speriați, să le dăm curaj, să le creăm această poveste a muzicii ca prieten, ca personaj care să facă parte din viața lor.
A fost plin tot timpul, inclusiv cu copii de vârste foarte mici, de la 3 ani până la 12 ani.
Acest lucru ne încurajează să dezvoltăm latura formativă a Festivalului Enescu.
O premieră interesantă la această ediție a fost conceptul Enescu în Control. Muzica clasică scoasă din formatul obișnuit al unei săli de concerte clasice și mutată într-un club unde nu prea auzi muzică clasică. Care au fost reacțiile la acest, hai să-i zicem așa deocamdată, experiment?
Într-adevăr, în această ediție am introdus două noi serii care au scos muzica clasică din tradiționala sală de concert. Una a fost Enescu în Control susținută de BRD – Groupe Société Générale, cealalta a fost JTI – Enescu Immersive Experience la Muzeul MINA.
Știam că seria concertelor imersive o să prindă la public, pentru că în 2024 am făcut o avanpremieră de ziua lui Enescu – Poema Română Immersive Experience.
A prins foarte mult și la micii melomani, iar la asta nu ne așteptam, pentru că acest proiect nu era direcționat către cei mici, ci către adolescenți și tineri adulți.
Cele două proiecte au fost îmbrățișate foarte bine de public. Sincer, noi am avut încredere în proiectele pe care le-am propus, pentru că altfel nu le-am fi introdus ca serii de concerte separate în programul principal, însă eram foarte curioși de reacția publicului.
Iar concertele organizate în Control au fost pline de fiecare dată. Au atras atenția în primul rând celor din breaslă, studenților, muzicienilor, care au participat în număr mare. Studenți și elevi de la universitatea și liceele de muzică din București au venit la seria Enescu în Control, unde au ascultat muzică clasică interpretată în stilul fiecărui muzician invitat.
Janoska Ensemble, cu stilul inconfundabil de jazz gipsy style, Francesco Tristano, care a interpretat Bach și muzică renascentistă în cheia muzicii tehno, bine cunoscutul Big Band Radio, dirijat de Simona Strungaru, care a venit și a propus lucrări inspirate din creația lui George Enescu, beneficiind de o reacție extraordinară a publicului.
În final, Bucharest Percussion Ensemble au propus un program inedit, ritmuri speciale.
Cred că ce a fost frumos la acest nou concept, la acest nou format de a prezenta muzica clasică altfel, a fost faptul că publicul a stat în picioare și a dispărut rigiditatea unui concert la care te așezi pe scaunul de catifea și trebuie să aștepți cumințel să se termine piesa ca să aplauzi, unde trebuie să fii atent să nu te atenționeze cineva dacă nu ai respectat normele de conduită ale unei săli tradiționale de concert.
În Control a fost totul mult mai mult mai liber. Publicul stătea în picioare, își putea comanda o băutură la bar, putea să iasă și să intre din sală fără grija că deranjează muzicienii sau pe cei din jur, putea să se miște în ritmul muzicii și să reacționeze așa cum simte, să aplaude în timpul concertului sau când exista un punct culminat, să se exprime ca la un concert rock.
A fost la un moment dat un Vivaldi interpretat de Janoska Ensemble pe climaxul căruia sala pur și simplu a explodat, o reacție ca la un concert de muzică rock sau alternativă.
Este foarte frumos de văzut cum se combină aceste formate de prezentare a muzicii de calitate pe scena cea mai importantă a muzicii alternative din București.
Acest tip de prezentare nu înseamnă nici pe departe o ridiculizare a muzicii clasice sau o minimizare a ei. Atâta timp cât se păstrează calitatea muzicienilor invitați, cât și standardele și calitățile repertoriale, iar Festivalul Enescu este în sine o garanție că aceste lucruri se vor respecta, cred că este necesar curajul de a sparge formate și a propune unele noi.
