Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 10 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Intersecția „distopică” de pe Șoseaua Progresul care produce un accident pe lună. Poliția cere mutarea unui stâlp STB, după ce un om a murit strivit

315
Update 23 septembrie, ora 16:30 – Reacția STB SA

La scurt timp după publicarea articolului, STB a transmis că cere Brigăzii Rutiere să solicite „o analiză mai atentă a acestor „puncte negre” și o resistematizare a circulației în aceste zone de conflict”, din partea Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București.

Intersecția „distopică” de pe Șoseaua Progresul produce un accident pe lună. De la începutul anului și până în prezent, nouă accidente au avut loc la numărul 43-45, acolo unde linia de tramvai se intersectează cu o mică străduță construită pentru a ieși din parcarea unui centru comercial.

În cazul celui mai recent, un om a murit după ce nu a acordat prioritate tramvaiului, iar mașina pe care o conducea a fost propulsată într-un stâlp.

Buletin de București a fost la fața locului în urma incidentului și a stat de vorbă cu patru experți în siguranță rutieră și condus preventiv, pentru a vedea care sunt factorii de risc din zonă și ce măsuri ar putea fi luate de autorități în acest caz, dar și în situații similare.

Așa am aflat că locul este, de fapt, o intersecție cu semne de circulație astupate de crengi și cu vizibilitate redusă pe una dintre căile de acces.


Intersecția „distopică” de pe Șoseaua Progresul: 9 accidente în 9 luni

De la începutul anului au avut loc nouă accidente. Ultimul s-a soldat cu moartea șoferului. Cu toate acestea, Brigada de Poliție Rutieră a transmis public că „pe linia sistematizării circulației, în zona respectivă nu au fost identificate deficiențe”.

YouTube video

Cum arată intersecția

Pe Șoseaua Progresului nr. 43, în dreptul locului unde s-a petrecut accidentul de săptămâna trecută se află un service auto.

Șoferii care circulă dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei și vor să ajungă în curtea service-ului, trebuie să traverseze două benzi destinate vehiculelor care circulă din sens opus, precum și linia de tramvai dublă.

Lângă service este o străduță cu sens unic, amenajată pentru a ieși din parcarea unui centru comercial. Șoferii sunt obligați să facă dreapta pe Șoseaua Progresu, după traversarea liniei duble de tramvai și după ce au cedat prioritatea unei alte benzi de circulație. Indicatorul „Cedează trecerea” este mascat de frunze.

Semnul de cedează trecerea este ascuns între copaci și nu este vizibil. Foto Andrea Tudor
Semnul de cedează trecerea este ascuns între copaci și nu este vizibil. Foto Andrea Tudor

De ce se înregistrează atât de multe accidente în intersecția „distopică” de pe Șoseaua Progresul

Buletin de București a discutat cu patru experți în siguranță rutieră și condus preventiv, pentru a afla de ce se înregistrează atât de multe accidente în zonă.

Specialistul Titi Aur admite că șoferii români sunt nepregătiți, dar blamează cu precădere infrastructura rutieră și autoritățile pentru lipsa măsurilor de intervenție.

Acesta dă Suedia, „țara cu cel mai puțin sânge pe șosele”, drept exemplu de bune practici.

Când se întâmplă un accident, fac imediat o comisie locală și se stabilesc sau nu niște măsuri care trebuie luate, pentru că s-a produs accidentul. Dacă se întâmplă două accidente, este obligatoriu prin lege să se ia măsuri din punctul de vedere al infrastructurii.

Dacă se întâmplă mai multe accidente în același loc, este deja o problemă de comisie națională care analizează locul respectiv, ia măsuri și extinde măsura respectivă în toată țară în locuri asemănătoare (…) Într-o țară serioasă, ar fi fost treabă de CSAT. Să fi fost nouă accidente în același an, este imposibil într-o țară civilizată, s-ar fi luat măsuri.

Referitor la ce soluții ar putea exista, expertul susține că ar fi nevoie de o analiză pentru a stabili exact cele mai bune măsuri pentru zona respectivă, însă oferă câteva exemple generale: semafoare, limitatoare de viteză, polițiști care să dirijeze zona, modificarea semnalizării rutiere etc.

Bretele de legătură și grilaje automate

Sorin Cristian Petre, avocat și președinte al organizației „Victimele Străzii” consideră că zona este solicitantă pentru șoferi, din cauză că linia de tramvai este situată între șosea și diferite locații rezidențiale sau comerciale din zonă.

CITEȘTE ȘI: Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Șoseaua Progresului nu consumase droguri. Rezultatele negative, confirmate

Drept măsuri, acesta propune „crearea de viaducte, de bretele de legătură pe deasupra sau pe sub linia de tramvai – soluția ideală din punctul de vedere al siguranței, dar dificil și costisitor de implementat, respectiv grilaje automate care să împiedice traversarea liniei în momentul trecerii tramvaiului, similar cu barierele pe căile ferateun proiect realizabil”, după cum susține specialistul.

Se impune amplasarea indicatorului „Punct negru”?

Având în vedere numărul crescut de accidente din acest an, printre care unul soldat cu decesul șoferului, instructorul auto Ion Tătaru, transmite că în opinia sa, se impune amplasarea unui indicator punct negru, care semnalizează o zonă periculoasă.

Acest indicator ar trebui amplasat în intersecțiile unde în ultimii cinci ani de zile, au avut loc cel puțin zece evenimente rutiere grave, soldate inclusiv prin decese.

La rândul său, Emil Gâtej, specialist în psihologia accidentelor rutiere, explică numărul ridicat al accidentelor prin mai mulți factor de risc, cu precădere lipsa educației rutiere.

„Avem un comportament al conducătorului auto român, în general, să-i zicem un profil de personalitate bazat pe lipsa de educație rutieră, pe lipsă de educație în tot ce înseamnă conducere defensivă și luarea unor măsuri de prevenție. Aici vorbim de o gândire de tipul „mie nu mi se poate întâmpla”.

Totuși, numărul ridicat de accidente arată că și locul predispune, alți factori de risc fiind: vizibilitate redusă la ieșirea de pe străduța cu sens unic, semnalizare rutieră obturată, traversarea liniei de tramvai sau încălcarea regulilor de circulație (șoferii care intră pe interzis sau fac stânga, când e obligatoriu la dreapta).

Niciodată accidentul nu se produce dintr-o singură cauză. Deci nu-i de vină locul. E de vină omul pentru că nu a fost atent la loc. Nu-i de vină omul exclusiv, pentru că el a fost supus unor condiții de risc și tot așa.

Referitor la infrastructură, specialistul în siguranță rutieră propune instalarea unui indicator „Punct negru” sau a unor limitatoare de viteză.

Intersecția „distopică” de pe Șoseaua Progresul : „Stâlpul și mortul sunt de vină”

În total, nouă accidente s-au înregistrat în zonă, în perioada 1 ianuarie – 20 septembrie 2024, deci în medie, un accident pe lună.

Dintre acestea, două accidente s-au produs între un tramvai și un autovehicul, cauzând și victime:

  • 07.02.2024, soldat cu rănirea ușoară a conducătorului autovehicului;
  • 19.09.2024, soldat cu decesului conducătorului autovehicului

Ambele accidente au avut loc pe fondul neasigurării șoferilor la schimbarea direcției de mers. Celelalte șapte accidente au provocat doar pagube materiale, transmite Brigada Rutieră.

Totodată, cu privire la verificările efectuate de polițiștii Brigăzii Rutiere pe linia sistematizării circulației, facem precizarea că în zona respectivă nu au fost identificate deficiențe.

În urma accidentului de joi, 19 septembrie, șoferul a murit încarcerat, după ce tramvaiul a proiectat maşina într-un stâlp. În încercarea de a preveni accidente la fel de grave pe viitor, Brigada Rutieră cere doar ca STB să analizeze posibilitatea relocării stâlpului dintre șinele de tramvai.

Stâlpul care i-a fost fatal șoferului care nu a acordat prioritate tramvaiului. Foto: Andreea Tudor
Stâlpul care i-a fost fatal șoferului care nu a acordat prioritate tramvaiului. Foto: Andreea Tudor

Conform poliției, conducătorul autovehiculului care circula pe șos. Progresului dinspre Calea Rahovei către Calea 13 Septembrie a efectuat virajul la dreapta și a intrat în coliziune cu tramvaiul ce se deplasa pe șos.Progresului dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei. Inițial, se discuta despre un viraj la stânga

CITEȘTE ȘI: Maşină strivită, şofer mort, după ce nu a dat prioritate tramvaiului 47 pe şoseaua Progresului. Vatmanul a ieşit pozitiv la droguri

Capitala accidentelor

Peste 11.000 de accidente rutiere au avut loc în perioada 2010 – 2023 în București, conform unei analize inclusă în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). 55% din cele 11.195 de accidente rutiere au implicat pietoni și bicicliști.

Anul în care s-a înregistrat cel mai mare număr de accidente, peste 900, a fost 2016. Mai mult, în 2023 au murit 42 de oameni în astfel de accidente, majoritatea pietoni și bicicliști. 

Peste 26% dintre persoanele implicate în cele peste 11.000 de accidente au fost rănite grav, iar în jur de 8% au murit, conform documentului consultat de Buletin de București.

CITEŞTE ŞI: 1.000 de morți și 2.600 de persoane rănite grav, în accidentele rutiere din Capitală din ultimii 14 ani. Radiografia ultimelor tragedii

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.