Interlopii şi tiktokerii care l-au susţinut pe Călin Georgescu au urcat pe reţeaua socială filmuleţe din care reiese că părăsesc România. Unul este Makaveli, amintit inclusiv în raportul SRI declasificat, celălalt este interlopul George Pian.
Makaveli a postat un clip în care dă de înţeles că era la frontiera cu Bulgaria la momentul realizării lui. Ulterior, a mai urcat încă un filmuleţ, de data aceasta dintr-o cameră.
În acest nou clip se răfuieşte cu televiziunile de ştiri, pentru că, spune el, pun umărul la arestarea sa şi a altora implicaţi.
@makaveli.oficial #foryou #vine #nasa #bogatasa #peste #noi #fyp ♬ sunet original – 𝐌𝐚𝐤𝐚𝐯𝐞𝐥𝐢
„Am plecat din ţară de frica voastră, că sunteţi nişte javre, care ne arestaţi cu japca, să ne puneţi în spate nişte chestii care nu există.
L-aţi luat pe Bogdan că ce? (cu referire la bogpr, Bogdan Peşchir, n.r.) Spatele lu’ Georgescu? Ă? Că a finanţat campanie? Păi de doi ani dă cadouri pe TikTok Bogdan, ce, nu ştiţi? A apărut alaltăieri să dea pentru campanie? Da’ de ce să ne aresteze, mă?”m a transmis Makaveli, unul dintre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu.
Makaveli a scris la clipul iniţial „dor de voi” şi „adio”, lăsând de înţeles că părăseşte România.
În acel video i-a tăguit pe alţi doi tiktokeri cu sute de mii de followeri – George Pian şi „Bamba Spartanul”. Pian i-a răspuns tot printr-un clip, filmat din avion, cu o destinaţie nespecificată.
@georgepian07 @𝐌𝐚𝐤𝐚𝐯𝐞𝐥𝐢 @Bamba.spartanul ♬ sunet original – GeorgePian07
Cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu se tem acum de anchete
HotNews, publicaţia care a semnalat mai întâi plecarea acestora, spune că nu a putut confirma din surse independente locul în care se află aceştia.
Makaveli este unul dintre influencerii care apar în raportul desecretizat al SRI în care se arată că aceştia au primit bani pentru a-l promova pe Călin Georgescu, dar fără să marcheze clipurile de promovare ca atare.
Cu câteva ore înainte de plecare, tot Makaveli a fost în centrul unui clip viralizat în care spune cu nume şi prenume care sunt câţiva dintre influencerii de pe TikTok care au luat bani din lumea politică. Atenţie, limbaj licenţios!
Potrivit Serviciului Român de Informații, reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a făcut plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu. Plățile au fost făcute inclusiv după data încheierii campaniei electorale.
Numele lui Bogdan Peşchir a fost indicat și de un alt interlop, Marco Kalu, care, după apariția documentelor CSAT, a transmis pe TikTok: „Contul lui “bogpr” (n.r Bogdan Peschir, cel care a finanțat campania electorală a lui Călin Georgescu cu 1 milion de euro) închis, tranzacţiile verificate şi toţi care aţi primit bani, aveţi conturile alea mari blocate. O să le închidă zilele astea că e anchetă. Nu îţi e rușine, măi, ai luat 50 de mii din prima şi alde Pian şi ăştia au luat căte 10 mii şi când s-a aflat, s-a făcut ceartă între voi”, scrie Hotnews.
Comments are closed.