Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat, pe 1 martie, că Primăria Generală are în continuare conturile blocate și că nu o să existe bani în bugetul din acest an pentru lucrările din Prelungirea Ghencea, motiv pentru care dorește să transfere proiectul fie Primăriei Sector 6, fie Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).
„Conturile Primăriei Capitalei sunt în continuare blocate, ceea ce înseamnă că nu putem să realizăm lucrări de investiții. Nu o să existe bani în bugetul Capitalei nici pentru proiectul de la Doamna Ghica, nici pentru lucrările pentru școli. Pentru pasajul de la Doamna Ghica, ca și pentru lucrarea din Prelungirea Ghencea suntem în discuții pentru ca aceste lucrări să fie realizate fie de CNI, fie de către primăriile de sector, pentru că nu e normal ca bucureștenii să sufere pentru că există niște datorii la nivelul Primăriei Capitale”
a declarat Nicușor Dan la inaugrarea unei școli în Sectorul 4
Am discutat cu Delia Mihalache, reprezentanta Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea, care a declarat pentru Buletin de București că locuitorii zonei au aflat de această situație din presă.
Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea a aflat cu surprindere, din presă, ca primarul Capitalei, Nicusor Dan, intenționează să transfere proiectul de Supralargire Prelungirea Ghencea către Primăria Sectorului 6 sau CNI. Motivul ar fi lipsa banilor în bugetul PMB dar tot primarul Capitalei a declarat acum ceva vreme ca va cere guvernului să-i permita creșterea gradului de îndatorare a municipalității pentru investiții.
A declarat Delia Mihalache
Pasajul Domnești se va finaliza în 2022, așa au anunțat oficial autoritățile. Acest proiect, la fel ca cel de supralărgire a Prelungirii Ghencea, are ca scop fluidizarea traficului din Capitală. Dacă în 2022, Pasajul Domnești va fi gata, problema traficului rămâne pentru că mașinile ar urma să se „verse” într-o stradă cu o bandă de circulație pe sens.
Mai mult, Pasajul Domnești, care se construiește la capătul dinspre centura străzii Prelungirea Ghencea, are ca termen de finalizare anunțat public anul 2022 dar nu va fi eficient dacă acesta se va ,,vărsa” într-o strada cu o singură bandă pe sens.
A completat Delia Mihalache
Am încercat să luam un punct de vedere și de la Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, însă acesta nu a răspuns apelurilor și mesajelor noastre.
Proiectul care de șase luni bate pasul pe loc
Proiectul „Penetrație Prelungire Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea” a fost lăsat de „izbeliște” imediat după alegerile locale din septembrie, motivul fiind același, blocarea conturilor Primăriei Capitalei pentru datorii curete de 2,5 miliarde de lei.
La finalul lunii ianuarie, Primăria Municipiului București, ne-a comunicat într-un răspuns oficial că în ianuarie se elaborează bugetul pe investiții, urmând ca în februarie să înceapă operaționalizarea marilor lucrări de investiții din Capitală.
„Se va realiza un buget foarte clar și realist, PMB va solicita Ministerului de Finanțe esalonarea datoriilor existente și ridicarea pragului de indatorare astfel incat sa se poată realiza împrumuturi mai mari pe termen mediu și lung. Datoriile curente ale Primăriei Capitalei sunt de 2,5 miliarde lei.
Așa cum a declarat public Primarul General, Nicusor Dan, “prioritatea lunii ianuarie este elaborarea bugetului și a programului de investiții pentru anul acesta și pentru anii următori. În luna februarie se va începe operationalizarea marilor lucrări de investiții pe care bucurestenii le așteaptă.”, se arată în răspunsul Primăriei Municipiului București
Ultimul grafic de lucrări agreat între Primăria Capitalei și Trustul de Clădiri Metropolitane a fost pe 21 iulie 2020. Potrivit acestui grafic, urmau să fie executate următoarele lucrări:
- Execuție instalații electrice de joasă tensiune – termenul de finalizare prevăzut era 31 iulie 2020.
- Execuție instalații electrice de medie tensiune – termenul de finalizare prevăzut fiind 24.08.2020.
Însă, lucrările s-au blocat în același stadiu, la exproprieri, care din lipsa fondurilor au fost blocate după terminarea primului tronson, cuprins între Strada Brașov și Strada Râul Doamnei. Conform proiectului, mai sunt două tronsoane de expropiat:
Tronsonul II: Str. Brașov – Terminal tramvai 41;
Tronsonul III: Str. Râul Doamnei – Str. Mărăcineni.
Valoarea totală a proiectului este de peste 116 de milioane de euro, potrivit indicatorilor tehnico-economici. Însă, până în acest moment, s-au plătit doar o parte dintre facturile pentru execuția lucrărilor de pe tronsonul I expropriat (Str. Brașov – Str. Râul Doamnei):
Valoarea totală decontată către Executant până la 18.01.2021 este de 5.605.468,19 Lei (inclusiv TVA). 3 Facturi restante către Antreprenor la 18.01.2021, în valoare totală de 5.348.339,36 lei (inclusiv TVA), astfel:
- Factura NR. 0087/10.09.2020: 2.704.529,64 Lei (inclusiv TVA)
- Factura NR. 0097/19.11.2020: 1.501.777,97 Lei (inclusiv TVA)
- Factura NR. 00102/27.11.2020: 1.142.031,75 Lei (inclusiv TVA)
Primele trei episoade din această investigație pot fi citite aici:
- Întârzierile din Prelungirea Ghencea (I)
- Întârzierile din Prelungirea Ghencea (II)
- Întârzierile din Prelungirea Ghencea (III)
Sursă Foto: Facebook/Prelungirea Ghencea