Proiectul „Penetrație Prelungire Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea” a fost lăsat de „izbeliște” imediat după alegerile locale din septembrie. La început de an, lucrările au fost suspendate oficial pentru că Primăria Capitalei are conturile blocate. În această situație, constructorii nu pot fi plătiți și, dacă lucrează, o fac pe datorie.
„Imediat după alegeri s-a oprit tot, nu se mai lucrează la prelungirea Ghencea. S-ar putea și din cauza vremii, dar Nicușor Dan a dat o informare că din cauza banilor nu se poate. Dar de asta a fost ales de cetățeni, ca să găsească o soluție pe care încă o așteptăm”
Delia Mihalache, reprezentanta Asociației Inițiativa Prelungirea Ghencea
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, spune că lucrările nu au cum să pornească până când Primăria Capitalei nu scapă de datorii.
Primăria are încă conturile blocate pe investiții de către Costanda. Până când primăria nu-și va debloca conturile, n-are cum sa dea nici măcar un leu la investiții. Firea trebuia să se ocupe de această problemă. Nicușor Dan trebuie să găsească o soluție, ori să-i dea banii lui Constanda, ori să negocieze cumva cu el.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6
La mai bine de 17 luni, de când s-a semnat ordinul de începere a demolărilor, exproprierile sunt făcute doar pe porțiunea dintre strada Brașov și Râul Doamnei, ceea ce înseamnă că se lucrează doar pe o porțiune de maxim un kilometru.
Pentru ca lucrările să progreseze, Primăria Capitalei trebuie să facă exproprierile de pe tronsonul dintre Râul Doamnei și strada Valea Oltului. Ciprian Ciucu a explicat pentru Buletin de București că exproprierile de pe acest tronson se pot face doar când vor fi deblocate conturile Primăriei Generale.
Încă nu s-au făcut exproprierile promise de Firea, acum ele trebuie făcute de Nicușor Dan. Lucrurile sunt mult mai în urmă. Ca să facă exproprierile trebuie să aibă conturile deblocate.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6
„Nicușor Dan este inabordabil în această perioadă”
Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea a depus în 2 noiembrie cerere de audiență la Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, însă deși a trecut peste două luni de la depunerea cererii, încă se află pe lista de așteptare a primarului.
După cele 30 de zile în care ar fi trebuit să primească un răspuns din partea primăriei, cererea a rămas tot fără răspuns. Mai mult, deși cererea a stat aproape două luni fără să primească răspuns, pe pagina Primăriei Capitalei, aceasta are statusul de cerere „rezolvată”. Asociația din Prelungirea Ghencea a trimis o atenționare primăriei în 23 decembrie pentru a semnala lipsa de răspuns a instituției.
La mai bine de două luni de la înregistrarea cererii, Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea încă așteaptă un răspuns pozitiv din partea Primăriei București.
Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, a prezentat pe pagina personală de facebook proiectele la care lucrează Primăria Sector 6. Proiectul din prelungirea Ghencea a fost menționat de către acesta c proiect de care trebuie să se ocupe Primăria Generală.
Pentru că a fost finalul anului, e normal să fac o dare de seamă cu activitățile de care m-am ocupat în cele 2 luni de…
Publicată de Ciprian Ciucu pe Luni, 4 ianuarie 2021
Locuitorii din Prelungirea Ghencea l-au întrebat pe Ciprian Ciucu care este stadiul lucrărilor, iar acesta nu a știut să răspundă și a invocat ca motiv lipsa de comunicare a primarului Capitalei, Nicușor Dan.
Am încercat să-l contactăm în repetate rânduri pe Nicușor Dan, dar acesta nu a răspuns apelurilor și mesajelor noastre. Astfel, am trimis întrebările noastre prin mail la biroul de presă al Primăriei Capitalei.
Promisiuni electorale și lucrări doar pe hârtie
Pe hârtie, bulevardul Prelungirea Ghencea ar urma să fie lărgit pe întreaga distanță la două benzi pe sens și trei benzi în zona intersecțiilor, s-ar introduce semaforizarea tronsonului și s-ar realiza și o cale dublă de tramvai între Strada Brașov și Centura. Tronsonul are prevăzute și piste pentru biciclete, realizate atât pe șosea cât și pe trotuare.
Lărgirea și modernizarea bulevardului din Prelungirea Ghencea a fost una dintre cele mai sonore promisiuni, ale campaniei electorale din 2016, făcută locuitorilor din Sectorul 6, însă la mai bine de patru ai de la promisiune și la un an de la atribuirea contractului Companiei Municipale Trustul de Clădiri Metropolitane, nu au fost finalizați nici primii 700 m, din cei 7 km de bulevard.
Primele două episoade din această investigație pot fi citite aici:
Sursă Foto: Inițiativa Prelungirea Ghencea