Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 17 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Întârzieri pe Otopeni din cauza „blackout-ului” de la Microsoft

358
Întârzieri pe Otopeni din cauza „black-out-ului” de la Microsoft. Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Întârzieri pe Otopeni din cauza „black-out-ului” de la Microsoft. Inquam Photos / Ovidiu Micsik

ACTUALIZARE 2: A fost anulată prima cursă din cauza blackout-ului, Wizz 3059 spre Beauvais, ora de decolare ar fi fost la 16:45.

ACTUALIZARE: Încă trei zboruri Wizz Air au întârzieri din cauza penei Microsoft:

  • Wizz 3199 spre Bari, întârziere de aproximativ 2 ore și 30 de minute;
  • Wizz 3093 spre Dortmund, întârziere estimată la o oră și 55 de minute;
  • Wizz 3089 către Basel, întârziere de 1 oră și 55 de minute.

Întârzieri pe Otopeni. O pană globală a serviciilor Microsoft/Windows a afectat mai multe linii aeriene și aeroporturi din întreaga lume. Potrivit reprezentaților Companiei Naționale Aeporturi București, la ora redactării articolului sunt înregistrate întârzieri pentru patru curse.

Pe aeroportul Henri Coandă, patru zboruri au suferit modificări din cauza penei Microsoft:

  • Wizz 3125 către Abu Dhabi, întârziere de aproximativ o oră;
  • Wizz Air către Bologna, întârziere 48 min;
  • Wizz air 3021 către Tenerife, întârziere estimată la o oră și 10 min;
  • Wizz Air 3099 către Memmingen, întârziere estimată la 45 de minute.

Întârzieri pe Otopeni

O întrerupere IT majoră, care afectează sistemele la nivel global, a afectat astăzi companiile aeriene din întreaga lume. La acestea se adaugă servicii de urgență, bănci, companii feroviare, televiziuni, din state precum India, Australia sau Germania. În spitalele din Statele Unite, dosarele electronice ale pacienților nu pot fi accesate.

CITEȘTE ȘI 22.000 de pastile ecstasy au fost confiscate de autorități înainte de festivalul Saga

Microsoft semnalează vineri o pană majoră a serviciilor sale, care afectează firme şi utilizatori din întreaga lume. Dispozitivele afișează „ecranul albastru al morţii” și indică un mesaj de eroare.

Companii aeriene, bănci, spitale şi mass-media din toată lumea sunt afectate.

La aeroportul din Edinburgh, o eroare de computer a cauzat funcționarea defectuoasă a ecranelor care afişează plecările. Panourile au înghețat, afișând informații vechi despre numerele porților și orele de decolare, ceea ce înseamnă că unii pasageri și-au pierdut zborurile.

La aeroportul Gatwick, codurile de bare nu funcționează, așa că verificările de securitate ale cărților de îmbarcare sunt efectuate manual. Călătorii trebuie să folosească bani cash pentru a cumpăra orice.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a raportat şi el întârzieri cauzate de întreruperile IT. „Întreruperea are un impact asupra zborurilor de la și către Schiphol”, a spus un purtător de cuvânt, adăugând că încă nu este clar câte zboruri sunt afectate.

Aeroportul din Berlin a declarat că se confruntă cu întârzieri la check-in din cauza unei „defecțiuni tehnice”.

În SUA, companiile aeriene importante, United, Delta şi American, au oprit toate zborurile, transmite CNN.

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Sector 2 | „Clear Minds” – Educație prin teatru pentru 10.000 de copii. FOTO: Arhiva
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | „Clear Minds” – Educație prin teatru pentru 10.000 de copii

În perioada 28 mai – 10 iunie 2025, proiectul „Clear Minds” aduce,...

Festivalul Opera Copiilor, la Opera Comică pentru Copii. FOTO: OCC
ArticoleCulturăȘtiri

Festivalul Opera Copiilor, la Opera Comică pentru Copii

Timp de patru săptămâni, în perioada 23 mai – 15 iunie 2025,...

School of Rock, musicalul lui Andrew Webber, la Opera Comică pentru Copii. FOTO: captura youtube
ArticoleCulturăȘtiri

School of Rock, musicalul lui Andrew Webber, la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii prezintă School of Rock, mult-premiatul musical de succes...

Călătorii, îngrijorați de crăpăturile apărute la stația de metrou Titan. Foto: Locuitorii cartierului Titan
ArticoleEvenimentMain

Călătorii, îngrijorați de crăpăturile apărute la stația de metrou Titan. Ce răspunde Primăria Capitalei

Călătorii sunt îngrijorați de crăpăturile apărute la stația de metrou Titan, însă...