Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Întârzieri mari la trenurile care pleacă din București. Cabluri tăiate la Ciulnița

241
trenurile care pleacă din București
Stația Ciulnița. Foto Club feroviar

Mai multe cabluri de pe magistrala de cale ferată care leagă Capitala de Constanța au fost tăiate la Ciulnița de persoane necunoscute. Prin urmare, s-au înregistrat întârzieri mari la trenurile care pleacă din București.

În capul X al stației CF Ciulnița sunt secțiuni fără control ,din cauza unor cabluri secționate, fiind afectate două sectoare, scrie Club feroviar.

Din această cauză, în zonă trenurile de călători și de marfă circulă la cale liberă.

CITEȘTE ȘI: Magistrala 5 nu va primi prea curând trenuri noi. Prima garnitură de metrou Alstom nu a trecut nici de prima etapă de testare, deși a început de cinci luni

Probleme la trenurile care pleacă din București

A fost afectată circulația a două trenuri aparținând operatorului feroviar de stat SNTFC CFR Călători. Trenul IR 16082 a plecat din Constanța la ora 8,20 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Gara de Nord din București, la ora 9,49.

Din cauza problemei cu aceste cabluri CFR tăiate, garnitura a ajuns la Ciulnița cu o întârziere de 59 de minute, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

La rândul lui, trenul Intercity 538 a plecat din stația CF Brașov la ora 5,58 și ar fi trebuit să ajungă la Constanța la ora 11,36. Din București Nord a plecat cu o întârziere de 5 minute fașă de ora din livret, 9,29, iar pe parcurs aceasta s-a mărit la 20 de minute. (Mai multe detalii în Club feroviar).

CITEȘTE ȘI: De ce este Catedrala Neamului poleită cu aur. Mărturia unui artist plastic: „Inițial se dorea piatră naturală albă în fundal, dar patriarhul Daniel a insistat că vrea mozaic de aur”

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători

Brazi de Crăciun, colectați de autoritatea locală.După sărbătorile de iarnă, primăriile de...

DGASMB | Cursurile de digitalizare pentru seniori continuă și anul acesta. FOTO: DGASMB
ArticoleȘtiri

DGASMB | Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și anul acesta, în trei centre de zi

Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și în anul 2026. DGASMB anunță...

Ce program au teatrele și instituțiile din subordinea PMB, de Ziua Culturii Naționale. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Ce program au teatrele și instituțiile din subordinea PMB, de Ziua Culturii Naționale

De Ziua Culturii Naționale, instituțiile de cultură, din subordinea Primăriei Generale, au...