Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Întârzieri la decontul pentru hrana și cazarea refugiaților. Banii pentru luna noiembrie ajung abia în primele zile din ianuarie
Știri

Întârzieri la decontul pentru hrana și cazarea refugiaților. Banii pentru luna noiembrie ajung abia în primele zile din ianuarie

151

O parte dintre refugiații ucraineni din București și Ilfov nu au primit încă toți banii pentru decontarea hranei și a cazării pentru luna noiembrie, fiind a doua lună la rând când sunt astfel de întârzieri. Mai multe primării din București și Ilfov au declarat pentru Buletin de București că banii pentru masă și cazare au fost virați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF) în două tranșe, ultima fiind în noul an. În același timp, alte primării susțin că nu au primit niciun ban.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au declarat pentru Buletin de București că o parte din suma necesară decontului pentru masa și cazarea refugiaților a ajuns de Crăciun și ultima parte din sumă (aproximativ un sfert) pe 30 noiembie.

Pe grupul de Facebook „București ajută Ucraina“, o persoană care găzduiește ucaineni susținea, marți, că a sunat la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, iar reprezentanții instituției i-au spus că banii vor fi virați către beneficiari abia pe 16 ianuarie.

Captură Foto: Facebook, „București ajută Ucraina“

De asemenea, reprezentanții Primăriei Mogoșoaia ne-au transmis, marți, că „pe 29.12.2022 s-au virat 60% din bani. Probabil că urmează și restul zilele acestea“.

Surse Buletin de București au declarat pentru că și la Primăria Sector 1 banii au ajuns tot în două tranșe, una la final de decembrie și una pe 3 ianuarie. Repezentanții Sectorului 2 susțin că încă nu au primit niciun ban de la ISUBIF pentru decontul mesei și cazării refugiaților.

Cum funcționează decontarea?

Pe 11 martie, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a stabilit modalitatea prin care vor fi decontate cheltuielile de cazare și mâncare, pentru persoanele fizice și juridice care găzduiesc refugiați ucraineni.

Procedura este clară: persoanele care găzduiesc refugiați depun o cerere la primăria de care aparțin. Primăria trimite la sfârșitul fiecărei luni situația către ISU, după care ISU are 10 zile la dispoziție să trimită banii primăriilor. Acestea din urmă pot da banii în mână sau îi pot trimite pe card persoanelor care găzduiesc refugiați și care au depus cerere.

Sursă Cover: Inquam Photos / George Călin

CITEȘTE ȘI:

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Sector 6 | A ajuns prima tranşă de bani europeni pentru spitalul promis pe bulevardul Timișoara

Primăria Sectorului 6 a obținut prima rundă de finanțare pentru construirea primului...

ArticoleȘtiriTransport

O intrare a stației de metrou Mihai Bravu, închisă până marțea viitoare

De miercuri, 23 aprilie, stația de metrou Mihai Bravu este închisă pentru...

ArticoleEvenimentȘtiriTransport

Accident între un Imperio și o ambulanță, pe Ștefan cel Mare. Tramvaie blocate zeci de minute

O ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Călărași s-a ciocnit cu...