Update: Autorizația de funcționare a fost emisă în urmă cu o săptămână, cu un plan de conformare până în 2026, însă DSP București nu ar fi anunțat nici măcar conducerea spitalului, transmite jurnalista Carla Tănasie printr-o postare de Facebook.
Banii primiți de la Casa de Sănătate în cele două luni și jumătate ar putea fi imputați spitalului. În acest scenariu, conducerea unității medicale se va îndrepta împotriva DSP în instanță, conform aceleiași surse.
Institutul Marius Nasta din Bucureşti, cel mai mare spital de boli pneumologice din România, funcționează fără autorizație sanitară de două luni și două săptămâni. În lipsa autorizației, activitatea medicală ar putea fi suspendată, transmite Digi24.
Săli de operație și saloane ATI, închise după modernizare
Trei săli de operație și trei saloane complet modernizate sunt închise, din cauza avizului lipsă. Medicii operează în doar două săli, în timp ce pacienții sunt blocați pe lista de așteptare.
„Am așteptat aproape două săptămâni de când am fost propus pentru operație și am stat acasă până când am fost rechemat să vin să ma opereze.
Mi-a spus că datorită faptului că sunt prea mulți pacienți care trebuie operați și nu au sală de operație mai repede”, declară Andrei Ion, unul dintre pacienții spitalului, pentru Digi24.
Lucrările de modernizare au fost făcute într-o clădire veche, astfel încât prevederea ca înălţimea din sala de operaţie să fie de 3,2 metri nu a mai putut fi respectată. După montarea instalaţiilor de ventilare, aceasta are sub 3 metri, motiv pentru care Direcția de Sănătate București nu a eliberat avizul.
De altfel, prevederea nu era respectată nici înainte de aceste lucrări. Sala avea 3,1 metri şi nu mai putea fi înălţată oricum, pentru că deasupra ei sunt saloane, conform sursei citate. Cum clădirea a fost construită în urmă cu 50 ani, există și alte probleme.
Deși spitalul a cerut asistenţă de specialitate de la DSP Bucureşti la finalizarea lucrărilor, solicitarea a rămas fără răspuns.
Fără răspuns a rămas și cererea DSP Bucureşti care a întrebat Ministerul Sănătăţii ce ar fi de făcut în legătură cu acordarea autorizaţiei de funcţionare.
Din acest motiv, managera Institutului Marius Nasta a mers în instanţă şi a făcut o sesizare şi la Avocatul Poporului.
Astfel, trei săli de operație și trei saloane de terapie intensivă stau închise, deși au fost modernizate.
CITEȘTE MAI MULTE DETALII PE DIGI 24.
Spitale din Capitală fără autorizație sanitară
Institutul Marius Nasta funcționează fără autorizație sanitară din 30 august 2024, adică de mai bine de două luni. Managera Institutului Marius Nasta, doctora Beatrice Mahler, susține că toate documentele necesare au fost depuse la timp. Blocajul ar fi fost la Direcția de Sănătate Publică București, instituția care ar trebui să elibereze autorizația sanitară:
Spitalul nu are autorizație sanitară de funcționare valabilă la acest moment. Ea a expirat și nu este realizată, deși am depus toate documentele necesare în vederea realizării, inclusiv cerere de asistență cu două luni jumătate înainte de momentul în care a expirat.
Digi24 a contactat telefonic conducerea DSP București, care a transmis că tocmai ce a fost semnată autorizația pentru o parte a spitalului, nu și pentru sălile de operație și saloanele ATI renovate. Managera Institutului Marius Nasta spune că nu a primit documentul.
Nu este prima dată când spitalele din Capitală funcționează fără autorizație sanitară. Buletin de București a arătat cum, în aceeași situație, s-au aflat și spitalele „Victor Babeş” şi „Theodor Burghele” în luna martie a acestui an.
Oana Sivache, directoarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) la momentul respectiv, a explicat că situația este recurentă: conducerea spitalului depune actele necesare, însă DSP eliberează autorizația sanitară cu întârzieri.
De fiecare dată, aproape la fiecare spital, nu la toate, există nişte întreruperi între cele două autorizaţii, cea expirată şi cea eliberată ulterior, de zece zile, de o lună-două.
Reporterii Buletin l-au contactat pe Iustinian Roșca, actualul director al ASSMB, care a declarat că nu mai sunt astfel de probleme în prezent și că toate spitalele din subordinea instituției au autorizație de funcționare.
CITEȘTE ȘI: Exclusiv | Spitalele „Victor Babeş” şi „Theodor Burghele” funcţionează fără autorizaţie sanitară