Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 6 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Începe decontarea cheltuielilor cu găzduirea și masa refugiaților. Cererile trebuie depuse în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni

387

Românii care găzduiesc sau au găzduit în propriile locuințe refugiați ucraineni pot solicita decontarea unor cheltuieli. Guvernul a aprobat ca pentru fiecare refugiat să se plătească o indemnizație de 20 de lei pentru masă. Instituțiile sau autoritățile publice, precum şi operatorii economici publici sau privați care găzduiesc refugiați pot deconta 50 de lei/zi/persoană, reprezentând cheltuieli cu utilitățile și cele necesare întreținerii spațiului. Cererile pentru decontarea acestor cheltuieli pot fi depuse, începând de mâine, 1 aprilie, la primăriile de care aparțin solicitanții, timp de 3 zile lucrătoare. După acest termen vor fi prelucrate în luna următoare. Banii vor ajunge la solicitanți după maxim 20 zile de la depunerea cererii.

Modul în care se face decontarea cheltuielilor cu masa și cazarea refugiaților a fost legiferat prin Hotărârea de Guvern nr. 336/2022. La articolul 2, Guvernul a stabilit că cererile pentru decontarea se vor depune în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, la primăriile de care aparțin solicitanții. Cererile au un model prestabilit.


În cerere se vor menționa numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana.

Cererea va fi însoțită de o declarație pe proprie răspundere, dată tot pe un model prestabilit, copia actului de identitate al socitantului și documentele care atestă dreptul de folosință asupra locuinței unde sunt găzduite persoanele.

Cererile depuse după termenul dat de lege vor fi prelucrate în luna următoare.

Primăriile centralizează cererile primite și, în termen de 3 zile, depun situațiile la inspectoratele județene pentru situații de urgență sau la ISU-BIF și, spre informare, și la prefecturi.

În termen de 10 zile de la primirea situațiilor centralizate, inspectoratele virează în contul primăriilor sumele cuvenite, care au termen alte 3 zile pentru a distribui bani celor care i-au solicitat.

Conform aceluiași act normativ, autoritățile locale care au primit cereri de decontare pot verifica veridicitatea informațiilor prin serviciile de asistență locală sau poliția locală.

Sumele decontate de Guvern sunt de 20 lei pe zi pentru masă pentru fiecare refugiat găzduit de persoane fizice. Instituțiile sau autoritățile publice, precum şi operatorii economici publici sau privați care găzduiesc refugiați pot deconta 50 de lei/zi/persoană, reprezentând cheltuieli cu utilitățile și cele necesare întreținerii spațiului.

sursa foto: Facebook / Primăria București




Autor

pe același subiect

Taxele și impozitele locale Sector 1
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Taxele și impozitele locale pot fi achitate inclusiv pe 6 și 7 ianuarie 2026

Cetățenii pot achita taxele și impozitele locale aferente anului 2026 și pe...

STB | Linia 163 revine la traseul de bază din 6 ianuarie | FOTO: RAS București via Facebook
ArticoleȘtiriTransport

STB | Linia 163 revine la traseul de bază din 6 ianuarie

Linia 163 revine la traseul de bază din 6 ianuarie, potrivit unei...

Magazinele PPC Energie din București și din județele Giurgiu și Ilfov vor fi închise pe 6 și 7 ianuarie | FOTO: PPC Energie
ArticoleDiverseȘtiri

Programul de Bobotează pentru magazinele PPC Energie din București, Giurgiu și Ilfov

Magazinele PPC Energie din București și din județele Giurgiu și Ilfov vor...

O nouă stație pe traseul liniei 343
ArticoleȘtiriTransport

O nouă stație pe traseul liniei 343, începând cu 9 ianuarie

Începând cu data de 9 ianuarie 2026, va fi înființată stația „Câmpul...