Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 19 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Obregia. Un pacient a dat foc unei saltele

18
Incediu la Spitalul de Psihiatrie
Incediu la Spitalul de Psihiatrie Obregia. Foto ISU

Un incendiu a izbucnit marți la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. O secție a a fost evacuată, după ce un pacient ar fi dat foc unei saltele.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie. 39 de persoane au fost evacuate

„La sosirea primelor echipaje de pompieri la fața locului, incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul unei încăperi.

În urma evenimentului s-au autoevacuat 39 de persoane, dintre care o persoană cu atac de panică a fost preluată de către echipajele medicale și transportată la spital.

Suplimentar, încă două persoane (ce nu se aflau în clădirea în care s-a produs incendiul) au fost asistate medical și transportate la spital”, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF), în comunicat.

Motivul evacuării pacienților a fost că fumul s-a extins în toată secția. Un pacient a făcut atac de panică în timpul evacuării, dar nu sunt alte victime, a informat ISU BIF.

CITEȘTE ȘI: Afacerea Aquapark (I) | Primăria Sectorului 3 a dat un contract de 340 de milioane de euro unei firme abia înființate și va încasa o redevență de doar 4,2% pe an. Legăturile imobiliare cu familia Negoiță

Au fost folosite 8 autospeciale de stingere

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov au menționat că incendiul a fost lichidat rapid.

„Conform procedurilor, au fost luate măsuri pentru alertarea celor mai apropiate resurse de intervenție și direcționarea lor către locația menționată.

Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și opt ambulanțe SMURD”, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Autostrada Moldovei | Cu cât se reduce durata călătoriei dintre București și Iași pe noua rută

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.