Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 12 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Încă un tren care a plecat din București nu a mai ajuns la destinație cu pasageri. De data asta destinația era Viena | Club feroviar

244
tren care a plecat din București
Foto Club feroviar

Un tren al CFR Călători care a plecat luni după amiază din București spre Viena n-a mai ajuns marți dimineață în capitala Austriei cu tot cu pasageri.

Călătorii au fost dați jos din tren la Budapesta și îmbarcați într-un tren privat cehesc, care i-a dus în cele din urmă la Viena, scrie Club feroviar.

Este al doilea tren care a plecat din București și nu a mai ajuns la destinație

Vineri, trenul care a plecat din București cu destinația Sighetu Marmației nu a mai ajuns în această stație finală. Garnitura a fost oprită la a Vișeul de Jos, la doar 57 km de stația finală, unde ajunsese cu o întârziere de peste șapte ore.

Trenul Interregio 1641 operat de CFR Călători a plecat vineri,la ora 21:24, din București Nord, fiind compus din trei grupe: de Satu Mare (tren principal), de Bistrița Nord și de Sighetu Marmației.

La Sighetu Marmației ar fi trebuit să ajungă a doua zi, sâmbătă, la ora 10:45, după o călătorie de 13 ore și 21 de minute pe o distanță de 606 km.

Doar că la stația CF Telciu, la km 24+559, locomotiva aflată la tracțiunea trenului s-a defectat în linie curentă. Ceferiștii au reușit să retragă garnitura în stația Telciu, dar locomotiva nu a mai vrut să pornească.

A fost solicitată locomotivă de ajutor, așa cum se obișnuiești în asemenea situații. Incidentul a făcut ca trenul să plece din stația Telciu cu o întârziere de peste șapte ore, mai exact 422 de minute.

Între timp, mulți călători s-au reorientat către alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinațiile lor finale.

După ce a parcurs alți 46 de kilometri de la stația Telciu, responsabilii operatorului feroviar de stat au decis că nu mai are rost să-l ducă până la destinația finală.

Așa că trenul de Sighetu Marmației a fost oprit la Vișeu de Jos, unde ajunsese cu 428 de minute de întârziere, sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la ora 15:27.

CITEȘTE ȘI: Un tren care a plecat din București cu destinația Sighetu Marmației nu a mai ajuns la Sighetu Marmației | Club feroviar

Garnitura nu a mai nimerit Viena

Luni, CFR Călători a înregistrat un incident similar. Trenul Dacia IRN 346 a plecat luni la ora 15:07 din Gara de Nord din București, cu destinația finală Wien Hauptbahnhof, unde ar fi trebuit să ajungă marți dimineață la ora locală 8:20.

Garnitura a acumulat până la Florești Prahova, pe Magistrala 300, o întârziere de 20 de minute, după care locomotiva LEMA 005, recent modernizată la Softronic Craiova, s-a defectat în linie curentă, la ieșirea din stație, potrivit Club feroviar.

Au fost probleme la compresor care nu au putut fi rezolvate, iar mecanicul a fost nevoit ca în cele din urmă să declare locomotiva defectă și să solicite locomotivă de ajutor. Aceasta a venit de la Depoul Ploiești, însă toate manevrele au dus la creșterea întârzierii la peste trei ore.

Pe drum a mai recuperat, dar tot a ajuns, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, cu o întârziere de 137 de minute la Curtici Frontieră, la ieșirea din țară spre Ungaria, față de ora programată prin livret.

La ora 5:00 era programată sosirea la Budapest Keleti și plecarea la ora 5:40. Cu o asemenea întârziere la intrarea pe rețeaua feroviară maghiară, trenul a ajuns târziu la Budapesta, iar vagoanele românești nu au mai fost cuplate la trenul MAV cu destinația Wien Hauptbahnhof, pentru a ajunge acolo la 8:20.

Mai multe detalii în Club feroviar.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.