Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Încă un „ciot”de 10 kilometri din Autostrada Capitalei este gata. Tronsonul va fi inaugurat sâmbătă

582
FOTO: FB/ Asociația Pro Infrastructura

Doar 10 kilometri din tronsonul cuprins între DN5 și DN6 din lotul 2 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0) vor fi dați în trafic sâmbătă, 30 decembrie, potrivit Economica.net. Restul de șase kilometri sunt finalizați, însă vor fi deschiși circulației odată cu alți 7 kilometri din lotul 1 susține Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, contactat de reporterii Buletin de București.

Șase kilometri din lotul 2 sunt finalizați, dar vor fi dați în trafic în același timp cu șapte kilometri din lotul 1 care sunt în curs de finalizare

Irinel Ionel Scrioșteanu

Întrebat despre un termen estimativ pentru când se va deschide circulația și pentru cei 13 kilometri aferenți loturilor 1 și 2, oficialul declară că „probabil la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, pe acolo, zice constructorul că ar putea să finalizeze”. Ionel Scrioșteanu reiterează ideea potrivit căreia evoluția lucrărilor depinde de starea vremii: „…acum suntem și într-o perioadă de iarnă mult mai imprevizibilă față de cum este de obicei decembrie”.

Totuși, Asociația Pro Infrastructura estimează că de-abia prin primăvară se va putea circula „pe profil complet, în deplină siguranță și fără restricții, pe A0 până în DN4” . Încă de săptămâna trecută, asociația a tras un semnal de alarmă cu privire la stadiul lucrărilor la partea sudică a A0, scoțând în evidență imposibilitatea deschiderii secțiunii cuprinse între DN5 și DN4 în 2023, prin intermediul unei postări de Facebook:

„A0 Sud, marea dezamăgire din 2023. Joi, 21.12.2023, am filmat din dronă tot traseul A0 Sud între DN6 (Bragadiru) și DN4 (Popești Leordeni) și ne-am lămurit: între Crăciun și Revelion se vor inaugura doar cei 10 kilometri dintre DN6 și DN5.

Secțiunea până în DN4 nu are nicio șansă de a fi deschisă, în ciuda promisiunilor iresponsabile din ultimele luni ale ministrului Grindeanu și ale secretarului de stat Scrioșteanu.

Antreprenorul general, Alsim Alarko, a avut termen de finalizare mai 2023, extins până în iulie, pe lotul 2 (Bragadiru/DN6-Jilava) și septembrie 2023, extins până sfârșit de octombrie, pe lotul 1 (Jilava-Autostrada A2)…”

YouTube video

Lotul 2 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0 are o lungime de 16,3 km și traversează orașul Bragadiru, orașul Măgurele și comunele Jilava și Vidra (Ilfov).

Stadiul lucrărilor pe segmentul sudic al Autostrăzii București

Împărțiți în șapte tronsoane, cei 100 de kilometri de drum de mare viteză ai Autostrăzii București ar trebui livrați, potrivit planurilor ministeriale, între 2023 și 2024. Cu un preț mediu per kilometru de 9,6 milioane de euro, loturile au fost împărțite în două segmente: A0 Nord și A0 Sud.

Segmentul Sud al Autostrăzii București, este împărțit în trei loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor încă din primăvara lui 2019. Primele două loturi au fost câștigate de consorțiul turcesc Alsim-Alarko, iar cel de-al treilea de asocierea greco-română Aktor-Euroconstruct.

Stadiul lucrărilor la Autostrada de Sud a Capitalei, potrivit celor mai recente date ale Asociației Pro Infrastructură:

  • Lotul 1, dintre Glina și Vidra – 79,65%
  • Lotul 2, dintre Vidra și Bragadiru – 95,45%
  • Lotul 3, dintre Bragadiru și Joița – 57,3%

Termenele asumate vs. realitatea din teren

Lucrările la Autostrada Bucureștiului diferă major în funcție de segment, în timp ce autoritățile înaintează termene care nu respectă realitatea din teren. Dacă pe zona de nord parte din șantiere au fost până de curând împotmolite în birocrație, în sud, lucrările suferă întârzieri foarte mari pe anumite porțiuni din cauza constructorilor și a documentațiilor întocmite deficitar.

Circulația pe A0 Sud a fost amânată de mai multe ori, cel mai recent la începutul lunii octombrie. „Tot ce ține de partea sudică, de la legătura cu A1, de la autostrada care face legătura cu Piteștiul, până la autostrada care face legătura cu Constanța, va fi dat în circulație în iunie-iulie a anului viitor. Asta înseamnă că se va putea veni de la Craiova și merge până la Constanța”, a declarat Sorin Grindeanu la Digi24, în data de 3 octombrie 2023.

Pe 20 februarie, într-o declarație pentru gândul.ro, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susținea că „pe A0 Sud vom putea circula la finalul acestui an. Asta înseamnă că vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

%s cometariu

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...