Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 3 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Main Înca două zile fără apă caldă.Termoenergetica a extins termenul pentru mai multe cartiere
MainTermoficare

Înca două zile fără apă caldă.Termoenergetica a extins termenul pentru mai multe cartiere

291
Foto: Arhiva

O parte a Capitalei încă mai așteaptă furnizarea apei calde. Primarul general, Nicușor Dan, a explicat la postul de televiziune B1 TV că, în această perioadă, au fost făcute reparații esențiale la Căminul Releului, unul dintre locurile unde are loc transferul apei calde de pe o rețea pe alta.

„Cam 50% (are apă caldă acum din București). Noi transportăm și Ministerul produce. Vineri, sâmbătă, duminică și azi e o responsabilitate a Ministerului care nu a fost gata cu CET-ul lui să producă. Promisiunea e pentru azi, a declarat primarul general”, a declarat Nicușor Dan la B1 Tv.

Termoenergetica a mai prelungit termenul de livrare a apei calde, cel mai recent fiind 21 august, ora 23:30, însă bucureștenii din Sectoarele 2, 3 si 4 nu au avut apă caldă. Astfel că a fost anunțat un nou termen: 22 august, ora 12:00, respectiv 23 august, ora 12:00.

Săptămâna trecută, primarul general anunța că lucrările de reabilitare a căminul din strada Releului, unul dintre cele mai mari obiective ale rețelei termoficare din Capitală, au fost finalizate. Alimentarea instalației termice municipale urma să se facă gradual de către ELCEN, astfel încât cetățenii din Sectoarele 2, 3 și 4 să beneficieze din nou de apă caldă.

Lista avariilor și data estimată pentru punerea în funcțiune a apei calde, pot fi consultate pe site-ul Termoenergetica.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect