Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 26 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie În sectorul 3, Negoiță ridică mașinile de pe trotuar
PrimărieȘtiri

În sectorul 3, Negoiță ridică mașinile de pe trotuar

72
Primarul Robert Negoiţă participă la o acţiune de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, în sectorul 3 din București, joi 3 mai 2018. Inquam Photos / George Călin

Consiliul Local al Sectorului 3 a modificat regulamentul privind ridicarea, transportarea, depozitarea și eliberarea vehiculelor parcate neregulamentar, în ședința din 19 ianuarie. 

Una din noutățile introduse de hotărârea de consiliu local aprobată astăzi se referă la obligația persoanelor și instituțiilor de a nu ocupa domeniul public cu vehicule în afara spațiilor marcate de Administratorul Public. Astfel, dacă înainte era permisă staționarea vehiculelor pe trotuare, în urma acestor modificări ea devine interzisă, fiind posibilă ridicarea mașinilor care încalcă această prevedere. 

Totodată, perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate de autorități este scurtată de 1 an la 6 luni, în conformitate cu prevederile acestui regulament. 

În cadrul ședinței, consilierul USR-PLUS Nina Costea a propus un amendament referitor la implementarea unui registru electronic care să faciliteze comunicarea cu cetățenii cărora le-au fost ridicate mașinile, aprobat de către consilierii locali. Astfel, va fi prevăzut în hotărârea de consiliu local că în termen de maximum 3 luni registrul va fi implementat. 

Conform notei de fundamentare, hotărârea de consiliu local este necesară pentru încorporarea în Regulament a noilor prevederi intrate în vigoare prin Legea nr. 273/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, precum și republicarea acestuia. 

Regulamentul referitor la reglementarea activităților de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care staționează pe domeniul public în alte locuri decât drumul public, în afara spațiilor marcate expres de administratorul drumului public, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care ocupă abuziv parcajelor publice de reședință sau blochează accesul în toate categoriile de parcaje sistematizate pe domeniul public sau privat al Municipiului București, aflat în administrarea Consiliului Local Sector 3, precum și a altor mijloace de transport parcate pe locurile adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap” a fost aprobat în 2017, el suferind modificări în anii 2018 și 2020, având în vedere actualizarea legislației în domeniu. 

Articol de Mihai Tănase

Cover: Inquam Photos / George Călin

pe același subiect

ArticoleȘtiri

VIDEO | Păsări protejate de lege, ţinute în captivitate de un bărbat din Domneşti

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov au eliberar 17 păsări protejate de...

ArticoleȘtiriTransport

„Bucharest Street Food Festival” deviază cinci linii STB

Liniile de autobuz 100, 203 și 205 vor funcționa pe trasee modificate...

ArticoleȘtiri

Vreme instabilă în weekend, în Capitală. Meteorologii anunță și nori, și soare, dar și câteva averse slabe

Sfârșitul de săptămână aduce, la București, o vreme instabilă. Meteorologii anunță câteva...

ArticoleȘtiri

Pelerinaj de Florii, pe străzile din Capitală

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează sâmbătă, 27 aprilie, Pelerinajul de Florii. La eveniment vor...